Azi (mi-)e greu

Săptămâna asta a fost mai obositoare decât altele, m-am simțit stoarsă de orice fărâmă de energie și demotivată cum n-am mai fost demult. De altfel, este unul din motivele pentru care nu m-am putut ”aduna” să scriu. Și, cu toate că știu că nu am o ”normă” fixă de articole, septembrie a fost cea mai slabă lună a anului de până acum și asta mă întristează mai mult decât pot exprima în cuvinte. 

Realizez pe deplin că mai am multe să vă povestesc. Am de terminat serialul american îndelung amânat, apoi două vorbe despre Palma de Mallorca, despre Elveția și în mod special despre locația care l-a inspirat pe Thomas Mann în scrierea romanului ”Muntele Vrăjit”. Le voi face pe toate, vă promit. Și-n mod excepțional, pentru că n-am mai făcut-o până acum, îmi fixez și un termen: până la sfârșitul anului voi fi rezolvat ”restanțele” acumulate. Cross my heart.

Dar acum, astăzi, zilele astea, nu mă simt în stare de așa ceva. Sunt obosită, lipsită de motivație, posacă. Și mi-a ieșit și-un herpes vizibil din avion, așa că all in all nu sunt o companie prea plăcută nici măcar pentru mine însămi. 

Cam toate trec pe lângă mine. Nu-mi place deloc expresia aia cu ”bula”, dar în clipa asta mi se potrivește destul de bine. Nu mă interesează referendumul despre care vorbește toată lumea și care face Social Media să vuiască, nu mă preocupă nici alegerile regionale din Germania de peste două săptămâni, în schimb aș vrea să revăd ”Dr. House”, dar a fost scos de pe Netflix...  

La serviciu e ca de obicei, în general nici mai bine nici mai rău - unica diferență fiind că m-am săturat să mă subordonez unei persoane care citește romane pe calculator în timpul orelor de lucru, asta-n timp ce-mi reproșează mie că nu m-am ocupat încă de cutare sau cutare.
Mda, despre șefa mea directă vorbim. Șefa care-și face programul absolut cum poftește (nu prestează niciodată schimbul 2, deși nu are niciun argument valid pentru asta, altul decât că așa dorește pipota dumneaei). Șefa care mi-a imputat recent că ”nu vin cu idei” pentru reamenajarea departamentului. Ca să vezi, credeam că postul meu e de specialist în logistică, nu de designer de interioare. 

Și încă vreo câteva mărunte mizerii din partea aceleiași persoane care, după cum s-a dovedit, e frustrată că nu a fost solicitată și ea pentru deplasarea la noul sediu de lângă Dortmund. Asta e, nu ajungi să cunoști la perfecțiune sistemul în care lucrăm citind romane în timpul programului. Csf, n-ai csf.

Ok. Inspir adânc. Mâine se împlinesc 11 ani de când am emigrat. Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ceea ce am primit și pentru felul în care ne-am găsit drumul în această țară.

Mi i-am cumpărat ieri, dar parcă nici ei nu reușesc să-mi coloreze starea de spirit pentru moment. Ei, mai sunt și zile de-astea câteodată. Și când se mai adaugă și niște meandre ale concretului independente de voința ta... e mai greu să te ridici la suprafață.

Prin urmare, am apelat la unica soluție de rezervă - am ieșit la o scurtă plimbare. E o zi atât de frumoasă, de perfectă, cu un soare atât de strălucitor, încât natura pare o pictură de Monet. 

Dar nici frumusețea asta nu m-a putut reconforta. Mi-e cam greu să zâmbesc azi. Mâine va fi mai bine.