La doctor, ca într-un roman de Kafka

Am scolioză de când îmi aduc aminte. "Idiopatică", respectiv fără cauze cunoscute (termenul "idiopatic" se foloseşte frecvent în medicină pentru că sună ştiinţific, bănuiesc, dar asta înseamnă de fapt: că nu se cunosc motivele apariţiei afecţiunii cu pricina). Niciodată nu mi-a pus probleme la modul serios - adică n-am avut dureri sau dificultăţi de respiraţie, cum se întâmplă în multe cazuri, în funcţie de tipul deviaţiei - dar nici nu pot să spun c-aş putea-o ignora. Am tratat-o, în copilărie, cu gimnastică medicală şi înot, vreme de vreo şase ani. Pe urmă, un medic "isteţ" a zis că am făcut tot ce puteam face, de-acum oasele se întăresc, orvoar şi n-am cuvinte, ce-ai obţinut până acum, cu aia rămâi. Mare prostie. Dar nu despre asta vreau să vă povestesc. 

De la o vreme am început să am ceva probleme, gen dureri de spate dacă stau o oră în picioare sau dacă am zile nebune la serviciu, în care nu e timp de stat pe scaun. N-a fost niciodată nevoie de calmante, durerea a trecut de la sine, dar am zis, hai să nu las lucrurile aşa. Să mă duc să mă caut, dacă tot beneficiez de unul dintre cele mai puse la punct sisteme de sănătate din Europa.

Medicul de familie m-a cercetat, a apreciat din ochi că "nu arată rău" şi mi-a dat trimitere la radiografie. Despre peripeţiile programării v-am povestit aici. În fine, am făcut-o şi pe asta, am primit CD-ul cu imaginile, radiologul a zis că trimite medicului de familie un raport şi gata.

Booon, asta a fost în decembrie. Pe 19, mai precis. Nu am reuşit să obţin programare la medicul de familie decât pe 23 ianuarie - "a, nu e urgenţă", a conchis relaxată duduia de la recepţie - deci pe 23, la ora 18:15. 

Am intrat la ora 19 în cabinet. Sunt un monument de organizare oamenii de-acolo, odată am aşteptat o oră şi jumătate (cu programare făcută, evident). Mă rog, să trecem peste.

Intru, îi povestesc de ce-am venit, el confirmă că a primit raportul, îl deschide de faţă cu mine - are patru rânduri, a transpirat radiologul scriind - şi zice mdaaa, nu prea concludent...  Am la mine CD-ul cu imaginile, îi spun. Wow, excelent, bravo, câtă prevedere, bagă CD-ul, copiază pozele ca să le poată accesa mai uşor şi hai să vedem.

De cum a dat click pe prima imagine, bag seama că i se lungeşte faţa. 

- Ah, zice. Dar e rău... rău de tot. 

Casc ochii, cer lămuriri.

- Daaaa, e foarte rău, de fapt de când sunt eu doctor n-am văzut ceva mai rău!

WHAT?!!!!

- Adică am văzut un singur caz mai grav decât al dumneavoastră, care a trebuit operat. Bănuiesc că nu vreţi să vă operaţi, nu?

Dafuck! Amice, eşti idiot?! Eşti doctor, cum naiba să te exprimi în felul ăsta în faţa pacientului? Sunt o mie de alte modalităţi de-a comunica un astfel de mesaj, ce-i aia "e foarte rău, n-am văzut niciodată ceva mai rău"?! Şi ce, până la operaţie nu mai există alte tipuri de terapie?

- Ba daaa, sigur că da: kinetoterapie, corset... 

Bon! Foarte bine! Şi-atunci de ce naiba primul lucru pe care mi-l spui e operaţia? Este iminentă? Nu, zice. Rezultă de undeva din imagini că ar fi afectaţi plămânii sau inima? Nici vorbă, ia uitaţi aici, e totul în regulă, deviaţia nu-i deranjează deloc. Ok, şi-atunci de ce aduci în discuţie din prima operaţia? (Nu-s vreo fricoasă, am trăit destule la viaţa mea încât să nu mă las prea uşor impresionată de intervenţii chirurgicale, dar nici nu mi le doresc - mai ales că operaţia de scolioză e una foarte serioasă). Îi cer trimitere la specialist. Daaa, cum să nu, imediat. Îmi mai explică pe imagini cât de rău e - "uitaţi cum ar trebui să arate coloana dacă ar fi normală, dar la dumneavoastră arată aşa, da, vedeţi ce rău e?" - şi apoi, fără să mă întrebe dacă sunt sau nu de acord, deschide uşa şi-o cheamă în cabinet pe găina de la recepţie.

