Un veac și-un sfert de Agatha Christie

Astăzi, la împlinirea a 125 de ani de la nașterea Agathei Christie, voi celebra prin a începe să citesc o carte semnată de ea, din ciclul ”Miss Marple”, care mi-a scăpat până acum. Peste poate, m-am gândit, cum e posibil s-o fi omis? Eu, tocmai eu, care eram atât de convinsă că am citit opera ei integrală? Despre ”Nemesis” e vorba și intenționez să remediez în grabă acest neajuns :D

Agatha Christie, înfiripând un mister :)

Prima mea întâlnire, dacă pot să spun așa, cu Agatha Christie s-a consumat când aveam vreo 13 ani. A fost dragoste la cea dintâi lectură, probabil inclusiv ca urmare a faptului că începusem cu romanul considerat de fani drept capodopera ei absolută: ”Zece negri mititei”. Bineînțeles, pe-atunci nu știam asta, dar am savurat cartea - și, evident, n-am avut nici cea mai vagă idee cine era criminalul :)) Dacă aș citi astăzi romanul, cunoscând bine stilul Agathei Christie și fiind uneori în măsură să identific un tipar, sunt destul de sigură că aș ghici că asasinul este... 

... ei, hai, doar nu credeați că dau spoilere taman din cartea asta și taman de ziua Agathei? :)) Dacă n-ați citit-o, vă asigur că veți petrece vreo două seri mai mult decât interesante. Sau o noapte întreagă, depinde :D Însă vă spun, împăratul absolut al tuturor practicanților de yoga este acela care se poate duce la culcare fără să fi aflat cine-i criminalul :))

Anyway. Personajul meu preferat, nu doar din scrierile ei ci și la modul general, este Hercule Poirot. ”Micuțul detectiv belgian cu capul în formă de ou și o pereche impresionantă de mustăți răsucite” (citat aproximativ, din memorie). Cu aroganța lui și cu ”micile celule cenușii” cu tot. De el și de prietenul său, căpitanul Hastings, am fost inspirată când am scris primele mele nuvele polițiste - ai mei se numeau Henry Morton & Richard Harris. Am scris povestirile cu pricina pe la 20 de ani... și-mi lipsea îndemânarea de a schița portrete. Mă concentram exclusiv asupra intrigii și detaliilor din tabloul principal al acțiunii. Ceva tot hotărâsem, însă: lui Morton nu-i plac fructele de mare, iar Harris nu știe să joace biliard :)))

Poirot, interpretat de David Suchet

Miss Marple, care-a fost creația preferată a Agathei Christie, nu prea mi-a plăcut. O fi fost ea diplomată și inteligentă, dar prea-mi amintește de una dintre caracteristicile babelor la care-am stat în gazdă în demult trecuta-mi studenție: e prea băgăcioasă, dom'le. Prea trebuie să le știe ea pe toate. Și nu știu de ce, de câte ori citesc o povestire având-o pe ea ca eroină, mă gândesc la o supă călduță și ușor stătută :))

Jane Hickson, în rolul lui Miss Marple

Un aspect interesant: scriitoarea nota în jurnalul său că niciodată nu l-a putut suferi pe Poirot. ”Era incredibil de arogant. Mă săturasem de aerele lui”. Avem gusturi diferite, deh :))

Aș recomanda Agatha Christie oricând, oriunde. E una din cele mai plăcute metode de a-ți trece timpul :) Universul ei este bogat, divers și deosebit de incitant. Și din ce-mi dau seama, ”merge” la orice vârstă și nu-și diluează farmecul în timp.

Dacă ar fi să alcătuiesc un top al cărților mele preferate din opera ei, acestea ar fi, în ordine aleatorie:

• ”Zece negri mititei”

• ”Moarte pe Nil”

• ”Adversarul secret” (un roman cu o intrigă excelentă și cu mult umor, cu un cuplu de detectivi prea puțin exploatat - Tommy și Tuppence).

• ”Cine l-a ucis pe Roger Acroyd”

• ”Cuțitul în ceafă”. 

În încheiere, țin să notez fiorul de nerăbdare pe care-l am în perspectiva lecturii romanului ”Nemesis”: tii, ce bine e să mai ai încă un mister al Agathei Christie de descoperit! :)