Departe de mine intenția de-a mă lansa în vreo diatribă pe tema vaccinurilor (cred că subiectul e tratat, răs-tratat și suprasaturat, problema fiind că-s prea puține clopote și prea multe babe surde). Însă, citind mai mult sau mai puține în diagonală dezbaterile aprinse din ultimele săptămâni, am dat peste niște aberații de-o enormitate atât de monstruoasă, încât zic și eu ca țăranul care-a văzut prima dată girafa: dom'le, așa ceva nu există!
Acesta a fost argumentul unei persoane care, judecând după modul de exprimare, pare să fi citit în viață considerabil mai mult decât abecedarul. Așadar un om instruit, a cărui reacție la argumentul ”poliomielita a fost eradicată prin vaccinare” este un râs disprețuitor. ”Ce vaccin, dragă? Tu n-ai auzit de igienă? Apa și săpunul, astea au eliminat poliomielita!”.
Eu nu-mi pot imagina cum de un om atât de ignorant are dreptul să umble slobod pe stradă.
Am citit emanația asta și primul lucru la care m-am gândit a fost sceneta examenului din schița ”Un pedagog de școală nouă”.
”- Ionescule! Cumu-i pământul, mă?
Ionescu: Mare, dom'le!Profesorul: Pe dracu' mare! L-a măsurat mâni-ta să vază mare-i?”.
Așa-mi venea și mie să-i zic ăleia de-a ouat minunea. Ai făcut tu analiza chimică a compoziției unui vaccin, de știi exact ce conține?
Să te-apuci să-i explici uneia d-asta diferența dintre metil-mercur (care într-adevăr e toxic) și etil-mercur (un derivat care previne infectarea produsului și nu are reacții alergice sau toxice) e ca și cum i-ai explica unei capre teoria universurilor paralele.
Nici asta n-a dormit azi-noapte acasă, vorba ceea. Se ia de mână cu prima duduie, de fapt, care-a zis că poliomielita s-a eradicat cu apă și săpun. Eu cred că inamicul public numărul unu e de fapt Coldrexul. Refuză cu obstinație să trateze poliomielita.
Later Edit:
M-am tot gândit dacă să scriu care e poziția mea pe tema vaccinării (din moment ce am ”înfierat” curentul opus), m-am răzgândit, m-am gândit iar.
Pe foarte-foarte scurt:
- exceptând situațiile speciale (copiii cu anumite probleme de sănătate și / sau cu imunitate compromisă), cred cu tărie că vaccinurile obligatorii trebuie făcute. Opționalele rămân la latitudinea părinților.
- statistic, absolut orice manevră medicală presupune o doză mai mică sau mai mare de risc (inclusiv să iei o aspirină poate fi riscant). Nu se poate nega acest lucru. Dar a nu le face nu e doar riscant. E ruletă rusească.
- sunt sute, zeci de opinii medicale (deci avizate) care explică, detaliat și cu argumente solide, că vaccinurile nu provoacă autism, cum se tot vehiculează de cei care au făcut facultatea de medicină pe Google. Nenorocita asta de afecțiune nu are, încă, o cauză clar determinată. Se bănuiește a fi de ordin genetic, dar nici acest lucru nu e sigur. Ce e sigur e că nu vaccinurile o provoacă.
- din ciclul ”put your money where your mouth is”, eu fac anual vaccinul antigripal. Să tot fie vreo zece ani de când l-am făcut prima oară. N-am avut niciodată reacții adverse, iar unicul efect resimțit a fost că mi s-a întărit imunitatea. Ultima răceală notabilă a fost prin 2013, din câte-mi aduc aminte. În singurul an în care am uitat de vaccin am răcit destul de urât, de vreo trei ori în mai puțin de două luni.
My 2 cents.
Later Edit:
M-am tot gândit dacă să scriu care e poziția mea pe tema vaccinării (din moment ce am ”înfierat” curentul opus), m-am răzgândit, m-am gândit iar.
Pe foarte-foarte scurt:
- exceptând situațiile speciale (copiii cu anumite probleme de sănătate și / sau cu imunitate compromisă), cred cu tărie că vaccinurile obligatorii trebuie făcute. Opționalele rămân la latitudinea părinților.
- statistic, absolut orice manevră medicală presupune o doză mai mică sau mai mare de risc (inclusiv să iei o aspirină poate fi riscant). Nu se poate nega acest lucru. Dar a nu le face nu e doar riscant. E ruletă rusească.
- sunt sute, zeci de opinii medicale (deci avizate) care explică, detaliat și cu argumente solide, că vaccinurile nu provoacă autism, cum se tot vehiculează de cei care au făcut facultatea de medicină pe Google. Nenorocita asta de afecțiune nu are, încă, o cauză clar determinată. Se bănuiește a fi de ordin genetic, dar nici acest lucru nu e sigur. Ce e sigur e că nu vaccinurile o provoacă.
- din ciclul ”put your money where your mouth is”, eu fac anual vaccinul antigripal. Să tot fie vreo zece ani de când l-am făcut prima oară. N-am avut niciodată reacții adverse, iar unicul efect resimțit a fost că mi s-a întărit imunitatea. Ultima răceală notabilă a fost prin 2013, din câte-mi aduc aminte. În singurul an în care am uitat de vaccin am răcit destul de urât, de vreo trei ori în mai puțin de două luni.