- Dragă, uite, voiam să-ţi arăt ce bine se vede pe calculator o imagine Röntgen, să le spui şi celorlalţi pacienţi că vizualizăm foarte bine astfel de imagini, da? 

Găina se uită şi dă din capul ei de găină că da, o să le spună. Deja mă simţeam cam incomod că ea se holba pe imaginile care arătau coloana mea, dar mă gândeam că asta a fost, i-a arătat, gata.

Ţi-ai găsit.

- Uite, cred că nici tu n-ai mai văzut aşa-ceva, vezi ce scolioză urâtă are doamna?

Ha?!!!! Am crezut că n-aud bine. Ce-s eu, frate? Femeia cu barbă de la circ?

- Ar trebui să arate aşa şi aşa, dar uite cum e la ea... (şi începe iar cu detaliile).

- Nu sunt deloc sigură că vreau să aud asta încă o dată, am ricanat.

Ştiu, ar fi trebuit să fiu mai categorică, dar eram oarecum în şoc. Întâi de ce-mi spusese, apoi din cauza felului în care-mi spusese. 

- Ei, nu vă faceţi griji, bine că aţi venit, nu e timpul pierdut, mănâncă spanac doctorul. 

Ce liniştitor! Mă simt mult mai bine. Fenomenal. Sunt de-a dreptul zen. Într-atât, încât reuşesc să rămân calmă când o aud pe madam hlizindu-se:

- Şi eu am scolioză! Dar nu e atât de rău ca la dumneavoastră! 

Stop-cadru. Voi ce-aţi fi făcut în locul meu?

Mâine voi suna să obţin programare la un ortoped specializat în afecţiunile coloanei. Poate dura săptămâni bune, e ok, sunt pregătită pentru asta, la specialist nu e aşa de simplu de ajuns (în definitiv, nici la deşteptul meu de doctor de familie nu e uşor de primit programare, foc să-l coacă). 

Între timp, mă simt nasol. Foarte nasol, chiar. O cunoştinţă (ipohondră şi suferind de sindromul "numai-eu-am-dreptate") mi-a zis cică, ce mare scofală că mi-a spus aşa, omul n-a vrut decât să fie sincer. Dar e doctor, femeie, şi nu-i cerusem să mintă! Însă cum spuneam, există multe alte feluri de-a o spune. Unele mai seci, mai impersonale, dar mai puţin şocante. Neah, nu e de acord, cică ea tocmai asta apreciază la el: sinceritatea (e şi medicul ei).

No shit. Tare-aş fi curioasă cum ar reacţiona dacă i-ar spune că "de când e el doctor n-a văzut ceva mai rău". La cum o cunosc, o cisternă de ceai de muşeţel n-ar fi suficientă ca s-o calmeze. I se pare că e ok şi treaba cu găina. "Şi ea trebuie să înveţe!". Cucoană, eşti cu capul? Ce sunt eu, material didactic? Nici nu ştiu dacă aia era cadru medical sau doar recepţioneră. Şi la o adică, dacă trebuia musai să-i arate, salvase imaginile, deci putea s-o facă după ce plecam eu. Cum să faci aşa ceva? Şi aia, cum să spună că şi ea are, hahaha, dar nu atât de rău ca mine?! "A fost un pic neîndemânatică, pentru că nu are experienţă". Oh, dar vai, mititica de ea. Şi medicul, cu experienţă cu tot, cât de "îndemânatic" a fost?

După consultul la specialist, trebuie să ajung iarăsi la ipochimenul ăsta. Habar n-am cum o să reacţionez când dau din nou ochii cu el. După cum vă spuneam alaltăieri, mai că i-aş face reclamaţie, dacă ar avea vreun rost. 

Later edit: programare la specialist pe 26 martie. Medicul, citesc pe Internet, are o reputaţie foarte bună şi evaluări pozitive de la pacienţi. O să treacă destul de greu săptămânile astea.