sâmbătă, 1 februarie 2014

Cu ochii pe pereţi


Eu pe ai voştri, voi pe ai mei :D

Da, asta e curiozitatea mea în acest moment: voi cum v-aţi decorat pereţii locuinţei? Cu tablouri? Dacă da, de care? Moderne, clasice, abstracte? În culori sau alb-negru? Sau cu Wallpapers? Fotografii? Caricaturi?

Inventarul pereţilor mei arată cam în felul următor:

În baie nu am nimic :D (dar am văzut pe mulţi care şi-au pus calendare din acelea cu tot felul de povestioare / bancuri / citate şamd.).

În bucătărie am un tablou ilustrând Brooklyn Bridge la răsăritul soarelui. Nuanţe de portocaliu, mult galben solar. Mi-a plăcut din prima clipă, are un nu-ştiu-ce revigorant (poate pentru că, printre multe altele, visez la New York). 


În dormitor am următoarele:

Portretul în cărbune al lui yours truly, făcut în iulie anul trecut de către un pictor, pe podul Karluv Most din Praga.


E plasat strategic (mă rog, vorba vine :))), astfel încât e cam primul lucru pe care-i cad ochii soţului când se trezeşte. Păi doar n-o să-i cadă pe calendarul din imediata proximitate. Calendar care de fapt e un fel de Planner de perete foarte practic, din material plastic, pe care se pot face notiţe cu ajutorul unui pix special (livrat împreună cu Planner-ul). Pixul are şi radieră, pentru eventuale modificări. Per total un accesoriu deosebit de util, pe care l-am cumpărat pentru prima oară anul trecut şi, întrucât ne-a plăcut foarte mult, am luat din nou pentru anul în curs. Arată aşa: 



Şi tot în dormitor am trei icoane, fiecare dintre ele având o încărcătură emoţională deosebită (două le-am primit la cununia civilă, iar una este pictată de un prieten de-al nostru).

În sufragerie - ei, aici e aici. Am păstrat the best for last, cum zice Vanessa Williams într-un cântec. Să vă prezint mai întâi vedeta incontestabilă, care-a vrăjit pe absolut toată lumea:



El e John Doe. Adică n-are nume. Este motanul unor prieteni şi a fost fotografiat în timp ce rodea tacticos la nişte rămurele uscate ale arborelui de kiwi în care se cocoţase. Da, poza e autentică (am fost întrebaţi inclusiv dacă e ceva Photoshop la mijloc). Absolut deloc. Numai o zi senină, o cameră foto bunicică şi un pisoi incredibil de frumos, pe care l-am pus la loc de cinste - prelucrând poza la dimensiuni de poster şi înrămând-o, prin intermediul unui serviciu pus la dispoziţie de o revistă.

Pe de altă parte, motanul are concurenţă puternică. 


Acesta este un poster de un metru pe un metru, realizat pe o hârtie fotografică mai groasă decât cea obişnuită şi în care am reunit o sută dintre personalităţile culturale, artistice şi sportive cele mai îndrăgite de noi. Sau mai bine zis, aceştia erau în top acum aproape doi ani, când am făcut posterul. Între timp s-ar mai adăuga unul-altul - Harvey Specter din "Suits", de exemplu :)) - dar cum spuneam, asta e versiunea de la vremea respectivă.

Personal, mi-ar fi plăcut şi o reproducere a tabloului "Naşterea lui Venus" de Sandro Botticelli, pictură pe care o găsesc absolut splendidă. Dar ar fi fost clasica nucă în perete. Între poster cu artişti, calendar şi pisoi... fix Venus mai lipsea :))

6 comentarii:

Anonim spunea...

eu am asa:
- la bucatarie: un ceas. maricel, putin grena, daca vrei canta - dar in afara de Ana-Maria nu vrea nimeni sa il puna sa cante.
- hol: tot un ceas... cam ca un OZN, o poza inramata cu o barca la un mal la un apus de soare si cu autograf de la un prieten, cateva iconite, un tablou - natura moarta tot cu autograf de la nasa mea, dormitor - inca n-am pus nimic ca am zugravit de curand, dar o sa pun probabil iconite si poze cu de-ai casei - in speta copilul.

Veronica.

Greta spunea...

Interesantă înclinaţia asta a oamenilor de-a pune tablouri cu asfinţit / răsărit... (am mai auzit şi la alţii)... Hmm, oare care-o fi explicaţia?

Anonim spunea...

nu stiu de ce aleg oamenii tablouri cu asfintit/rasarit... poate ca prin prisma temei abordate tabloul poate sa contina un milion de culori fara sa ii reprosezi ca e incarcat :)

Tabloul meu este facut pe semi-intuneric si nu l-am studiat foarte tare, doar am observat ca pe undeva pe malul apei era aruncata o punga - ceea ce i-am si comunicat repede celui care a facut poza/tabloul :) Mi-a placut cand l-am primit si intentionam sa fac un fel de colectie cu autograf de la respectivul dar a plecat din tara si apoi am avut alte prioritati.

Veronica.

dana spunea...

Eu prefer minimalismul. In dormitor am un Dali (reproducere) :D si inca ma mai gandesc (de doi ani) ce sa pun in sufragerie :)

Greta spunea...

Un punct de vedere foarte interesant, cel referitor la posibila explicaţie pentru tablourile cu asfinţit şi răsărit... nu-mi pusesem problema aşa până acum :)

Greta spunea...

Wow, nu ştiu foarte multe despre Dali şi picturile lui, dar am văzut unele foarte interesante, care practic nu te lăsau să-ţi iei ochii de la ele :)