My 2 cents.
6 comentarii:
Si eu fac vaccinul anti-gripal de 15 ani si mai mult de niste viroze (de care, oricum, nu te fereste vaccinul!), n-am facut. N-am mai avut febra de tot atatia ani. Cat despre efecte de dupa vaccin, doar acum vreo 4 ani am avut o usoara durere de oase/articulatii in seara de dupa administrare, durere care a trecut pana dimineata si care, oricum, era invocata in posibile reactii adverse. Parerea mea despre propavaduitoarele anti vaccin e c-ar trebui legate/izolate si, de ce nu, luate masuri juridice impotriva lor pentru raul pe care-l fac copiilor, jucandu-se cu mintile parintilor slabi de inger
tin din start sa precizez ca sunt de acord cu vaccinarea.
dar nu in orice conditii, nu in toate cazurile. uneori face mai mult rau, daca nu e administrat cand trebuie. unele vaccinuri sunt testate pe alte populatii esantion si nu exista compatibiliate pt oameni din alte zone.
un caz interesant de citit este
http://www.rapcea.ro/2016/03/13/cum-am-procedat-eu-cu-vaccinarea-fetiei-mele/
sper ca nu e problama linkul la alt blog. merita citit.
are si o continuare prin care descrie si cum au gasit si o versiune mai buna pt vaccinul acela hexavalent.
cunosc caz in care dupa vaccinare copilasul s-a ales cu o terapareza spastica. medicii au ridicat din umeri si au intrebat proaspata mamica daca semnatura de pe formular e al ei. ce te faci in astfel de cazuri? pe cine dai in judecata? cum mai ajuta acel copil chiar daca sa zicem ca ai sa castigi acel proces?
eu cred ca medicii trebuie sa fie mult mai deschisi cu oamenii si sa le prezinte toate riscurile, si ce e iarasi foarte important in caz de reactii sa le raporteze, sa stie organele, institutiile producatoare despre reactiile adverse. faza 3 de implementare a unui vaccin presupune testarea pe un esantion de 1000 de indivizi, iar apoi daca rezultatele sunt pozitive ( reactie ok peste un anumit procentaj) uremaza faza 4 cu distribuire la marea masa. acuma daca cei 1000 sunt sa zicem din tarile nordice cu o anumita conformatie genetica s-ar putea sa nu fie la fel in efect si la locuitorii din africa de sud, sau sicilia. dar aceste reactii nu stiu daca sunt raportate. in romania stiu sigur ca o reactie naspa e tabuu de raportat. nu inteleg de ce.
deci consider ca un pic de [recautie si studiu nu strica. si apoi eu as fi super fericit daca ar mai exista institul Cantacuzino care sa produca vaccinuri pt populimea locala. dar deh, globalizare, ue, afacere farma si dezinteres de romanica.
Z.
Z.
Si eu mi+am vaccinat copiii, dar numai cu vaccinurile obligatorii. altele nu le+am facut si nici mie nu mi+am facut. Cred ca fiecare ar trebui sa gandeasca pentru el si pentru situatia data. Nu cred ca obligativitatea va rezolva ceva. Obligatorii au fost si pana acum, iar cei ce nu le+au facut, nu le+au facut nu pt ca au citit ei pe net ci pentru ca nu le+a explicat corect doctorul ca trebuie sa faca vaccinul sau pentru ca nu exista atunci sau trebuia platit cu o suma pe care nu si+o permiteau sau pentru multe alte sau...
Ai perfectă dreptate, Miki. O lege care să pună căpăstru celor care militează activ împotriva vaccinurilor este foarte, foarte necesară. Realmente pun în pericol sănătatea și chiar viața a mii de copii...
Întru totul de acord cu tine, Z. Vaccinarea este în unele cazuri contraindicată - cum am spus și eu, atunci când e vorba de copii cu anumite afecțiuni, antecedente șamd.
Am citit articolul pe care mi l-ai dat (apropo, nu e absolut, dar absolut nicio problemă în ce mă privește cu link-urile de pe alte bloguri - dimpotrivă, sunt foarte deschisă să citesc și alte păreri) și da, într-adevăr atitudinea doctoriței nu a fost una profesionistă și imparțială. Doctorii sunt cei dintâi care ar trebui să fie foarte la curent cu tot ceea ce presupune vaccinarea (inclusiv, sau mai ales, ingredientele produsului și posibilele reacții adverse) și să prezinte cinstit părinților adevărul și opțiunile pe care le au. Nu e de mirare că lumea e din ce în ce mai nesigură, din moment ce doctorii, cei dintâi care-ar trebui să știe și să fie obiectivi, de multe ori procedează exact pe dos...
Eu cred că obligativitatea vaccinării ar putea fi o măsură utilă în acele situații în care, deși copiii sunt sănătoși și nu prezintă contraindicații, nu sunt vaccinați pentru că părinții aleg să creadă ceea ce scrie un ”guru” sau altul, care nu are studii medicale, în schimb are păreri. Din nefericire, sunt multe astfel de cazuri... Însă cum spunea și Z. în comentariul său de mai sus, medicii sunt primii care au datoria să informeze corect și complet.
Trimiteți un comentariu