duminică, 2 ianuarie 2022

Prosit 2022! 🐷🍀🍄

Bine v-am găsit în 2022 🙂 Toată lumea pregătită să înceapă cu elan și entuziasm un nou an de muncă? 🙄
(Nu, nici eu n-am niciun chef, dar nu-i ca și cum aș avea vreun cuvânt de zis în privința asta).

Sper că ați petrecut cum și cu cine v-ați dorit. Eu n-am fost într-o stare prea glorioasă și n-am avut nicio dispoziție de-a sărbători. M-am culcat pe la 1:30 și m-am trezit pe la 9, așadar cu suficient timp la dispoziție pentru a mă pregăti de concert. Pe care l-am urmărit îmbrăcată în noul meu tricou cu Alba ca Zăpada ❤️.

Nu aveam mari așteptări de la Daniel Barenboim, pentru că nu mi-a plăcut nici în 2009, nici în 2014; fără să fi putut spune de ce, mi s-a părut în cel mai bun caz banal. Ieri mi s-a reconfirmat impresia; a fost foarte pasiv, de multe ori nesincronizat cu orchestra, cu mișcări molatice și inadecvate momentului (de exemplu, la ”Persian March”, percuționiștii loveau în tobe cu toată forța, iar el abia dacă ridicase brațul, într-o mișcare extrem de lentă și lipsită de energie).
”Eu nu înțeleg nimic din ce dirijează el”, a zis jupânul (care, prin natura profesiei, dirijează coruri și pe parcursul studiilor a făcut la rândul lui parte din mai multe coruri, deci a cântat după indicațiile mai multor dirijori, români și nemți deopotrivă). ”E desincronizat. N-aș putea cânta după ce măsură bate omul ăsta. Și din ce văd, nici orchestra nu se ia după el, oamenii cântă ce știu și bine fac”. Ulterior, am citit pe Facebook mai multe opinii similare, așadar nu a fost doar impresia noastră.

Să mai spun că a dirijat de pe partituri și nici măcar ”Blue Danube”, o piesă devenită o clasică între clasice, vorba unei prietene, n-o știa pe de rost?
Să ne înțelegem: Barenboim este un pianist foarte bun. Dar ca dirijor, e slab. Inclusiv la mult așteptatul ”Radetzky March” a dat chix; felul în care admonesta publicul și se încrunta pentru că, în entuziasmul momentului, oamenii începuseră să bată prea tare din palme, a fost absolut deplasat. 



Foarte dezamăgitor, așa cum anticipasem că va fi. Și vorbind de anticipație - am avut dreptate, anul viitor concertul va fi dirijat de Franz Welser-Möst. Nici pentru ăsta n-am mari așteptări, că-n 2011 și 2013, când de asemenea a dirijat, mi s-a părut la fel de spumos ca apa plată 🙄.

Ca să închei cu dezamăgirile concertului, mi s-a părut lamentabil felul în care au ”triat” spectatorii: neputând să permită accesul decât a 1.000 de persoane în sală, i-au exclus pe cei care aveau bilete la etaj, la galerii, precum și pe cei care aveau bilet fără loc (în picioare); cu alte cuvinte, i-au păstrat pe cei care plătiseră cele mai scumpe bilete. Gestul mi s-a părut de-o grosolănie impardonabilă. Bine, pricep că numai 1.000 de persoane erau admise, dar în acest caz de ce nu au selectat câte 250 de locuri de la fiecare categorie, pentru a rămâne imparțiali?
E adevărat că cei excluși anul acesta au acces garantat, pe aceleași locuri, anul viitor; nu cred însă că asta-i consolează prea mult și decizia nu face decât să scadă și mai mult șansele celor care participă la tragerea la sorți, de vreme ce vor fi încă și mai puține locuri puse în joc.
Urât, urât, urât.

Ziua a continuat cu lectură și serialul ”Columbo” la care ne uităm din când în când, iar azi am continuat de unde rămăsesem; am terminat seria ”Bill Hodges” de Stephen King și am început un volum de nuvele de același, ”Anotimpuri diferite”. Prima dintre ele este ”Închisoarea Îngerilor”, după care s-a realizat și un film, unanim considerat drept unul dintre cele mai bune filme făcute vreodată.

Și după asta am urmărit pe Netflix cele două filme ”Sherlock Holmes” avându-i în rolurile principale pe Robert Downey Jr. și Jude Law. Excelente amândouă, vi le recomand dacă nu le-ați văzut. Mi-au plăcut foarte mult și a fost prima dată când Jude Law mi s-a părut a fi și actor, nu doar un zăhărel romanțios.

Concluzionând, se poate spune că 2022 a început cu muzică bună, cărți și filme excelente. (Da, am zis ”muzică bună” pentru că a fost un concert foarte frumos, în ciuda unui dirijor care din punctul meu de vedere n-are ce să caute acolo).

În această notă, pornesc la drum cu gânduri pozitive.

Fie ca 2022 să ne rămână în amintire ca unul dintre cei mai buni ani din viața noastră 🙂 La Mulți Ani, dragii mei, să ne citim cu bine și povești frumoase. 🙂

10 comentarii:

Anonim spunea...

La Multi Ani, Greta, cu sanatate maxima, vacante frumoase, carti bune, filme excelente si serviciu usor!

Da, sint dragutele filmele cu Robert Downey Jr si "Ju-de-l'eau", efectele speciale sint bune, actorii simpatici (am o slabiciune pt Kelly Reilly), scenariile un picut cam alambicate pt gustul meu.

Jual

Greta spunea...

La Mulți Ani, Jual! :) Să ai parte de un an minunat, cu sănătate și reușite pe toate planurile :)
Îți mulțumesc că-mi ești aproape :)

Mada spunea...

Tocmai ce am terminat și eu inchisoarea îngerilor - habar nu aveam ca exista o carte - și ca e scrisă de King!

Greta spunea...

Super! :) Ți-a plăcut? Eu nu prea am avut dispoziție de lectură în prima săptămână de muncă a anului, dar sper să recuperez diseară și mâine :) Cât am citit până acum, îmi place foarte mult. Ce povestitor e King...

Mada spunea...

Da, a fost o lectura rapida :) am citit totul cu vocea lui Morgan Freeman in cap :) spor la citit! Dacă ai cont de Goodreads, poate ne conectam :)

Adriana spunea...

La multi ani, Greta! Duminica viitoare pe ARTE vor fi Barenboim SI Zubin :)

Greta spunea...

Am cont de Goodreads, dar n-am mai dat pe acolo din timpuri imemoriale... Acum că zici, nu-i o idee rea, ia să arunc un ochi zilele astea :)

Greta spunea...

La mulți ani, Adriana! :) Nu știam de concert, dar cu siguranță mă voi uita! Un mare zâmbet mi s-a pus pe chip citindu-te :) Îți mulțumesc!

Kali spunea...

Ai văzut The young pope (2016)? Joacă un rol foarte bun Jude Law deși și eu eram sceptica când am văzut că joacă în filmul lui Sorrentino

Greta spunea...

Nu l-am văzut încă, și văd că pe Netflix nu e. Dar am reținut și nu-l voi ocoli. Să vedem, poate chiar îmi schimb părerea despre Jude Law :)