joi, 22 iulie 2021

Eu plec și voi să fiți cuminți

Nu-mi aduc aminte de când n-am mai fost așa terminată de oboseală, dar mai am puțin și-ncep să fac schimb de impresii cu doamnele coțofene care apar din când în când pe pajiștea din fața blocului (aș vorbi și cu Purașul, dar n-a mai apărut de săptămâni în șir).

Însă mâine seară zbor spre România. Un concediu oarecum atipic - a trecut multă vreme de când n-am mai fost în țară în miezul verii - dar după aproape 2 ani în care nu ne-am văzut familiile, nu s-a pus problema să facem altfel. În toamnă, dacă n-o fi din nou Europa în lockdown, poate ne frăsunim nițel pe undeva - Italia ar fi o posibilitate.

Sper să mă relaxez și să uit de serviciu, pentru următoarele 2 săptămâni. E tot ce-mi pot dori în momentul ăsta.

Am scris puțin de tot luna asta. Aș fi avut diverse de povestit, dar cum ziceam. Nu știu de când n-am mai fost în halul ăsta de epuizată. Probabil faptul că-n ultimele 2 luni jumate am prestat, în medie, câte 9,5 ore pe zi, o avea oarece legătură cu asta 🙄

Pe voi să vă găsesc bine, da? 🙂

PS: acum exact 4 ani la ora asta, ajunsesem deja în America. Mi-e dor de-un concediu grandios, peste ocean... Ei, se-ntorc ele vremurile bune, sănătoși să fim 🙂

4 comentarii:

Anonim spunea...

Vacanta placuta, draga Greta! Sa profitati bine de familiile si prietenii vostri, sa va odihniti si sa fiti sanatosi!
Jual

Anonim spunea...

Vacanta placuta! noi chiar ne-am bucurat de aer, de rude si prieteni, de munte si mancare buna , iti doresc la fel!
Cris

Greta spunea...

Îți mulțumesc, Jual, exact așa a fost! :)

Greta spunea...

O descriere foarte asemănătoare cu ceea ce am avut și noi săptămânile astea :) Mulțumesc, Cris!