258 de ani de Amadeus :)

Aceasta este vârsta pe care ar fi împlinit-o astăzi, dacă legile firii ar fi fost altele.

WOLFGANG AMADEUS MOZART*

Eternul, irepetabilul şi magnificul Mozart.

N-aş mai şti să spun la ce vârstă l-am descoperit, sau ce lucrare de-a lui am ascultat pentru prima dată. Orice-ar fi fost, a avut o rezonanţă cu totul deosebită în sufletul meu. Nu că ar fi greu să-ţi placă Mozart. Multe dintre compoziţiile lui sunt simple (dar nu facile!), foarte plăcute la ascultat, fremătând de viaţă şi de entuziasm. Exuberanţa şi fericirea de-a compune se transpun perfect pe portativ şi, ulterior, se transmit ascultătorului. Cel puţin, aşa mi se dezvăluise mie muzica lui.

Dar nu se poate spune că l-am îndrăgit cu adevărat până n-am văzut minunea de film "Amadeus", în regia lui Milos Forman. Filmul este o capodoperă şi vi-l recomand indiferent dacă vă place sau nu Mozart şi indiferent dacă sunteţi sau nu ascultători de muzică clasică. Este cea mai perfectă îmbinare între imagine şi coloană sonoră pe care-am văzut-o vreodată şi induce unele dintre cele mai intense emoţii. Scenariul nu respectă decât prea puţin realitatea, dar este de înţeles; o realitate necosmetizată şi neromanţată n-ar fi fost în avantajul filmului. Putem trece însă peste asta, în definitiv "Amadeus" nu şi-a arogat nicio secundă titlul de documentar. 

Pe parcursul celor două ore şi jumătate m-am înduioşat, am zâmbit, m-am indignat, m-am revoltat şi m-am întristat. Toate aceste stări sufleteşti, resimţite foarte intens, au fost susţinute şi amplificate de muzica lui Amadeus, unul dintre "ingredientele" cheie ale acestui film. Muzică pe care o puteţi asculta accesând link-ul de mai jos şi care mă însoţeşte în timp ce scriu acest post.

Una dintre cele mai impresionante şi grăitoare scene se găseşte chiar în prima parte a filmului. Antonio Salieri (compozitor al Curţii şi, potrivit unor surse, un adversar fanatic al lui Mozart, fapt care însă în realitate nu se verifică) este internat în spital după o tentativă de sinucidere şi primeşte vizita unui preot. "Sunt compozitor", îi spune mândru acestuia. "Să vă cânt ceva compus de mine...", se oferă Salieri şi interpretează la pian una dintre piesele compuse de el. "Îmi pare rău, nu o ştiu", răspunde preotul, vizibil jenat. Scena se repetă de câteva ori, preotul nerecunoscând niciuna dintre piese. Deodată, Salieri se luminează la faţă: "Pe asta sigur o ştiţi!". De la primele note preotul zâmbeşte, fericit că poate să-i facă o bucurie pacientului: "Ah, sigur că o ştiu! Este fermecătoare! Îmi pare rău, n-am ştiut că dumneata ai compus-o!".

Zâmbetul lui Salieri este însăşi definiţia resemnării:

- Nu eu am compus-o. Mozart.

Şi pentru că am găsit scena asta pe youtube, vă invit să vi se facă şi vouă pielea de găină :)

Nu voi cădea în păcatul de-a face rezumatul filmului, dar dacă nu l-aţi văzut încă, nu-mi ajung cuvintele pentru a vă spune cât de călduros vi-l recomand. Eu l-am văzut de cinci ori până acum şi nu intenţionez să mă opresc aici. Tom Hulce este foarte convingător în rolul lui Mozart; te pomeneşti îndrăgindu-l pe foarte orgoliosul şi tânărul geniu, cu inocenţa, sinceritatea, râsul molipsitor şi glumele lui seci; în acelaşi timp, cu greu ar putea fi întruchipat un Salieri mai veridic decât cel al lui F. Murray Abraham. Şi amândoi pun foarte bine în evidenţă conflictul dintre geniu şi mediocritate.

După cum spuneam, filmul este în mare parte ficţiune; Salieri nu este vinovat de moartea lui Mozart, în niciun caz nu l-a asistat la scrierea "Recviemului", iar Konstanze n-a fost nici pe departe soţia iubitoare şi devotată imaginată de Forman. Mai multe despre cum au fost în realitate Wolfgang şi Konstanze, puteţi afla din recenzia făcută de mine uneia dintre cele mai documentate şi îndrăzneţe biografii ale lui Mozart, pe care am citit-o anul trecut. 

Muzica mai complexă a lui Mozart am descoperit-o mai târziu. Îmi plac foarte multe dintre simfoniile şi concertele sale de pian, iar "Recviemul" mi se pare şi-n ziua de azi o compoziţie în care s-a atins perfecţiunea. Scena din film, care prezintă înmormântarea lui Mozart pe acorduri de "Lacrimosa", este aproape nepământean de impresionantă.

Acum, pe final de postare, nu-mi pot reţine un zâmbet întrebându-mă dacă orgoliosului Amadeus i-ar fi plăcut ce-am scris despre el de ziua lui... :)

*(Imaginea reprezintă unul dintre foarte puţinele portrete autentice ale lui Mozart - neterminat, realizat în 1782 de Joseph Lange, cumnatul său).