Mă rog. Nu se poate spune că mi-am propus o atât de radicală schimbare de carieră. Dar dacă mă decid vreodată să fac un viraj, cu siguranţă n-o să fie unul însoţit de game şi arpegii :))
Acum să nu vă închipuiţi despre mine că sufăr de talent închipuit sau că m-am dus la Megastar şi le-am spart urechile celor de acolo. Cânt şi eu, ca omul de rând - sub duş, în timp ce şterg praful, uneori atunci când calc. Sau la serviciu, în timp ce rezolv o problemă monotonă, mă pomenesc fredonând (apropo de asta, nu ştiu cum se întâmplă, dar la job mă apucă doar muzica serioasă - gen arii de operă sau, nu demult, "Introduction and Rondo Capriccioso" de Camille Saint-Saëns). Nu încercaţi să vă imaginaţi cum sună la mine aşa ceva, deoarece mă pregătesc să vă fac o mărturisire: sunt afonă. Nu pot reproduce un "La" dat de diapazon decât dacă mă mai nasc o dată :))
Dar nu există niciun pericol de autoamăgire. Sunt înconjurată de oameni realişti. Şi muzicali, că veni vorba, care mă trezesc din reverii şi mă opresc din behăit cântat :P
Câteva exemple de cum, vorba lui Caragiale, mi se asasinează viitorul :))
1. La serviciu. Introduc nişte date în sistem şi mă pomenesc fredonând. Ridicând ochii, observ că o colegă (alta decât Insipida) mă priveşte contrariată, apoi dă din cap ca omul care ştie despre ce-i vorba.
"Totul va fi bine, Greta. Nu trebuie să plângi".
Nu tocmai surprinzător, am primit interdicţie de-a cânta. Cică "fă orice, numai nu cânta" :D Pfuaii, cenzură! :D
2. Soţul e muzician. Vă daţi seama ce înseamnă pentru el convieţuirea cu o afonă ca nevastă-sa. Într-o zi, lălăiam cu destul de mult aplomb "Odă bucuriei" din Simfonia a IX-a de Beethoven.
Omul se uită la mine căpiat. "Ce mormăi acolo, femeie?".
- Asta-i bună, zic ofensată, ce fel de muzician eşti tu dacă nu recunoşti "Odă bucuriei"?
Pauză de efect.
- La cum "cânţi" tu... nici măcar Beethoven însuşi n-ar recunoaşte-o.
C'est la guerre! :))
3. Un secret al unei căsnicii fericite este ca fiecare să-şi aibă propriul calculator, în caz că nu ştiaţi. Într-o zi, se-aşază omul la calculatorul meu, ca să instaleze un antivirus. Tocmai atunci, eu voiam să vorbesc pe Skype cu o amică.
- Acuma te-a găsit antivirusul, bombănii eu. Dă-te de-acolo că-l pui mai târziu.
Mă ignoră filozof, continuând să butoneze şi să instaleze.
- Dacă nu te ridici imediat, ţip, îl anunţ solemnă.
Ridică o sprânceană.
- Atâta timp cât nu cânţi, poti să faci ce vrei.
Antivirusul a avut ultimul cuvânt.
Deci e clar, da? În mine se pierd o Anna Netrebko, o Nellie Melba şi-o Leontyne Price la un loc :)))
PS: dar dacă stau să mă gândesc, Bach a fost recunoscut ca fiind un geniu abia la o sută de ani după ce murise. Aşadar, mai am o şansă :D
PS: dar dacă stau să mă gândesc, Bach a fost recunoscut ca fiind un geniu abia la o sută de ani după ce murise. Aşadar, mai am o şansă :D
Postări
5 comentarii:
super tare :)) ma regasesc total in ceea ce ai scris :)
lasa, n-are nimic... noi sa fim sanatoase... si sa stii ca e mare lucru sa poti sa iti determini sotul sa face ce vrei tu doar.... cantand. La tine e si mai usor, ca trebuie sa-si protejeze urechile. la mine e mai greu ca prin natura meseriei al meu e mai calit... dar cedeaza si el pana la urma :))
Veronica.
Veronica, păi tocmai asta e, că n-am reuşit să-l determin :))) Odată făceam curat în baie şi cântam cu multă dăruire :D iar el, culmea, nu protesta... Am crezut că l-am fermecat cu vocea-mi de privighetoare :D Când colo, omul îşi pusese căştile şi mă ignora cu graţie.... acesta fiind motivul pentru care nu protesta împotriva bruiajului fonic :))
Recunoaste ca, in materie de Leontyne, nu te prea ajuta nici culoarea ;) .
Recunosc, da :)) Însă mă străduiesc să înving această diferenţă, lălăind cu îndârjire aria Brindisi :)))
Asaaaaaa, pai atunci:
Libiamo ne'lieti calici
che la bellezza infiora.
E la fuggevol ora s'inebrii a voluttà
Hai noroc! :)
Trimiteți un comentariu