Salată de weekend (61)

Iar au trecut niște luni bune de la salata anterioară (cea mai recentă a fost în februarie, mai precis) și chiar dacă weekend-ul e pe terminate, încă suntem în grafic.

🎷 Parafrazând titlul unui genial film pe care sper că toată lumea l-a văzut cel puțin o dată, unora nu le place jazz-ul. În speță, mie. Pasămite am fost vineri la un concert al Dianei Krall, în urma insistențelor omului meu căruia îi place mult acest gen muzical. Mie nu, și asta din simplul motiv că nu-l înțeleg. Probabil sună destul de ciudat să spun că nu înțeleg jazz-ul, dar asta sunt și-aici mă termin. Și nici nu cred că voi avea vreo revelație în acest sens.
Așa stând lucrurile, am mers la concert doar fiindcă jupânul își dorea și declarase că singur nu se duce. Nu excludeam total să am o surpriză, dar nu a fost cazul. Nu-i vorbă, este o interpretă foarte bună. Îi admir vocea, a susținut impecabil un concert de aproximativ o oră și jumătate acompaniindu-se la pian, iar colegii ei (bas și percuție) au fost de asemenea la înălțime.

Și totuși... nu. Pur și simplu, jazz-ul nu ajunge la mine, nu mi se dezvăluie. A fost o experiență interesantă, de care nu-mi pare rău, dar a cărei concluzie este că n-am de ce să mai încerc asta vreodată.

⚽ Campionatul European e-n plină desfășurare, musai să zic o vorbă și despre asta. Acum în timp ce scriu, Anglia conduce Slovacia cu 2-1 în prelungiri, după ce-a fost la trei minute de-a pleca acasă. Asta zic și eu întorsătură. Dar Slovacia e singura vinovată dacă pierde: într-un meci cu asemenea miză, la 1-0 continui să ataci în valuri, nu te rezumi la a apăra acel unic gol timp de o repriză și jumătate. Vreau să zic, nu e clar că echipa cealaltă caută egalarea și va veni buluc peste tine cu tot ce are? Nu știu, serios, ce au unii în cap.
Și că tot vorbim despre - ce credeți că facem marți cu Olanda? Trecem de ei sau nu? Eu aleg să nu mă pronunț, m-am mai înșelat și cu alte ocazii.

✍️ Zilele astea se discută intens despre examenul de admitere la liceu (mă rog, ce-a devenit el între timp - Evaluare Națională), precum și despre examenul de bacalaureat. Despre experiența mea cu acesta din urmă am povestit acum mulți ani și păstrez amintiri plăcute de atunci, dar despre examenul de admitere nu prea îmi vine a scrie. A fost cu o presiune enormă pusă pe mine și chiar dacă l-am luat cu bine, la liceul și profilul dorite, nu îmi aduc aminte cu drag. Îmi place să cred că aș fi avut un rezultat la fel de bun și fără stresul de care am avut parte.
Rețin și acum subiectele de la limba română, deși peste câteva zile se împlinesc 30 de ani de atunci - rezumatul de la ”Sobieski și românii” și comentariul primei strofe din ”Vara” de George Coșbuc. Ce subiecte aride, bleah. Anul ăsta am înțeles că s-au dat ”Cireșarii”, dar inclusiv pentru asta au fost proteste, pe care însă nu vreau să le comentez. Nu-mi pot imagina ce subiecte ar trebui să se dea ca să nu mai fie bocete din categoria ”le-a dat greu”.

😐 Aud tot mai mulți oameni spunând că se plictisesc. O colegă de-a mea a avut câteva zile de concediu și când a revenit la birou ne-a povestit că atât de tare se plictisea, încât cochetase serios cu ideea să-i scrie șefei că vrea să-și întrerupă vacanța și să vină la muncă.
Pe cuvântul meu că nu înțeleg cum vine asta. Atât de multe cărți de citit, atâtea filme, seriale și documentare de văzut, cum e posibil să te plictisești? Mie niciodată nu-mi ajunge weekend-ul pentru cât de mult aș vrea să citesc sau câte aș vrea să urmăresc pe Netflix și nu numai. Bine, știu că fiecare om e unic și nu e deloc musai să le placă tuturor ce-mi place mie, dar chiar și așa...
Ăsta era de altfel și unul dintre principalele motive de plânsete din anii de pandemie - ”ne plictisim, buhuhu”. Evident, nici atunci nu reușeam să înțeleg cum e posibil ca principala sursă de entertainment să fie ”la cârciumă” și să cazi bâlbâdâc în butoiul cu depresie dacă n-ai acces la asta.

🫣 Contemplu, deloc surprinsă dar tot mai îngrijorată, situația din Statele Unite ale Americii. Nu mă mai întreb de ce nici republicanii, nici democrații nu au reușit să dea în 4 ani niciun alt candidat serios și tot cu mitomanul, respectiv omul cu evidente tulburări cognitive, iau startul alegerilor. Ce mă întreb însă: de ce se agață Biden de Biroul Oval? Ce-l mai mână în luptă? A avut o carieră politică fabuloasă, timp de 4 ani a fost cel mai puternic om de pe planetă, de ce nu se retrage cu demnitate? Nevastă-sa de ce-l împinge spre candidatură? Grija ei ar trebui să fie binele și confortul lui, e chioară de-amândoi ochii de nu vede că soțul ei efectiv nu mai face față stresului de asemenea magnitudine?

Acestea fiind zise, mâine e luni și eu așa simt că m-am săturat de tot și toate... Poate-ar trebui să-ncep să joc la Loto. Mda, vrabia mălai visează și nebunul balamuc 😕.