Postarea de astăzi are în vedere un subiect la care mă gândesc de ceva vreme, dar pe care, nu ştiu nici eu de ce, l-am tot amânat până acum. Este vorba despre "separarea", dacă se poate spune aşa, a artistului de om. Îi putem evalua, respectiv judeca independent, pe fiecare în parte? Sau sunt un tot unitar, iar dacă omul ne dezamăgeşte, nici artistul nu ne mai ajunge la suflet?
Ca exerciţiu de imaginaţie, mi se pare foarte dificil. Încă n-am avut parte de asemenea experienţă, sau n-a fost ceva atât de dramatic încât să nu pot depăşi; am citit de exemplu că Zubin a avut cândva o aventură extraconjugală şi are un copil în urma acelei escapade, însă asta nu m-a clintit cu niciun milimetru în respectul, admiraţia şi chiar afecţiunea mea faţă de el.
Poate sunt subiectivă până la capătul lumii şi înapoi, nu ştiu. Sau poate cu adevărat o aventură nu mi se pare un păcat capital şi de aceea am fost atât de îngăduitoare. Pe de altă parte, nu ştiu cum m-aş simţi - sau ce-aş simţi - dacă aş citi despre el că este arogant, se poartă urât cu membrii orchestrei, e nedrept, e răutăcios şamd (cum am citit despre alţi mari artişti, nu dau nume fiindcă nu asta e ideea). Probabil aş fi extrem de dezamăgită, ar fi una dintre situaţiile când n-aş putea separa omul de artist şi s-ar dărâma ceva în mine.
Să luăm un exemplu mai concret, cel al lui Gabriel Garcia Marquez. Unul dintre cei mai mari scriitori pe care-i va fi avut vreodată lumea aceasta, lui Marquez i se impută relaţia dubios de apropiată pe care-a avut-o cu dictatorul Fidel Castro şi, in extenso, faptul de-a fi fost informator al poliţiei politice cubaneze. Amănunte puteţi citi în acest articol. Similar, despre Milan Kundera s-a aflat la un moment dat că a colaborat cu Securitatea cehă.
Acum, întrebarea este... dacă vă plac scrierilor acestor autori, în ce măsură aţi fi influenţaţi de faptele lor? Puteţi aborda omul separat de opera sa? Faptul de-a le avea la suflet scrierile ar fi umbrit de micimea caracterului şi chiar a sufletului lor? V-aţi simţi dezamăgiţi? Le-aţi citi cu aceeaşi plăcere operele?
În ceea ce mă priveşte, cum spuneam... depinde despre ce fel de faptă vorbim. În general, de la un artist mă aştept să fie cu o clasă peste restul lumii (vorbind strict de portretul moral). Şi asta poate mă face, în mod paradoxal, mai pretenţioasă şi mai puţin înţelegătoare faţă de eventualele sale "căderi". Spun "paradoxal", pentru că unui artist i s-ar putea la o adică ierta mai multe, în numele a ceea ce dăruieşte omenirii.
Dar eu... n-aş putea. N-ar mai fi la fel.
Postări
6 comentarii:
Daca ar fi sa evaluam marii creatori ai lumii cu masura moralei comune, de buna seama ca mai mult de 75% din ei ar deveni nefrecventabili. Faptul ca Nicole Iorga (de exemplu) a fost un personaj mai curand dezagreabil - spre detestabil - nu inseamna ca savantul Iorga nu este meritoriu. In privinta moralitatii, ce sa mai vorbim! Marii artisti n-au fost aproape niciodata niste practicanti ai virtutii asa cum o intelegem noi in lumina celor 10 porunci. Poate comit o blasfemie, dar pe mine, una, anumite pasaje din Maestrul si Margareta ma duc cu gandul la elucubratii de toxicoman; nu pot sa spun ca am fost surprinsa cand am aflat ca autorul a cochetat cu opiaceele intr-o anumita perioada a vietii sale. Asta nu inseamna insa ca opera sa nu ramane la fel de fascinanta.
Eu separ artistul om de artistul artist; citesc cu mare placere Marquez, desi citisem despre apropierea lui de Castro - ca sa dau acelasi exemplu pe care l-ai dat tu :). Cunosc personal un scriitor roman - nu dau nume - a carui viata personala nu-mi inspira nimic, dar am citit tot ce a scris, carti sau articole. Habar n-am daca atitudinea mea e una buna :)
Da, Margarethe, te citesc şi-ţi dau dreptate; reflectând, ajung la concluzia că pentru mine ar fi o problemă dacă s-ar ajunge la o contradicţie evidentă între ceea ce sunt şi ceea ce fac / scriu / susţin etc.
Uite, continuându-mi exemplul cu Zubin, mi s-ar părea un contrast prea strident dacă, în condiţiile în care face referire frecvent la mesajul de dragoste de oameni, înţelegere şi toleranţă transmis prin muzică, el ar fi un zbir, un infatuat, ar trata instrumentiştii de sus şamd. Oricât de frumoasă ar fi muzica, într-o asemenea eventualitate mesajul de dragoste şi toleranţă n-ar mai răzbi până la mine.
Analog, presupunând că un scriitor pledează înfocat pentru libertate, iar el a fost colaborator al securităţii.... iarăşi e o contradicţie cam frapantă, mă gândesc.
Thea, cred că este :) Nu are cum să nu fie bună o atitudine în urma căreia beneficiezi de tot ce-a mai avut mai bun omul ăla de oferit...
Buna seara!
Va citesc de ceva vreme cu placere, nu imi place sa comentez, dar am zambit amar cand am citit articolul.
Eu - o mare fana a unui scriitor roman, inca in viata. reusesc sa intru in legatura cu el, sa cumpar niste carti de la el si sa raman la o bere. Mi s-a schimbat total perceptia despre el. Il credeam un om atent, chiar daca "miserupist" fata de ceilalti, sa fie ignorant dar in acelasi timp elegant, nu stiu cum sa ma exprim... Am stat 2 ore la masa aceea cu el (si cu altii) si am realizat ca este un betiv notoriu, ca orice idee aveam eu, orice ideal a fost spulberat de acesta in mai putin de 2 secunde.
Asa ca prefer sa ii iau separat. Sa ii respect arta in continuare, chiar daca pe el nu mai pot. :)
Bun-venit! :)
Da, îmi pot imagina ce experienţă dezamăgitoare... Mă bucur însă că reuşiţi să separaţi omul de artist, probabil este cel mai înţelept lucru - astfel, ne bucurăm în continuare de ceea ce au creat respectivii, chiar dacă din punct de vedere uman au decăzut în ochii noştri.
Cred că va trebui să învăţ şi eu să fac asta, în caz contrar m-aş putea trezi că mă privez de creaţii minunate, doar fiindcă autorii lor m-au dezamăgit ca oameni...
Trimiteți un comentariu