De ce-mi place Facebook

Când am deschis editorul de text, aveam o cu totul altă postare în cap. Dacă m-am răzgândit, e din două motive: unu, ideea postării amânate pleca de la un articol găsit pe Facebook şi doi, mă apucasem de deschis paranteze peste paranteze cu ideea "uite de-aia îmi place mie Facebook-ul cel atât de contestat de unii, că aflu uneori chestii interesante, pe care cred că merită să le povestesc şi altora". Moment în care instantaneu m-am gândit la încă vreo câteva motive pentru care nu mă văd renunţând la platforma lui Zuckerberg şi m-am gândit că mai bine scriu despre asta, e un subiect mai lejer decât celălalt. Şi mâine e vineri, deci mai subţire cu teme serioase :D

Aşadar, mie-mi place de Facebook pentru că:

- am cunoscut oameni interesanţi. Da, cunosc isteriile de tip "vai, accepţi Friend Request de la oricine, dacă e un obsedat care aşa-şi-pe-dincolo". În primul rând, nu - nu nu accept solicitările venite de la persoane pe care nu le cunosc şi cu care nu am avut absolut nicio interacţiune. Faptul că atât eu cât şi tu am dat "Like" paginii serialului "Twin Peaks" nu presupune automat că vom ieşi împreună la o cherry pie :) În al doilea rând, cu persoanele din lista de Friends pe care nu le-am întâlnit niciodată m-am intersectat de suficient de multe ori în comentarii, astfel încât să am încredere că nu se află vreun Psycho deghizat printre ele. Şi, nu în ultimul rând, pe una dintre cele mai bune prietene n-am întâlnit-o încă. Nu mai departe de Skype, în orice caz. Fapt care unora le poate părea ciudat şi cât se poate de nelalocul lui, dar personal cred că e un fenomen tot mai răspândit în era informaţională în care trăim.

- aflu constant despre evenimente, filme, cărţi şi întâmplări frumoase şi inedite. Nu am mereu răbdare să mă uit la filmuleţe (aici mai depinde şi de subiect, şi de cine le recomandă), dar am descoperit multe chestii faine. Ce nu-mi place este faptul că mă pomenesc că am dat "Like" unor pagini de care n-am auzit niciodată şi care cu siguranţă nu mi-ar fi atras atenţia - gen "Vrem autrostrăzi şi le vrem azi" sau "Spune nu OMV, Petrom" (wtf). În fine, asta e o problemă cunoscută a Facebook-ului, motiv pentru care periodic îmi revizuiesc lista de like-uri, ca să văd cărui SC Agromex Motocelul Tupeist SRL oi mai fi dat "like" în contumacie.

- sesiunile de chat, dar mă refer la cele de pe Wall - pornind de la o poză sau de la un citat, se poate dialoga mult şi spumos, cu sute de replici şi, uneori, zeci de interlocutori. Ok, în majoritate interlocutoare. Da, this is woman stuff. And I DO like it! :) Socializarea rulz, iar nemţii nu-s nici pe departe cei mai antrenanţi parteneri de pălăvrăgeală.

- am regăsit foşti colegi şi amici din timpuri imemoriale. Inclusiv pe primul meu prieten de la 13 ani (da, am fost precoce, nu v-am mărturisit? La nivel platonic, desigur, sper că nu v-ați gândit la prostii). Mai corect spus nu e contul lui, ci al soţiei, şi l-am găsit pe filiera "un prieten are un prieten care-o cunoaşte pe o prietenă de-a ei". Mi-a făcut mare plăcere să-l revăd, puşlamaua :)) Evident, fiind contul nevestei păstrez distanţa, că n-am înnebunit. De fapt, nici dacă ar fi fost contul lui nu m-aş fi iţit cu Add Friend. N-aş vedea sensul. Altminteri, mă bucur de fiecare dată când regăsesc vechi cunoştinţe.

Acum, despre poza de mai sus: mă recunosc doar la punctul 2. Rezultă că nu sunt Facebook addicted, deci pot să fiu în continuare în denial, că nu mă deranjează nimeni şi nimic :)))