O duminică în culori

După cum vă povesteam acum câtva timp, în ceea ce mă privește duminica este acea zi a săptămânii numai pentru mine. Dacă sunt cu omul meu, e perfect. Dacă nu, aleg singură cum să-mi petrec ziua - și mă străduiesc să nu intervină ceva care să-mi dea planul peste cap.

Se poate spune despre mine că sunt un om ceva mai solitar și nu mă deranjează deloc asta, ba dimpotrivă, aș spune. O fostă prietenă mă bătea la cap că ”ești prea singură, cum adică îți place, nu e normal să-ți placă să fii singură” (e ”fostă” din motive întemeiate, între altele și pentru că-și făcuse un hobby din a-mi spune cum să trăiesc). Ei bine, mie nu mi se pare nimic anormal în asta și-mi savurez duminica fără să mă simt câtuși de puțin vreo ciudată. 

Acum două săptămâni nu mi-a ieșit pasiența - o prietenă de aici a insistat să ne vedem duminică la o înghețată, că are ceva de sărbătorit și n-avea cu cine ieși. Meh și iar mehhhh, n-am găsit niciun argument plauzibil pentru a refuza (faptul că-mi doresc să fiu singură nu mi s-a părut un pretext plauzibil, prietena e genul degrabă-botos și n-ar fi înțeles), așa că am zis că o abatere n-o fi foc. Prost am zis, toată ziua am fost indispusă, la întâlnire a trebuit să simulez entuziasmul plenar și luni mă simțeam ca și cum aș fi cărat pietre de moară.  

A fost o lecție care să-mi reamintească să mă gândesc mai mult la mine. Dacă nu e ceva cu adevărat important, nu-mi mai sacrific duminicile MELE.

Ei, dar duminica de azi a fost absolut pe placul meu. După micul dejun am citit vreo două ore în pat (”Biblia pierdută”, de Igor Bergler - senzațională poveste, apropo) și spre ora prânzului am decis că am chef de-o scurtă plimbare. 

Am inspirat adânc de cum am ieșit din bloc; așa de plăcut e aerul ăsta de primăvară! Într-un impuls de moment, am vizitat Opera Markgräfliches (recent redeschisă în urma unei restaurări care-a durat câțiva ani). Eram curioasă să o revăd după ce-a fost închisă o perioadă așa îndelungată. Și nu am fost deloc dezamăgită. Ți se umple sufletul de-atâta frumusețe 🙂

Markgräfliches Opernhaus este una dintre cele mai spectaculoase clădiri în stil baroc din Europa, cu interior construit în proporție de 95% din lemn (pe alocuri aurit), singurele obiecte din metal fiind candelabrele. În anul 2012 a fost inclusă în patrimoniul UNESCO.

Balconul, un pic mai de aproape: 

Scena.

De acolo m-am dus la cea mai bună gelaterie din oraș, am mâncat o înghețată cu susan și caramel sărat (hrana zeilor, vă spun) și m-am întors acasă printr-un parc.

Un cuplu se odihnea pe malul lacului 🙂 I-am pozat de la distanță, ca să nu-i deranjez.

Acasă am văzut două episoade din ”Caracatița” (serial pe care, după ce-am citit cartea lui Roberto Saviano, am simțit nevoia de a-l urmări din nou) și-n cea mai rămas din seara asta intenționez să continuu lectura cărții.

Mi-a plăcut duminica asta. Îmi reamintește de ce țin atât de mult să păstrez această zi fără program prestabilit de alte persoane.