Surâsul lui Zubin Mehta

Nimic nu lăsa să se întrevadă ce-mi va aduce seara de 6 septembrie. După cum am mai spus și cu alte ocazii, niciodată un concert dirijat de Zubin Mehta nu va fi ceva ”obișnuit” în ce mă privește, tocmai pentru că nu este. E o ocazie care nu apare foarte des dat fiind că nu merg decât la două concerte pe an, în medie și tocmai de aceea este un moment cu atât mai valoros pentru mine. Mă bucuram prin urmare ca de obicei și contemplam foaierul Filarmonicii din Berlin - era pentru prima dată când ajungeam aici. 

Având în vedere renumele instituției, trebuie să spun că m-au surprins simplitatea clădirii și a decorațiunilor interioare. Totul este proiectat minimalist, fără preocupare pentru factorul estetic și gândit doar să fie funcțional din punct de vedere logistic și, desigur, acustic. 

Ați spune că acesta e sediul orchestrei care este cotată drept cea mai bună din lume? :) Nu prea, nu-i așa? Dar ce contează cum arată? Important este cum sună muzica... și sună minunat. Aproape ireal. De asemenea, chiar dacă nu are legătură cu subiectul, țin să menționez prețurile de bun-simț de la cafeneaua din interior. Chiar m-aș fi așteptat la exagerări din punctul ăsta de vedere, însă am fost plăcut surprinsă.

După ce-am băut o cafea și-am căscat nițel ochii în magazinul din incintă, m-am dus să cumpăr programul de concert. Așteptând la rând, mi-au căzut ochii pe un anunț plasat în imediata apropiere, lângă micul ghișeu de informații. N-am avut inspirația să-i fac poză, deși acum ar fi fost interesant să vă arăt imaginea, pentru simplul motiv că m-au apucat instantaneu trepidațiile și transpirațiile, iar pulsul scăpase binișor din hățuri. ”La terminarea concertului, Zubin Mehta va oferi autografe în foaier”. 

Nu-mi venea să cred că el însuși face asta și previzibil, nu m-am mai putut gândi la altceva. M-am bucurat de muzică și am experimentat niște trăiri și emoții necunoscute până atunci, despre care voi vorbi separat, în articolul dedicat concertului. Dar în interior eram doar un freamăt; aș fi făcut implozie de fericire la gândul că-l voi revedea din nou de aproape. 

După concert, m-am precipitat în foaier. Aici fuseseră amenajate două mese pe care se aflau CD-uri, DVD-uri și Blu Ray-uri cu muzică dirijată de el, expuse la vânzare. ”E printre ele vreunul pe care nu-l ai?”, m-a întrebat jupânul legitim. Da, mai erau vreo două-trei chiar, de unde rezultă că mai am de lucrat la exclusivista mea colecție :)) M-am hotărât pentru un CD cu mai multe concerte de vioară de Bach și Elgar, solistul fiind Pinchas Zukerman. M-am așezat la rândul care deja începuse să se formeze și am așteptat, din ce-mi amintesc, vreun sfert de oră. Timp în care coada luase proporții de n-o mai puteam cuprinde cu privirea din locul unde eram.

Duioșie, drag, admirație, emoție și strângeri de inimă, toate m-au copleșit dintr-odată când a apărut, adus de cineva într-un scaun pe rotile. Nu e pe deplin refăcut după intervenția suferită la genunchi în august și cu siguranță i-ar fi fost greu să coboare treptele de la cabina lui până în foaier. Cu atât mai de apreciat gestul său.

Ne-a salutat, iar toată lumea l-a aplaudat. A fost adus la masă și, fără a se da jos din scaunul cu rotile, a început să semneze autografe. Pe orice: bilete de la concert, programe, CD-uri șamd. Nu se uita la persoana căreia îi dădea autograf, poate fiindcă nimeni nu-i spunea nimic. Eu pritocisem în gând câteva fraze în intervalul cât așteptasem, dar am renunțat la aproape toate. Am vrut să-i spun că sunt din România și să-i mulțumesc pentru că a acceptat să fie președintele onorific al Festivalului Enescu, dar m-am răzgândit; cu cât îl țin mai puțin ”pironit” la masă, cu atât mai bine, mi-am spus. Și-apoi... nu știu dacă aș fi reușit să duc până la capăt o frază așa de lungă :)) După cum nu știu nici cât de relevant ar fi fost, în definitiv...

Așa că, ajunsă în fața lui și dându-i CD-ul ales pentru a-l semna, i-am spus: ”Thank you for a wonderful evening”.  A zâmbit auzindu-mă.

Al doilea autograf pe care-l primesc de la el, după cel de acum doi ani și jumătate:

Dându-mi înapoi CD-ul, m-a privit și mi-a surâs. Un zâmbet pe care-l voi păstra și prețui toată viața, alături de amintirea celor mai negri ochi pe care i-am văzut vreodată :)

A fost cea mai frumoasă surpriză pe care Berlinul a scos-o din joben pentru mine. Și n-am cuvinte să-mi exprim recunoștința pentru încă un eveniment din categoria ”momente pentru o viață”. După foarte multă vreme, mă simt din nou însuflețită :)