The Notebook (2004)

Ca mai toata lumea, auzisem demult despre filmul asta si mai auzisem si ca e o drama romantica extrem de impresionanta, ca nu se poate sa nu plangi, sensibilitate, trairi, moartea caprioarei samd. 

L-am vazut astazi si nu pot spune ca m-a dezamagit neaparat. Dar nici nu m-a impresionat asa cum as fi crezut.

Povestea este de fapt un "Love story" cu final mai putin dramatic. El (Noah) si ea (Allie) se indragostesc, ea este foarte bogata, el este foarte sarac (quelle surprise). Parintii ei se opun relatiei, ii forteaza pe cei doi sa se desparta, el ii scrie 365 de scrisori vreme de un an (deci ziua si scrisoarea; un plus pentru perseverenta), dar ea nu primeste niciuna, intrucat mama ei le ascunde pe toate. Sapte ani mai tarziu se regasesc, el tot singur si neconsolat, ea logodita cu un ofiter chipes, bogat si agreat de parintii ei. Bineinteles, dragostea invinge, iar Noah si Allie raman impreuna. La batranete, ea se imbolnaveste de Alzheimer si nu-si mai recunoaste sotul si copiii decat in putinele si scurtele momente de luciditate. Noah ii ramane alaturi, citindu-i din jurnalul in care scrisese ea insasi povestea lor de dragoste si amintindu-i astfel de viata lor impreuna.

Finalul e mai american decat as fi crezut: el se intinde langa ea in pat, isi fac declaratii de dragoste, se iau de mana, iar dimineata sora medicala ii gaseste morti pe amandoi. Pam-pam. 

Mi-a placut mult mai mult "Love story" (pentru vremea aceea, reteta era originala si filmul a devenit pe buna dreptate un cult; unde mai pui ca a ramas si-o melodie extraordinara dupa filmul asta). De asemenea, tot mai bun mi s-a parut si "A walk to remember" (tot reteta "Love story", cu unele mici abateri). 

Mare lucru n-ar mai fi de zis. Referitor la singurele doua scene care mi-au placut (un asfintit nepamantesc de frumos si o multime de gaste si lebede pe un lac), am banuiala ca au fost trucate. Culorile asfintitului erau prea intense si spectaculoase pentru a fi reale, iar gastele si lebedele nu scoteau un sunet, desi Noah si Allie se plimbau cu barca printre ele si le dadeau de mancare.

Concluzionand, e unul din filmele alea despre care nu poti spune ca a fost prost, dar care nu ramane in amintire. E cam ca un ceai de tei: caldut, linistitor, aromat, dar nu destul incat sa te faca sa mai bei o ceasca (how was that for a poetic licence?).