Ce sporturi urmăresc, mai mult sau mai puțin ocazional (și cum am înțeles ce-i un ofsaid)

Demult, când era lupul cățel și nici nu se povestea, adică înainte să-l cunosc pe dumnealui jupânul, eu nu prea urmăream niciun sport. Respectând adevărul istoric, mă uitam câteodată la patinaj artistic și la gimnastică artistică (nu ritmică. Nu m-a prins niciodată sportul ăla cu panglici, mingiuțe, cercuri și alte chestii). Dar nu mai mult de-atât. Nu cunoșteam regulile altor sporturi, deci n-aveau cum să mă fi ”prins”, de vreme ce mă uitam la ele ca rața la fulger.

Treptat, chestia asta a început să se schimbe. Ca de pildă omul se uită cu plăcere la snooker, așa că după ce-am depășit cu succes momentul ”ce-o fi așa de interesant la ăștia care fugăresc bile colorate pe o uriașă masă verde” 🙄, am devenit curioasă. Nu mai știu ce campionat era, dar Ronnie ”The Rocket” O'Sullivan mi ți-i cosea unul câte unul, calm și metodic - și fără să-mi dau seama, m-am pomenit că mă uit atent la ce și cum făcea. ”Vrei să-ți explic niște reguli de bază, ca să poți înțelege și urmări mai ușor?”. Am vrut. Nu cunosc toate subtilitățile, nici n-aș avea cum, dar între timp știu cum se joacă, îmi dau seama ce se întâmplă pe masă, știu ce e un century break etc. Și m-am pomenit tot mai captivată. A ajutat la asta și faptul că Ronnie e un zeu al tacului și ”bagă” bile pe care-ai zice că nici Houdini nu le-ar fi putut băga, deci elementul de spectacol este nelipsit.
Nu mă uit la toate meciurile, dar dacă joacă el și încă vreo câțiva al căror stil îmi place - Mark Selby sau Judd Trump, de exemplu - e destul de probabil că sunt pe baricade și le fac galerie. Rămân însă fanul necondiționat al lui Ronnie, practic pentru mine e ceva gen ”el și restul”. Omul are și o foarte interesantă poveste de viață și are mai multe cărți scoase - cred că îmi voi comanda cel puțin una în viitorul apropiat, mai ales că tocmai a devenit, pentru a șaptea oară, campion mondial.

Cam la fel s-a întâmplat și cu tenisul. Nu mă interesase niciodată în mod deosebit, adică-n mod sigur n-aș fi avut răbdare să urmăresc o partidă cap-coadă, însă am început să ne uităm amândoi odată cu ascensiunea Simonei Halep. Neavând habar de reguli, mă enervam groaznic fiindcă nu-mi dădeam seama dacă e de bine ce se întâmplă pe teren sau nu (în afară de scor, vreau să spun). Jupânul mi-a explicat ce și cum și după ce m-am prins ce-i un lung de linie, când e out, când e strategic să vii la fileu, ce e slice, ce e forehand și așa mai departe, a început să-mi placă tot mai mult.
(Bunăoară, în timp ce scriam textul ăsta mă uitam cu juma' de ochi la meciul lui Nadal cu Félix Auger Aliassime de la Roland Garros; ce punct fabulos a fost cel de 5-3. CE. PUNCT!!! M-am pomenit aplaudând de nebună în fața televizorului).
La drept vorbind, nu m-am uitat la multe meciuri ale Simonei, dar nu din alt motiv decât că nu prea mă țin nervii :)) Jupânul s-a uitat însă ori de câte ori a avut posibilitatea, nu de puține ori punându-și ceasul ca să se trezească în puterea nopții atunci când Simona juca în SUA sau Australia. Eu cel mult veneam să mă uit când devenea clar că nu mai poate pierde :))
Mă uit însă la alte partide, unde nu sunt implicată emoțional. Și-mi place mult. Cel mai drag mi-e Federer, dar Nadal este de asemenea un corifeu și atâta vreme cât va mai juca, ne vom considera norocoși că avem șansa de a-l urmări.
Cât despre Simona, când se va retrage îi vom simți lipsa. A ei. A emoțiilor unei finale de Grand Slam la capătul căreia ”a noastră” ridică trofeul deasupra capului. Și-o să ne amintim că atunci era ”a noastră”, a tuturor. Ce păcat că n-a fost a multora dintre noi inclusiv - sau mai ales - atunci când avea cea mai mare nevoie.

Și-ajunserăm la fotbal. Da, nu faceți ochii ăștia 👀, mă uit și la fotbal. Nu la orice meci, dar unul precum cel de-aseară - finala Champions League - nu aș fi ratat.
Spre deosebire de snooker și tenis, de fotbal mai aveam și eu ceva habar - mă rog, dacă trecem peste faze precum asta de-acum zece ani. Însă pentru numele lui Belzebut, ce-i ăla ofsaid? 🤯
În apărarea lui, jupânul a încercat de mai multe ori să-mi explice, dar nu s-a prins de mine.
Până aseară, la faza controversată din prima repriză, când primul gol dat de Real Madrid a sfârșit prin a fi anulat. Cât timp s-a analizat la VAR, omul specula de zor (ca mai toată lumea care se uita la meci, bănuiesc) și a concluzionat că, foarte probabil, golul va fi anulat pentru că Benzema fusese în ofsaid.
- Eu tot nu pricep care-i treaba cu ofsaidul, m-am jeluit. Bine, știu eu ceva cu poziția raportată la linia fundașilor, dar tot nu înțeleeeeeeg.
Pedagogic, omul a purces să-mi deseneze pe iPad, explicându-mi pas cu pas.

Nu-mi cereți să reproduc, nu cred c-aș fi în stare 😂 da-n cele din urmă se poate spune că am reușit să pricep. Nici când am înțeles cum funcționeaza sistemul de frânare la vagoanele intermodale nu cred c-am fost așa încântată 😀.

- Bun, și-acum hai să-ți arăt cum a fost faza cu Benzema.

Mă rog, aici a mai divagat, că tot puneam eu întrebări din ciclul ”da' ce se-ntâmplă când”, însă în linii mari m-am prins ce și cum. În sfârșit, a fost un ghinion pur și o fază foarte disputată (unii precum Arsene Wenger, Rio Ferdinand sau Ruud Gullit sunt de părere că fusese un gol perfect valabil), dar asta e altă poveste.

Cam astea sunt sporturile pe care le urmăresc. Îmi face plăcere și mă relaxează să mă uit din când la câte-un meci de snooker / tenis / fotbal și simt că aș fi pierdut ceva dacă nu le-aș fi urmărit. Patinajul și gimnastica îmi plac și acum, dar ne(mai)având reprezentanți la marile competiții, parcă nici motivația nu mai e ca pe vremea când stăteam cu sufletul la gură pentru ”ale noastre” (mă refer la gimnastică, fiindcă la patinaj n-am fost oricum niciodată competitivi).