Ma intrebam: oare despre ce-o sa scriu? Trecuse atata vreme de cand semnasem ultimul articol, cerneala se uscase in varful penitei nefolosite... si-mi simteam mintea goala. Tot ce stiam era ca voiam sa scriu din nou, tanjeam dupa voluptatea momentului in care iti pui semnatura sub un articol care relateaza despre concertul lui Michael Bolton (am ramas datoare cu povestea, stiu, o sa ma revansez).
Tinusem, timp de vreo 14 ani, un jurnal. Zeci de agende si carnetele "vocabular", ulterior in format electronic. Am scris cu regularitate, constiincioasa, si-mi face intotdeauna placere sa recitesc despre unele perioade. Nu despre toate. Insa pentru mine scrisul a fost o adevarata terapie intr-o vreme, si - ca orice tratament - a fost si dureros. Evit agendele respective. Ceea ce nu inseamna ca as putea uita vreun moment cat de mult m-a ajutat asta.
Dar jurnalul nu-mi mai era de ajuns. Nu-mi mai era suficient sa scriu numai pentru mine, voiam - din nou - sa impartasesc. Sa stiu ca, dincolo de monitor si de caseta de text, exista oameni care citesc, carora (poate) le place si care aleg sa revina. Asa au aparut scrisorile de sertar, asa ati aparut voi, cei care cititi, comentati, reveniti. Si care-ati devenit foarte importanti pentru mine.
La inceput mi-a fost teama si-am avut, recunosc, unele ezitari. E meritul unei prietene foarte dragi ca le-am depasit. De-atunci a trecut un an, care se implineste astazi. N-am scris atat de mult pe cat as fi crezut ca o voi face, insa am scris constant, inclusiv despre teme foarte delicate si personale, despre care n-as fi crezut ca voi avea curajul sa vorbesc. Daca am facut-o, inseamna ca am avut incredere in voi.
Pentru asta, dar nu numai pentru asta, va multumesc :)
Imi doresc sa ajung sa scriu mai des, cu mai multa inspiratie si cu verva, chiar daca o sa scriu un eseu despre o cana (nu, n-am asa ceva in plan, dar acum ca veni vorba... :D).
Si-mi doresc cat mai multi cititori care sa acceseze blogul cu aceeasi curiozitate si sete de nou cu care deschide un copil romanul "Winnetou". Sau "Harry Potter", ca sa fiu in trend.
Un vis maret, nu? Poate obraznic, ar zice unii. Dar ce-ar mai ramane din noi daca ne-am pierde (si) visele? :)
Postări
4 comentarii:
La multi ani, Greta! de blog, adica. :)
Multumesc din suflet, Ionouka :)
La multi ani ! :D
Eu revin cu placere ,dar nu ca si cand as deschide "Winnetou" (nu puteai alege o carte mai imposibila, din punctul meu de vedere ; ce rea sunt ! :P ).
La multi ani si sa ti se indeplineasca visul ala "obraznic".The best is yet to come !Right?
@Carmen, saru'mana :D
Carte imposibila, hm? Hai domn'le, ca n-am zis "The Shining" :P
Si da, the best is yet to come. Definitely! :)
Trimiteți un comentariu