Știu că salata de azi vine abia pe final de weekend, însă niciodată nu e prea târziu să mâncăm sănătos sau *insert orice altă platitudine din categoria asta*.
1) Un moment emoționant, pe care-l așteptam de câteva săptămâni și la care până nu demult nici nu sperasem - vineri seara l-am revăzut pe Musiu Șarl 🙂 la o bere și un burger.
A fost, într-adevăr, ceva emoționant și, pentru mine, cu siguranță o seară de neuitat. Cu exact șase luni în urmă, pe 15 decembrie, fusesem convinsă că n-o să-l mai văd niciodată. Iată că uneori se întâmplă și altfel 🙂
Pasămite îi scrisese acum câtva timp șefei mele (care ține legătura cu el pe WhatsApp) că i-ar plăcea să ne revadă pe unii dintre noi ”în cerc restrâns și de încredere, ca să putem vorbi orice”.
”Păi bine”, i-a scris ea, ”spune cine vrei să vină, ca să vorbesc cu oamenii, să plănuim etc”.
La care Musiu Șarl a înșirat câteva nume (în total șapte), inclusiv pe al meu.
Nu pot să descriu bucuria pe care am avut-o aflând că vrea să mă revadă. Eu crezusem că am fost pentru el doar o figură oarecare, din categoria ”printre alții” și mă adaptasem cu acest gând. Acum însă, am realizat că a fost un pic mai mult de atât, că am însemnat și eu ceva pentru el.
Revederea a fost deosebit de frumoasă. Ne-a îmbrățișat pe fiecare în parte și ne-a spus că, deși e foarte mulțumit la noul serviciu, i-e dor de ”vechea bandă”, respectiv de noi. S-au povestit câte-n lună și-n stele și s-au bârfit suculent diverse personaje proeminente de la serviciu. Am mâncat burgeri și am băut bere fără alcool și am râs până când aproape n-am mai putut respira. Și-am făcut poze tembele și ne-am distrat aruncând unii în alții cu pliculețe (sigilate) de sos barbecue. Bine, nu în Musiu Șarl, totuși 😃
A fost minunat să-l revăd, să bem o bere împreună și să petrecem câteva ore în mediu neprotocolar, fără ”în ce stadiu e cutare, ai făcut lista aia, dă-mi datele alea, când termini raportul X, dar de ce n-ai terminat Y chestie încă” șamd. Și, cu toate că am avut ocazia să mă conving de asta în cei șase ani și jumătate cât am lucrat cu el, am constatat acum încă o dată ce umor fantastic are omul și cât de relaxat se pune la mintea celor mai tineri la o adică 😃
2) După extraordinarul triumf al Simonei Halep la Roland Garros, mi-a venit cheful să citesc ”Open”, autobiografia lui Andre Agassi. Am auzit din mai multe surse că este o carte extraordinară.
Vreau să înțeleg mai bine lumea lor, dincolo de ceea ce vedem pe teren.
”Singurătatea jucătorului de tenis”, cum spune Agassi, este un sentiment extrem de
complex. Și Simona m-a făcut să-mi
doresc să cunosc mai multe. E ceva minor, desigur - adică eu cu siguranță n-o să mă
apuc de tenis, bunăoară... - dar a mișcat ceva în sufletul meu. Și ceea
ce-am trăit sâmbăta trecută a fost realmente unic, o stare de grație pe care n-am mai
cunoscut-o până acum.
Cartea nu mă dezamăgește. Este uluitor de bine scrisă, atât de bine încât mă pomenesc minunându-mă cu glas tare de ceea ce citesc. Aș spune că abia aștept să o termin, dar sunt sigură că-mi va părea rău când voi ajunge la final.
Săptămâna viitoare plec pentru câteva zile acasă. Mă așteaptă o altă experiență aparte, despre care nu știu cât de tare mă va emoționa, dar pe care o aștept cu multă curiozitate: revederea de 20 de ani de la absolvirea liceului. Mi se pare incredibil. Timpule, unde-ai zburat...?
Postări
4 comentarii:
'Open' e scrisa de J.R. Moehringer. Sa citesti de el si 'The Tender Bar'. Si nu care cumva sa te apuce gindul sa citesti si autobiografia lui Pete Sampras - in adolescenta tineam cu Sampras, nu cu Agassi, dar cartea lui e seaca si repetitiva si incintatoare ca rubrica de anunturi.
Mulțumesc pentru recomandare, Paula, o voi căuta! :) ”Open” e o carte pur și simplu fenomenală, ce condei are autorul, dar și ce destin descrie....
Pai da, Agassi a fost mereu baiatul rebel si Sampras cel cuminte (vorbind de comparatia mea(, deci e cumva de la sine intels ca si autobiografiile lor au materie prima diferita. Dar Moehringer a facut cartea, intr-adevar, mai mult decit o simpla insiruire de evenimente personale.
Incerc sa-mi amintesc ce alte memorii mi-au placut, daca vrei sa continui - cred ca Alan Alda a fost OK (dar nu extraordinar), Judi Dench enervanta (cartea, nu actrita, care altfel imi place), Goldie Hawn iar cam insipida/ fara substanta. Alte carti despre tenis nu mai stiu. Iar Moehringer mai are o carte, 'Sutton', pe care inca n-am citit-o.
Paula.
În ceea ce privește tenisul, am înțeles că există și o autobiografie a Serenei (”On the Line”), însă cei care-au citit-o spun că nici nu se poate compara cu ”Open” - adică este mult mai slabă, din punct de vedere al scriiturii...
Trimiteți un comentariu