(Ce) am citit azi, pe balconul meu

Hip, hip, ura, a trecut vreo săptămână de când n-a mai plouat (acu' sper să nu deochi vremea, ptiu ptiu). Și nu doar că n-a mai plouat, avem și soare. Unde mai pui că a început să se încălzească tot mai mult, așa încât devine confortabil să stau pe balcon ❤️ cu o carte și o cafea. 

Balcon am de când ne-am mutat aici, adică de aproape 2 ani și jumătate; ce n-am avut până de curând a fost marchiză, astfel încât balconul devenea zilnic impracticabil timp de niște ore bune, când soarele bătea direct și nu era pic de umbră.
Demersul de-a ne monta marchiză n-a fost chiar simplu și în niciun caz ieftin. În primul rând a trebuit să obținem aprobare de la asociația care administrează complexul de clădiri de care aparținem - chiar dacă ești ”propitar” nu poți face orice și oricum, iar marchiza e considerată a fi ”intervenție asupra clădirii”. După obținerea aprobării s-a putut contracta firma.
A venit un băiet să vadă ce și cum, a evaluat, ne-a lăsat un catalog cu mostre pentru a ne decide asupra modelului și după vreo lună înfăptuitu-s-a.

Rezultatul este foarte reușit - și, după cum am constatat, și practic - dar pe barba profetului, o gălăgie de bani.

De frumoasă e frumoasă, de utilă - am savurat astăzi câteva ore de citit, când soarele era sus pe cer și fără marchiză n-aș fi putut sta, așadar suntem mulțumiți. 1.800 de marafeți bine cheltuiți. Rima e întâmplătoare, gogâlț-gogâlț.
(Documentându-se prin martie, jupânul luase oferte de la trei firme și ne-am decis pentru cea mai ieftină. Asta ca să știm cum stăm 🙈).

Azi am stat, am staaaat și nu m-aș mai fi săturat de stat. E atât de bine, de plăcut și de confortabil în balcon, că nu-mi venea să mă mai dau dusă de acolo. Am citit și mi-am băut cafeaua și mi-era sufletul plin de recunoștință că am ajuns să am ceea ce mi-am dorit ani în șir.

Dar să vă spun ce-am (terminat de) citit, poate sunteți curioși: ”Pacienta tăcută”, de Alex Michaelides. Este un thriller psihologic pe care mi l-a recomandat o prietenă, spunându-mi că deznodământul e aproape imposibil de anticipat - și-a avut dreptate.
Am citit-o mestecându-mi oarecum nervii; mi s-a părut o carte foarte statică, adică până să trec de jumătate mă cam luase nițel căscatul. Apoi am reflectat că de fapt e cam normal să fie așa, având în vedere că vorbim despre o pacientă a unui sanatoriu de psihiatrie. Terapia este lentă, rezultatele se văd în timp - uneori ani de zile, după cum știu inclusiv din experiență personală, așa încât din perspectiva asta cartea nu avea cum să fi avut un ritm alert. După ce-am realizat acest aspect, lectura a devenit mult mai interesantă pentru că acum îmi setasem corect așteptările.
Nu vreau să dau spoilere fiindcă i-ar lua absolut orice farmec; dar v-o recomand, dacă vă doriți să citiți un ”whodunnit” într-adevăr reușit. Vreau să spun că finalul a fost extrem, extrem de surprinzător și-n ce mă privește absolut deloc anticipat. Iar eu sunt consumatoare ferventă de literatură polițistă și am ”nasul fin”. Eh, cartea asta m-a dus de nasul meu fin, ca să zic așa.
Scriitura nu e tocmai cea mai iscusită (e romanul de debut, ceea ce se simte), dar deznodământul face să merite lectura.

Acestea fiind spuse, s-avem o săptămână cât mai ușoară și hai cu vineri 🙂.