Salată de... jumătatea săptămânii

Uff, tare aiurea mă simt când trece o săptămână fără să fi scris, e ca și cum lipsește ceva din mine (ceea ce e un lucru bun, dacă stau să mă gândesc - un semn că scrisul încă mai e acolo, undeva. Dar asta nu înseamnă că mă simt mai bine). 

Anyway - după cum vă imaginați, probabil, continuă perioada în care trăiesc doar ca să muncesc. Nouă-zece ore pe zi, încordare, o mie de cerințe, client absurd, bibilici ușor bătute-n cap, magneziu, visat noaptea probleme de serviciu (inclusiv pe Al Pacino, care se rățoia la mine în legătură cu niște rapoarte 🙄 Funny și nu prea). Când am răzbit sâmbătă în oraș, dând o raită prin magazine și ajungând și la Piața de Crăciun, mă simțeam ca scăpată din pușcărie. 

Un exemplu recent, de ieri. Cald, proaspăt, abia scos din cuptor, vorba ceea. 

Mă sună un coleg de la alt departament.

- Bună, voiam doar să-ți spun că tocmai am rezolvat cutare chestie, bla-bla.

- Foarte frumos, răspund eu contrariată, dar de ce-mi zici asta?

Pauză de stupefacție.

- Nu pot să cred, chiar nu mai știi?!!! Cât pe ce să mă strângi de gât vineri că iar uitasem să mă ocup.

E rândul meu să fiu stupefiată.

- Așa am făcut? No, vezi. Dacă te strângeam de-adevăratelea, sigur mi-aș fi adus aminte.

(Disclaimer: toată lumea e mulțumesc-bine, nu s-au înregistrat reclamații). 

Când nu muncesc și nu dorm, mă îndeletnicesc intens cu serialul ”Elementary”, pe care l-am descoperit cu totul întâmplător. Căutam, de fapt, un film în care acțiunea să se petreacă la New York, oraș care mi-a rămas pentru totdeauna în suflet. Hei, dar ce avem aici? Sherlock Holmes modern, accent britanic veritabil și... New York? O combinație care sună deosebit de interesant, mi-am zis, ia să văd. 

Și... văd. Cu mare plăcere văd. Scenariul este excelent, personajele - bine conturate, umorul nu lipsește și intrigile polițiste mi se pare foarte elaborate. Sunt la jumătatea celui de-al treilea sezon și nici că mă satur. Duminică am văzut vreo 5 episoade și bine-a fost, sănătate și zile senine cui a inventat Netflix. 

Știți ce e încă și mai fain decât un serial bun despre NYPD? Să-l vezi în timp ce bei cafea din cana asta, pe care o regăsești și-n film:

Acuma, oi fi eu snoabă, dar e doar o coincidență, parol 😃 Una frumoasă, cred că suntem de acord. Cana mi-a adus-o jupânul din prima lui vizită la New York, în urmă cu 9 ani - călătorie în interes de serviciu, când eu nu l-am putut însoți.

Poftiți. Mostră de umor.
”Have you engaged in horizontal refreshment with this man?”.

Una și cu una fac două. Ori e metaforic Sherlock, ori nu mai e 😃

În altă ordine de idei (de fapt, vorba vine - care ordine?), am, din nou, ceva frumos de așteptat. La Filarmonica din Berlin, pe 2 martie. Maestro, sper ca de data asta să fii acolo... 🙂