miercuri, 6 iunie 2018

Mici bucurii (V)


N-am mai scris demult o postare din categoria asta - de mai bine de-un an, de fapt - deși bucurii, slavă Domnului, am avut. Nu s-a mai ”legat”, însă. 

1) De dimineață am fost la stomatolog pentru o nouă etapă de tratament - ”descoperirea implanturilor”, care până acum au fost ascunse sub gingie și de azi se află la suprafață, gingia urmând să se modeleze în jurul lor, exact ca la un dinte natural. Totul s-a vindecat cum trebuie, grefa de os e mulțumesc-bine, pfiu.
Procedura de azi, constând în principal într-o incizie & montarea unor bonturi de vindecare, a fost de scurtă durată (un sfert de oră) și absolut nedureroasă, eternă recunoștință cui a inventat anestezia. De fapt, chiar la asta mă gândeam mai devreme: cât de lipsit de stres a devenit mersul la dentist. Practic, pentru mine că stau la coafor sau că stau pe scaunul stomatologic a ajuns să fie cam același lucru - cu amendamentul că-n al doilea caz nu pot citi reviste, csf, n-ai csf. (Data trecută nu se pune la socoteală, era o situație mai specială 😃) Azi am ajuns inclusiv să râd în timp ce chirurgul înșuruba diverse chestii, pentru că taman îi spunea asistentei ceva amuzant.
Povestindu-i ulterior jupânului, cred c-am rostit de minimum cinci ori ”incredibil”.  Atât de ușor, de nedureros, de... confortabil, aș mai adăuga, deși sună cam ciudat. Incredibil, na c-o zic a șasea oară deja.
Mi-am adus aminte de primul meu tratament stomatologic serios (aveam 16 ani). Doctorul și-a făcut treaba foarte bine, plombele puse de el au rezistat ani în șir fără probleme, dar în lumina a ceea ce-a devenit azi stomatologia, ceea ce se întâmpla atunci ar putea fi clasificat drept o formă ceva mai modernă de tortură. Tratament de canal fără anestezie, are you kiddin' me? N-aș mai sta la așa ceva nici să-mi plătești greutatea mea în aur. 
Da, sunt recunoscătoare că trăiesc în vremurile astea 🙂
Acum aștept cuminte încă niște săptămâni și apoi urmează ”încoronarea”. 

2) Am bujori în vază, iuhuu. Cu parfum ei, bujorii. Poate părea un motiv banal de bucurie, dar dacă ați ști de când îmi doresc niște flori parfumate. Exceptând zambilele, eu n-am mai găsit aici flori cu parfum. Nici măcar freziile... Și oricât ar fi de frumoase, dacă nu miros a nimic îmi dau un sentiment ciudat, ca și cum ar fi o butaforie. 


Așa arată după cinci zile, au început să se ”treacă”, dar tot semeți sunt și au un parfum atât de frumos și de pătrunzător... Una-două îmi scufund nasul în ei, e aromaterapie în toată legea 🙂

3) Acel moment când o colegă apelează la tine să citești E-mail-ul pe care se pregătește să-l trimită clientului principal și-n care trebuie să-i explice faptul că a greșit (el, clientul). 
- Uită-te și tu, te rog, că tu ești mai diplomată, mânuiești mai bine cuvintele...
Reformulez puțin, send. Clientul răspunde în scurt timp și își pune reglementar cenușă-n cap, se scuză, anunță că va drege chifla.
Colega e nemțoaică. Iar eu acum câțiva ani abia dacă știam să dau bună ziua în germană 🙂

4) Dacă totul decurge după cum am plănuit, la sfârșitul săptămânii viitoare voi revedea un om care-a ajuns să însemne ceva pentru mine și care-mi lipsește destul de mult de-o bună bucată de vreme. Nu, nu pe Zubin...  dar tot mă bucură perspectiva.

Închei ziua de azi cu un surâs 🙂

11 comentarii:

Anonim spunea...

Sa nu spui ca-l revezi pe Musiu Sarl!!!
Jual

Petronela spunea...

:) Eu am ajuns deja la crini albi de grădină :) Dar la noi miros și freziile din Lidl... O fi ceva cu aerul nemțesc :))

Anonim spunea...

Eu am avut liliac care a mirosit superb. Bujorii deloc. Narcisele uneori. Sunt acum peste tot niste flori colorate si mici care simt ca miros cand trec prin piata de langa metrou.
Ps. Nu inteleg de ce pot comenta numai ca anonim.
Nu mai stiu cum ma semnam sooooo
Maya

Anonim spunea...

O, m-ai lovit la asta cu florile care miros. Ca ori o fi ceva cu mine, ori n-or avea ele miros, dar acum doua saptamini a adus cineva trandafiri la serviciu (ii creste, desi asta suna prost in romana). Si era atit de parfumat aerul in jurul lor ca mi-am bagat nasul intre petale. Si m-a lovit atunci realizarea ca trecusera niste ani buni de cind am simtit mirosul florilor, altfel decit liliacul usor peste garduri si niste tufe cu flori albe pe care abia anul asta le-am descoperit desi trec pe linga ele de 10 ani.
De la tipa cu trandafirii am aflat ca la gradina botanica e saptamina viitoare un fel de expozitie a crescatorilor de roze - cred ca imi fac drum sa mai inhalez niste parfum.
Paula

Greta spunea...

Dacă iese cum ne-am propus (ar fi vorba de o revedere în cerc restrâns, la o bere), da, pe el :)
Și sper să iasă...

Greta spunea...

Oh, crini!!! Avem și aici, dar... ai ghicit, fără miros :( Și sunt absolut spectaculoși altminteri! :(

Greta spunea...

Liliacul e o mare, mare dorință a mea. Dar nu găsesc. Adică avem arbori inclusiv pe domeniu public, dar n-aș rupe din ei, mi-e milă.
Într-un singur loc am văzut la vânzare - o piață din Stuttgart, adică la niște sute de kilometri de mine. Și lăcrămioare aveau... și pe ele le ador și nu le găsesc neam.

Greta spunea...

Mi-ai adus aminte de Grădina Trandafirilor din Roma - pe care am descoperit-o întâmplător, plimbându-ne fără țintă. Dacă există Rai... cam așa cred că arată (și miroase) acolo :) Divin, pur și simplu divin :)

Anonim spunea...

Si rescriem ca am uitat sa selectez anonim.
Eu am gasit la florarie cand a fost sezonul. Anume in Zirndorf dar ma gandesc ca majoritatea au atunci.

Anonim spunea...

Acum am citit de lacramioare.au fost pana acu 2 3 saptamini la piata de la gara din Fürth. 4,5 buchetul. Mie mi s-a parut ca nu se merita la cat de mic era. De la Bayreuth cred ca sunt vreo 60 km dar cu trenul e rapid

Greta spunea...

4,5 e cam mult, într-adevăr... dar la cât de mult îmi plac, mi-e că măcar o dată aș lua :)