La pas prin Cetatea Eternă (IV)

După ce ne-am ”familiarizat” cât de cât cu Roma și stația de autobuz din Piazza Venezia începuse oarecum să facă parte din cotidian, ne-am gândit să dăm dovadă de spirit practic și să vizităm Bazilica Sf. Petru înainte de ziua pentru care cumpăraserăm bilete online pentru Muzeul Vatican. 

Trecuserăm deja de câteva ori pe acolo pentru a „lua pulsul” și a ne face un plan. Puhoiul de lume care stătea la coadă nu ne-a intimidat, pentru că rândul mergea repede. Ne-am gândit să venim totuși cât mai devreme, așa că la puțin după ora 9 ne așezam la rând. 

Prima dată în Vatican :)

Nu știam că intrarea la Bazilică este gratuită, abia la fața locului am aflat (de la un tip de la pază, foarte amabil de altfel, care ne-a pus în temă. Încaltea când i-am zis la final ”Thank you, sir”, ai fi jurat că face reclamă la Colgate). Rândul a mers într-adevăr repede și am trecut ușor de filtre și controale.

Soldat din Garda Elvețiană

(Acum realizez că, având în vedere imaginea de mai sus, se poate crea o confuzie. Nu pe soldatul din Garda Elvețiană l-am rugat să ne elucideze cum e pe acolo. Acestora nu este permis să li te adresezi). 

De cum am intrat, am căutat-o cu privirea pe ea. Îmi doream de ani de zile s-o văd. Capodopera absolută a lui Michelangelo, unica lucrare pe care și-a pus semnătura (într-un moment de vanitate regretat ulterior) și care mi-e foarte aproape de suflet.  

Pietà. 

E amplasată aproape de intrare, la oarecare distanță de culoarul pe care se permite accesul publicului și protejată de un geam de sticlă incasabilă. Aceste măsuri de precauție au fost luate după ce statuia a fost atacată în 1972 de un nebun cu un ciocan, care urla ”eu sunt Iisus Hristos”. O parte din bucățile de marmură sărite din ea au fost recuperate și reatașate, într-un proces de restaurare extrem de complex. Nu și nasul însă, pentru refacerea căruia s-a folosit o bucată de marmură dintr-un bloc tăiat din spate. 

Chiar și așa, de la distanță, e minunată. Deloc surprinzător, are ceva.... divin :) Poate și din cauza luminii, nu știu, dar era un sentiment înălțător. Nu-mi venea să-mi mai iau ochii de la ea. 

(Vă puteți închipui ceva mai grotesc decât să-ți faci selfie cu Pietà? Și câte pițipoance am văzut care făceau asta. Bleah!). 

Interiorul Bazilicii este de-o grandoare care copleșește și, în același timp, impune. Pășeam încet, aproape cu timiditate.

Altarul Bazilicii, sub care (se spune că) se află mormântul Sf. Petru

Senzațiile pe care le trăiești acolo sunt greu de pus în cuvinte, chiar dacă Papa nu slujește în Bazilică decât în puține cazuri - de aici se transmite binecuvântarea de Paște, spre exemplu - mare parte dintre slujbele sale desfășurându-se în catedrala St. Giovanni in Laterano (pe care de asemenea am vizitat-o). Cu toate acestea, însă... am avut niște sentimente extraordinare.

Încă o imagine cu altarul, fotografiat cât de aproape s-a putut

Dacă vizitarea Bazilicii este gratuită, accesul în Cupolă (proiectată de Michelangelo) nu e. Indiferent dacă urci pe scări sau iei liftul, tot se percepe o taxă. Care taxă nu se poate plăti decât cash, după cum era specificat în mai multe locuri și după cum rezultă și din imaginea de mai jos:

Ziceți voi că n-au formulat drăguț :))) Cum ar veni... ”următoarele carduri nu sunt acceptate: toate” 😃 La Papă nu merge decât cu ”show me the money”, am conchis noi și am ales, desigur, să urcăm cu liftul.

Chiar și așa, tot am avut de urcat o porțiune pe jos, pe niște trepte atât de înguste încât îmi venea să țin ochii închiși pentru că aveam senzația că pereții mă apasă și mă sufocă. 330 de trepte. Inspiră, expiră. Claustrofobie, deh. Însă totul a fost uitat când am ajuns sus.

Toate statuile de pe frontispiciu reprezintă diferiți sfinți.

Se putea să nu beau o cafea în Cupolă? Nu se putea, rezon. Din două sorbituri o și terminasem :))) Practic, în Cupola Bazilicii Sf. Petru am băut cea mai micuță cafea din viața mea 😃

De aici se putea cumpăra și bere. Inițial am fost cam contrariați - cum adică, bere în Bazilică - dar apoi ne-am zis că, na, în definitiv și Hristos a transformat apa în vin 🙃

Am dat o raită și pe la magazinul de suverniruri, dar nu ne-a tentat nimic de acolo. Zeci de rozarii de toate culorile, suveniruri cu Papa, Pietà reprodusă în diferite mărimi, sute de iconițe... Dacă am fi fost catolici am fi ales cu siguranță ceva. Am luat totuși o ilustrată cu Pietà și am trimis vederi 🙂 care au ajuns la destinație având ștampila poștei din La Città del Vaticano 🙂

Nu cred că aș recomanda nimănui să viziteze în aceeași zi și Bazilica și Muzeul Vatican. Sunt prea multe de văzut, absorbit, simțit și cred că se vor ”așeza” mult mai bine dacă sunt văzute în zile diferite. 

A fost o mare bucurie pentru mine să vizitez Bazilica, un vis pe care-l aveam demult. Cum atât de frumos spun Whitney Houston și Mariah Carey într-un celebru cântec, there can be miracles when you believe... 🙂