Ieri dimineață eram (sau păream) sănătoasă tun, azi tușesc ca un măgar respectabil, am vocea la fel de suavă ca o mătură pe un trotuar plin de frunze uscate și nu m-aș ridica din pat până duminică, cel puțin. Cu toate astea, am decis că nu sunt atât de bolnavă încât să nu mă duc mâine la serviciu. Sunt prea bleagă pentru lumea asta, cred.
Plodul pericol public, despre care vă povesteam recent, devine un vis tot mai ... ei, da, cum adică vis frumos? Vorbim de-o catastrofă, vă reamintesc :)) Apropo, am decis că porecla lui va rămâne Plodul Incurabil. E de-o stupiditate incurabilă și de-o obrăznicie direct proporțională.
Deocamdată vă dau numai un exemplu din comunicarea mea cu el - sau a lui cu mine, whatever -, că-s frântă de oboseală (și de boleșniță), dar revin cu povestiri detaliate. E păcat să se distreze numai colegii mei :))
Așa, deci ieri m-am luat de el că lucra încet. Încet, adică.... se mișca prin departament așa cum ați merge voi dacă ați duce de mânuță un copil aflat la primii pași. Când lucra la calculator, era pierdut în reverie, se uita în gol, mai deschidea o aplicație, iar privea către niciunde.... ”Cobori în jos, luceafăr blând”, cam așa ceva.
În departament era de lucru ca la nebuni (iar au avut acțiuni intense de promovare, iar comenzile au fost cu vreo 60% peste ce se estimase inițial), Musiu Șarl mă lăudase dimineață pentru felul în care țin haosul în frâu și-mi dăduse de înțeles că ar fi foaaarte încântat dacă aș face la fel în continuare, așa că m-am luat de plodul cel mocăit:
- Haide, să-i dăm bătaie, că mai avem aia, și aia, și ailaltă, și celelalte 'jde chestii de rezolvat.
Cercopitecul se uită împăiat la mine.
- Dar eu oricum lucrez repede.
Număr rapid zece oi în gând, ca să nu-l bag de unde-a ieșit.
- Nu. Lucrezi oricum, dar nu repede.
- Asta e părerea ta. Nu știu ce înseamnă repede la tine. Nu mi-ai arătat. Uite, eu stau și mă uit la tine și tu lucrezi, ca să văd și eu ce înseamnă repede pentru tine.
Cum oi fi rezistat să nu-l plesnesc peste moaca aia impertinentă, asta e întrebarea. Auzi tu, nu i-am arătat ce înseamnă repede ”la mine”. Colegii m-au anunțat că deschid un stand de donație: donează nervi proaspeți și elastici :D
Ah, când a venit vorba despre asta, i-am povestit lui Musiu Șarl că după prima zi cu individul am vrut să descui mașina cu portofelul. Mi-a recomandat ca data viitoare să încerc cu un pix. M-am abținut să-l întreb dacă e un sfat din proprie experiență :))
Postări
8 comentarii:
Cu de-alde de'astia nu ai ce discuta, nu au logica si oricum nu sunt invatati sa faca ceva repede. Mai bine menajeaza-ti nervii ca tot tu suferi.
:))) Doamne :)) ce impertinent! Hai sa te faci bine si elasticitate sporita la nervi iti doresc!
Cris
Ah,ce l-as face sa pornească cu a doua de pe loc!
Să te faci bine!
Carmen
Sanatate maxima si nervi elastici. Scuzati-ma ,pe mine ma amuza piticania. I se potriveste lozinca " Noi muncim si nu gandim". Povestiti cu umor .
O saptamana linistita va doresc.
Exact: individul pur și simplu nu are logică, am impresia că orice i-aș spune se lovește de-un zid. Așa că (încerc să) îl ignor.... cât pot.
Bine aproape că m-am făcut, nervi elastici nu prea am, dar sper că-mi vor dona colegii :)))
:)))) Asta a fost bună. Eu mă gândesc la un dispozitiv mic și delicat de aplicat electroșocuri. Cum îl văd că doarme pe el, zap! :))
Mulțumesc mult, mă bucură că-mi spuneți asta :) Cât despre individ, măcar de-ar munci, dar nici asta nu prea face, deh...
O săptămână frumoasă să aveți! :)
Trimiteți un comentariu