Titlul seamănă cu una din întrebările care se regăseau în oracolele de pe vremuri, dar dacă reflectăm un moment, ajungem la concluzia că dilema este una cât se poate de serioasă. Nu pot spune că mi-ar displăcea să mă aflu în postura asta, dar nici să fac o alegere nu mi-ar fi uşor.
Exemplul lui Costel Pantilimon, portar de rezervă la Manchester City, este relevant în acest sens. Omul se află în cea mai mare parte a timpului pe banca de rezervă, nefiind titularizat decât în şapte meciuri pe tot parcursul recent încheiatului sezon. Chiar şi-n aceste condiţii, este un jucător apreciat şi primeşte un salariu de 30.000 de lire sterline pe săptămână. Ceea ce înseamnă 120.000 de lire sterline lunar. Cu toate acestea însă, el ia în considerare varianta unui transfer, la o echipă unde să aibă şansa de-a juca fotbal cu adevărat.
Dar oficialii clubului englez sunt de altă părere: îl consideră un portar de valoare şi nu vor să renunţe la el, iar pentru a-l determina să rămână sunt dispuşi să-i mărească semnificativ salariul. Numai că titularul oficial este tot John Hart, iar Costel rămâne în continuare varianta de rezervă.
Eh, şi aici apare dilema. Ce să alegi? Bani (foarte) mulţi şi siguranţa nu doar a zilei de mâine, ci şi a celei de poimâine (Manchester City este campioană şi deci, perspectivele sunt cel puţin trandafirii), sau un viitor promiţător, dar mai puţin clar, la o echipă necunoscută? În definitiv, în niciun contract al vreunui fotbalist nu se menţionează dacă şi cât de des va fi titularizat; acestea sunt decizii lăsate la latitudinea antrenorului. Se poate să ai cariera înfloritoare la care visai, sau să fii tot rezervă, sau să joci dar să nu te ridici la înălţimea aşteptărilor. Sunt multe necunoscute, întrebarea este dacă eşti dispus să rişti sau nu.
Ca să fiu sinceră, eu aş opta pentru varianta sigură, comodă şi lipsită de surprize a drumului bătătorit şi, implicit, a banilor. Poate vă dezamăgesc pe unii dintre voi spunând asta. Realitatea e că n-am fost niciodată vreo temerară şi nu m-am văzut vreo deschizătoare de drumuri. Ştiu, reţeta succesului în viziunea nu-mai-ţin minte cui era "îndrăzneală, îndrăzneală, mereu îndrăzneală". Mda, nu pot să-l contrazic pe respectivul, oricine o fi el, dar pe de altă parte, Mark Twain spunea aşa: "Pesimismul este numele pe care oamenii lipsiţi de îndrăzneală îl dau înţelepciunii".
Am sentimentul că indiferent de calea aleasă, regrete tot vor apărea mai devreme sau mai târziu. Voi ce-aţi alege?
Postări
4 comentarii:
Nu stiu daca ai alege siguranta, cred ca aici nu e vorba de succes, ci mai degraba de-a face ceea ce-ti place.
Sa zicem ca primesti o galeata de bani, la un job pentru care te-ai pregatit. Numai ca nu prea ai voie sa faci ceva, ci trebuie doar sa stai cuminte si sa te uiti la ceilalti, care fac.
Si apoi ai posibilitatea sa te muti la o joaba, in acelasi domeniu, mai slab platita, dar acolo ai ocazia sa faci, nu sa fii spectator platit.
Personal as alege a doua varianta! M-as catara pe pereti de frustrare, sa stiu ca pot, m-am pregatit, vreau si sa nu fiu lasata!
Si cred ca si tu ai face la fel, ca nu degeaba esti tu my soulmate :D
:))) Că bine zici. Nu pot să te contrazic. Dar probabil că momentan manifest nişte porniri mercantile, fiindcă numai la bani mi-e gândul :D Money, money, money... :))
Pai tocmai ce-am facut o astfel de miscare. Salariu mai mic, dar sansa de a face, in fine, ceva pe gustul meu. La 01 iunie demarez pe drumul cel nou. Sper sa fie de bun augur si sa fi luat o decizie inspirata.
Wow, Margarethe, baftă, să fie într-un ceas bun! :)
Citindu-vă, pe tine şi pe Carmen, mă gândeam că da, mi-ar plăcea să revin cândva la profesia mea, pe care o consider în acelaşi timp şi vocaţie (jurnalism). Nu ştiu, însă, dacă aş avea curajul - în următorii ani, foarte probabil nu, din raţiuni de siguranţă materială.
Dar într-adevăr, mi-e foarte dor de emoţiile din momentul finalizării unui articol complex, sau al întâlnirii cu vreo personalitate...pentru mine fiorii aceia nu se pot compara, profesional vorbind, cu nimic :)
Trimiteți un comentariu