Ar fi putut fi altfel. Ce bine că n-a fost 🙂

Zilele trecute mi-am adus aminte că pe 2 iunie s-au împlinit 20 de ani din ziua care-ar fi putut da un curs cu totul diferit vieții mele.
Ce bine că n-a făcut-o 🙂.

Cunoașteți, probabil, expresia ”când Dumnezeu închide o ușă, deschide undeva o fereastră”. Esențial, aș spune eu, este să vedem acea fereastră și să nu ne încăpățânăm să batem la ușa închisă. Dacă s-a închis, înseamnă că orice ar fi dincolo de ea, nu era pentru tine. Este cum nu se poate mai adevărat.

Fusesem acceptată pentru un masterat la un colegiu din Statele Unite. Trec peste detalii, procedura aplicației, testul TOEFL (pentru care am avut niște emoții crâncene, mi se părea că întreaga mea viață depinde de rezultatul ăla) șamd. Aplicasem pentru viză de student, desigur, însă urma să locuiesc la rudele mele din California. Cine știe, poate exact ăsta a fost elementul care l-a determinat pe ofițerul consular să-mi respingă solicitarea, după interviul susținut pe 2 iunie. N-o să știu niciodată, pentru că nu-ți spune nimeni care este motivul. Dar, cu adevărat, nu mai contează.

Nu știu cum ar fi arătat viața mea dacă aș fi plecat, dacă mi-ar fi fost bine sau dimpotrivă, dar în tot cazul ar fi fost cu totul diferită. Însă nici asta nu contează.
Perioada care-a urmat a fost una dificilă, pe toate planurile. M-am despărțit de prietenul de atunci și, cu toate că nu fusese mare amor între noi, pentru mine a fost încă un ghiont în ficați. La scurt timp după, am avut parte de ceea ce astăzi poartă numele #metoo. O poveste sordidă, care-mi încrețește și-acum pielea pe mine. După care am avut și un eșec pe linie profesională.

Dar între toate astea, s-a deschis fereastra de care spuneam.
L-am cunoscut pe omul meu.
Mi-am găsit un alt serviciu, care mi-a plăcut enorm și unde am rămas până la plecarea în Germania, trei ani mai târziu. Abia după ce am început lucrul acolo mi-am dat cu adevărat seama cât de toxic fusese fostul loc de muncă.
Sigur, toate astea nu s-au întâmplat imediat, respectiv mi-a fost necesară o bucată de vreme pentru a nu-mi mai boci eșecurile și pentru a mă uita mai îndeaproape la ceea ce mi se dăruise.

Sunt atât de recunoscătoare pentru tot ceea ce mi s-a întâmplat după acel 2 iunie de-acum 20 de ani 🙂. Mbine, de #metoo chiar m-aș fi lipsit, dar a fost și aici o lecție de învățat.