duminică, 25 mai 2014

Scrisoare pentru B (Blog Challenge 5)


Leapşa-foileton continuă şi cerinţa pe care o rezolv acum este de a-i scrie o scrisoare unui "ex". Trebuie să mărturisesc faptul că am stat ceva timp pe gânduri, neputându-mă decide cui să-i scriu: lui B sau lui M, singurii "foşti" care-au contat, cu adevărat, în viaţa mea şi la care mă regăsesc uneori gândindu-mă. În final, m-am hotărât pentru B, pe considerentul că lui M i-am scris, oricum, sute de scrisori în decursul câtorva ani. N-am expediat niciuna dintre ele; au fost doar gândurile mele pentru un om care a reprezentat o piatră de temelie. Temelia noii mele vieţi.
Dar astăzi nu va fi vorba despre el, ci despre primul meu prieten.

Dragă B,

dacă ai să descoperi vreodată blogul ăsta (ceea ce eu nu cred că se va întâmpla, nu-mi amintesc despre tine să fi fost foarte pasionat de lectură, no offence), probabil ai să fii mirat că-ţi scriu. Şi de ce n-ai fi? Nu ne-am mai văzut de aproape 14 ani, iar ultima întâlnire a constat numai într-un salut (al tău) şi-un răspuns anemic (al meu), că eram ofuscată.
(Apropo, în retrospect îmi pare rău că nu m-am oprit să stăm de vorbă, cum păreai tu să vrei; poate n-ar mai fi rămas atâtea lucruri nerostite).

Cândva, mi-ai spus că am fost prima ta dragoste şi chiar dacă atunci nu ţi-am dat crezare, ba te-am luat şi cam în zeflemea, să ştii că acum te cred (în cazul în care aspectul mai prezintă vreo importanţă pentru tine). Problema noastră - dacă am mai avut vreuna, în afară de faptul că nu prea ne potriveam - este că ne-am întâlnit prea devreme. Aveam 13 ani amândoi, la ce-am fi putut să ne aşteptăm? Eu voiam poezii, declaraţii romantice, ţinut de mână şi, mai presus de toate astea, seriozitate. Adică să vii când ai spus că vii şi să suni când ai promis că suni. Ah, şi mai voiam fidelitate, capitol unde noi am întâmpinat cele mai mari probleme :)) Deh, tu mai voiai ŞI altceva, eu nu eram deloc pregătită pentru altceva-ul cu pricina... drept pentru care ai căutat în altă parte ceea ce nu găseai la mine. Dar tot la mine te-ai întors după fiecare escapadă şi, chiar dacă ţi-am comunicat că eşti un măgar când mi-ai spus că m-ai înşelat numai fizic, nu şi sufleteşte (încă sunt de părerea asta, by the way), acum cel puţin înţeleg de ce-ai făcut-o. Aşa cum, mai târziu, am înţeles şi altele şi-n anumite privinţe te-am înţeles şi pe tine mai bine.

Am fost trei ani împreună şi-am colecţionat multe clipe şi momente. Cele urâte şi cenuşii s-au pierdut, s-au risipit undeva şi nu-mi doresc defel să le readuc în prezent. Păstrez cu drag amintiri din plimbările noastre, din serile la cinematograf sau la teatru, din ieşirile la cofetăria "Diana" (unde comandam întotdeauna tort "Diplomat" şi suc de kiwi), lungile noastre discuţii, sărutul în zăpadă (maximul de experienţă erotică, dacă-i pot spune aşa, pe care l-am atins împreună), noi doi împodobind bradul de Crăciun, dansând îmbrăţişaţi pe "Without you" în camera mea şi multe, multe altele :) Drăcuşorul de pe umărul meu stâng se întreabă de câte dintre ele-ţi mai aduci şi tu aminte, oare.

Ne-am despărţit la 16 ani, îmbrăţişându-ne. Nu ţi-am spus niciodată, dar să ştii că am bocit mult, în seara aia şi nu numai. În anii următori, am încercat de mai multe ori s-o luăm de la capăt. Numărat, de nouă ori, în interval de 4 ani. N-a mai fost să fie. Dar femeia din mine este, recunosc, flatată de faptul că toate aceste încercări de a reînnoda firul au fost la iniţiativa ta. Asta mi-a mai cârpit niţel orgoliul :)

N-ar mai fi putut să fie, pentru că - aşa cum scriam mai sus - eram prea diferiţi. Nu-i nimic, a fost frumos, curat şi autentic atât şi aşa cum a fost. Mi-ar plăcea să te revăd într-o bună zi, să bem o cafea împreună şi să povestim ce-am mai făcut în ultimul deceniu. Probabil ar fi cea mai relaxată discuţie a noastră, prima unde n-aş încerca să-ţi citesc gândurile.

Dar nu ştiu ce-mi spune că asta nu se va întâmpla niciodată. Că-n seara aceea de decembrie 2000 ne-am întâlnit pentru ultima oară. Motiv pentru care-mi pare şi mai rău că nu m-am oprit. Că n-ai să ştii niciodată nici că-ntre timp am înţeles multe, nici că regret anumite aspecte, nici că te cred că ţi-am fost dragă. Şi, cel mai trist dintre toate, mă tem că n-ai să ştii nici cât de drag mi-ai fost tu.

Lucrurile care rămân nespuse ne apasă, poate, cel mai mult.

Forever not yours, 
                                                                                                                                                  Greta

2 comentarii:

  1. Frumos... Prima dragoste nu se uita niciodata:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa este, într-adevăr :) Uneori rămânem chiar noi surprinşi, de cât de multe ne-aducem aminte la o adică.

      Ștergere