duminică, 8 iunie 2014

Chapeau bas, Simona!


Nu cred că sunt subiectivă (şi dacă da, cu siguranţă nu sunt singura) când spun că ieri o fi câştigat Maria Sharapova finala de la Roland Garros, dar cea care a învins a fost Simona Halep.


Nu mă pricep cine ştie ce la tenis, dar ochi să văd şi să citesc ce scriu analiştii, am. Am văzut ieri o Sharapova dezlănţuită, dar asta de frică, nu din entuziasmul de-a disputa o finală de Grand Slam. O Sharapova care, pe tabelă şi-n statistici, a câştigat. Dar asta nu numai datorită experienţei, ci şi tertipurilor absolut nesportive pe care nu doar că le-a folosit, ci a făcut abuz de ele: urletele, trasul de timp, păşitul mărunt, pauza neobişnuit de lungă de la vestiar, dinaintea setului decisiv. Pauză care-a dat deja naştere unor semne de întrebare, revin mai jos la subiectul ăsta.

Simona a fost strălucitoare. A luptat pe viaţă şi pe moarte, a revenit spectaculos, a tras de ea, a jucat fiecare minge ca şi cum ar fi depins viaţa ei de asta.  Şi, poate chiar mai important decât toate astea, a fost o adversară corectă. Fără şmecherii, fără şiretlicuri; n-a făcut altceva decât să joace tenis. Dacă Sharapova ar fi făcut la fel, cine ştie cum s-ar fi terminat partida....

Am convingerea că pentru Simona a fost doar prima finală din multe. Nu a fost doar o întâmplare că a ajuns până aici. Va veni şi clipa ei. Sper să-şi revină repede din punct de vedere psihic, pentru că Wimbledon-ul e aproape. 
Dincolo de imensul respect pentru Simona, pe care-am ajuns s-o îndrăgesc, mie nu-mi ies din cap trei întrebări:

1)  De ce i se permite Sharapovei să urle atât de tare? 
S-au efectuat măsurători şi s-a ajuns la concluzia că zbieretele ei au depăşit limita admisă în timpul unui joc de tenis. "În 2011, spre exemplu, Caroline Wozniacki a observat că cei mai mulţi jucători care ţipă au trecut pe la celebra Academie de tenis Nick Bolletierri şi i-a acuzat pe cei de acolo că fac asta doar ca să trişeze. WTA a purtat o discuţie cu cei de la Bolletierri, academia a făcut un studiu, iar un an mai târziu a anunţat că din punctul lor de vedere cei care ţipă sunt nu dau dovadă de sportivitate pentru că îi distrag pe adversari şi au avantaje. De aceea au propus ca cei care ţipă să fie pedepsiţi, pedepsele putând merge de la pierderea unui punct până la pierderea meciului" (sursa).
Aşadar.... de ce Sharapova nu a fost penalizată pentru zbieretele comparate cu zgomotul emis de un avion cu reacţie în timpul zborului?

2) De ce n-a fost penalizată pentru întârzierile dintre puncte?
Potrivit regulamentului, intervalul maxim admis între două puncte este de 20 de secunde. Sharapova a depăşit în mod repetat această limită, cu scopul evident de-a provoca întreruperi de joc şi a o scoate pe Simona din ritm. De ce arbitrul nu a reacţionat (decât în al 12-lea ceas, când oricum nu mai conta)?

3) Ce s-a întâmplat la vestiar în pauza dinaintea setului decisiv?
Teoretic, s-a dus să se schimbe. De cât timp ai nevoie pentru asta? Cinci-şase minute cu totul, că doar vestiarele nu erau la ieşirea din Paris şi nici nu se schimba în rochie de seară. Ea a stat zece minute, iar când a revenit, a atacat ultimul set plină de energie, mânca nori, nu altceva. Nu i s-o fi părut nimănui suspect? N-ar fi stricat un control doping, mă gândesc.
(Ok, admit că poate sunt paranoică, dar pauza nefiresc de lungă a fost remarcată de mai mulţi, eu doar speculez).

De punctul pierdut de Simona la 4-4, în setul al treilea (singurul şi cel mai important moment psihologic din tot meciul, moment când practic a pierdut finala) nici nu mai discut. Experţii sunt în unanimitate de acord că a fost o eroare crasă de arbitraj. Din imbecilitate sau din rea-voinţă, nu se ştie.

Este adevărat, istoria consemnează doar învingătorii. Dar dincolo de trofeu, statistici şi clasamentul WTA, Sharapova a obţinut o victorie à la Pirus, care va arunca pentru totdeauna o umbră peste finala de ieri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu