Un moment ireal de frumos, suspendat în timp :)

Un aspect interesant: acum, când încep să scriu acest text, este ora 20:00. Mi-am pus Simfonia a II-a ("Învierea") de Mahler. Aceeaşi pe care, fix acum un an şi fix la ora asta, o ascultam live la Filarmonica din München. 

Cu ochii aburiţi de emoţia reîntâlnirii unui om despre care, fără să exagerez, pot spune că-mi este drag. 

Cu mâinile încleştate, în încercarea de-a ţine sub control tremurul stomacului şi freamătul care pusese stăpânire pe mine. 

A fost pentru prima dată când, după foarte mult timp, am reuşit să mă detaşez de toate şi să trăiesc clipa la intensitate maximă. Eram, cu adevărat, fericită. 

Nu ştiam ce avea să se întâmple după aceea, dacă-mi va ieşi ce-mi doream sau nu. Dar am încercat ca pe durata concertului să nu mă gândesc la asta, mai bine-zis să nu mă gândesc la nimic. Doar să mă bucur de muzică, de calitatea interpretării şi de prezenţa omului pentru care, de ce s-o dau cotită, mă aflam de fapt acolo. 

Am reuşit asta, ba chiar - aspect cu atât mai surprinzător cu cât eram la prima întâlnire cu această simfonie - am fost într-un fel de transă pe tot parcursul concertului. Poate intensitatea muzicii, poate elementele contrastante, poate emoţiile acumulate sau poate toate astea la un loc, dar mi-a mers la suflet concertul acela ca niciun alt eveniment cultural de până atunci.

Ce s-a întâmplat după aceea în culise, v-am povestit :) Desigur, nu mai reiau (nu că nu m-ar tenta :D), cine vrea să (re)citească, există un post despre concert, unul despre întâlnirea cu Zubin şi poze. Cu mine şi cu el :)

Aşadar, a trecut un an de-atunci. An pe parcursul căruia m-am gândit foarte mult la seara aceea, am retrăit-o şi am lăsat-o să-şi găsească locul ei aparte în inima mea.  Fără a-mi fi teamă de cuvinte, pot spune că s-a schimbat ceva în mine. Fundamental şi în sensul bun. Am căpătat mai multă încredere şi curaj. Am văzut că visele se pot împlini. Că dacă-ţi doreşti suficient de mult şi crezi în dorinţa ta, primeşti. Clipele acelea de fericire mi-au hrănit atât de mult sufletul, încât şi-n ziua de azi am combustibil de la "alimentarea" de atunci :)

Am primit un cadou extraordinar, pentru care voi fi întotdeauna recunoscătoare. De-atunci îndrăznesc mai mult să cred că voi primi şi altele... :)