Vineri dupa-amiaza rasfoiam intr-o doara ziarul local, citind numai titlurile. As fi zis ca nu era nimic de natura sa-mi atraga atentia, daca nu mi-ar fi cazut ochii pe un titlu care anunta o actiune a bibliotecii din oras: fusesera puse in vanzare carti la kilogram, la incredibilul pret de 1 euro kilogramul.
Ei, cum era sa ratez o asa ocazie? Am petrecut vreo ora si jumatate scotocind printre carti (fusesera puse la gramada in cutii, nesortate pe categorii sau autori si, deci, cam fara noima - dar cui ii mai pasa de asemenea fleacuri?). La final am ales carti in greutate de aproape 2 kilograme - printre care si eterna mea dambla, "Nasul" lui Mario Puzo. Am plecat aproape zburand de incantare si abia astept sa le citesc. Parca n-am rabdare, parca m-as apuca de toate odata....
Ideea mi s-a parut absolut seducatoare. Si se pare ca multi gandesc la fel - abia aveai loc sa arunci un ac in biblioteca, si erau oameni de toate varstele - de la prichindei pana la parul alb... Cei mici erau pur si simplu incantatori. I-am remarcat in mod deosebit pe doi dintre ei. Era o placere sa-i privesti, sa le vezi entuziasmul din ochi, sa-i asculti intrebandu-se: "Cum o sa ducem toate cartile pana acasa?" "Lasa, il sun pe tata si vine sa ne ia! Uite, hai sa luam si asta, si asta, si asta...".
Zambesc si acum, scriind asta si aducandu-mi aminte de ei. Mi-as dori sa fie cat mai multi copii asemeni lor pe lume. Mi-as dori sa fi fost ai mei.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu