Și parcă numai cât am clipit și-un an întreg s-a petrecut...
Nu-mi aduc aminte de când n-am mai avut senzația atât de acută că un an s-a scurs într-o secundă, fără să fi înțeles mare lucru din el. Este un fapt regretabil, dar deloc surprinzător, având în vedere contextul pe care-l cunoaștem cu toții. Asta nu înseamnă însă că nu mă deconcertează, totuși.
Ce-am făcut anul ăsta, așadar?
Eu nu prea am făcut nimic în afară de muncă. Am citit puțin, am văzut vreo 2 seriale, am scris mai puțin ca oricând în ultimii (mulți) ani - și din acest punct de vedere, îmi pare foarte rău. Dar nu m-am adunat, nu m-am regăsit... nu ca odinioară, în orice caz. Nu știu exact care a fost motivul - poate pandemia, poate volumul enorm de muncă, poate lipsa de evenimente, poate blazarea, sau poate toate astea la un loc.
Partea proastă e că n-am nicio siguranță că am depășit momentul (sau mai degrabă i-aș spune ”blocajul”).
Aș mai nota că l-am revăzut pe Zubin, ceea ce mi-a umplut inima de bucurie.
Ultimul, dar cu siguranță nu cel din urmă aspect - suntem sănătoși. Ne-am vaccinat, am avut grijă de noi pe cât ne-am priceput și, inclusiv cu mult noroc, am reușit să evităm carcalacul. Ne-am mai dus și pe la diverse controale preventive, toate sunt în parametri - deși m-am uitat cam cruciș când medicul ginecolog a început vreo două fraze cu ”dată fiind vârsta dumneavoastră...” 😒.
Concluzionând, a fost un an banal, dar cred că a fost bine așa cum a fost, iar pentru asta, 2021, noi îți mulțumim. 🙂
2022, sper să fii bogat în experiențe frumoase și de asemenea, sper să fii anul vindecării omenirii. Te rog, fii bun cu noi... 🙂
2 comentarii:
La Multi Ani, Greta, sa fie anul 2022 asa cum iti doresti!
Jual
Îți mulțumesc, Jual :) Să ai un 2022 frumos și generos, cu sănătate și reușite pe toate planurile. La mulți ani! :)
Trimiteți un comentariu