duminică, 3 iunie 2018

Propunere de relaxare pentru duminică: facturi, gândit la serviciu și gătit


Despre duminicile mele - sau mai bine-zis, despre modul meu preferat de-a le petrece - am mai povestit nu o dată. Dacă nu sunt cu jupânul, tot ce-mi doresc în general pentru duminică este să nu am niciun program. Dorm până târziu, citesc, mă uit la vreun serial, uneori ies la plimbare (de obicei pentru o înghețată dintr-o anume locație, unde-o fac absolut irezistibilă) etc. Mă aricesc rău dacă intervine ceva în rutina asta de ”eu-cu-mine”.
Tocmai de aceea am fost foarte curioasă de-un articol peste care am dat răsfoind net-ul, intitulat ”7 lucruri duminicale care te scapă de stresul din timpul săptămânii”. Hai că asta sună interesant, poate mai e ceva ce-aș putea face pentru a fi luni dimineața proaspătă ca o lăptucă înrourată.

”Duminica este cea mai productivă zi din timpul săptămânii pentru că îţi poţi aloca suficient timp pentru a-ţi încărca bateriile, pentru a te relaxa şi pentru aţi pune în ordine gândurile”.
Au pierdut o cratimă pe drum (sublinierea îmi aparține), dar mă rog, poate doar s-or fi relaxat prea mult oamenii.
Și totuși, de ce-ar fi duminica productivă? Taman ăsta e șpilul, că eu duminica nu ”produc” nimic. Dar mă rog, zicea de relaxat, încărcat bateriile, așadar să citim cu atenție recomandările.

1. Spălat şi curăţat: duminica e zi de piaţă şi dacă tot aţi cumpărat fructe şi legume, e bine să le şi preparaţi pentru a fi servite. De ce să mai pierdeţi timpul într-o altă zi cu spălatul, porţionatul şi ambalatul, dacă puteţi face totul de azi?
Ce face?!! E zi de piață? Serios, voi vă duceți duminica la piață? Că eu sigur nu m-aș duce, nici de-ar fi deschis (nu e). Cumpărăturile se fac sâmbătă, după capul meu cel puțin. Și chiar presupunând că m-aș duce duminica la piață în cine știe ce conjunctură excepțională, sigur nu mi-aș petrece restul zilei porționând fructele și legumele. 

2. Porţii pentru cinci zile: cine are timp de gătit în timpul săptămânii? Pregătiţi de azi ingredientele pentru sendvişuri, mâncarea pentru micul dejun şi gustările pe care vreţi să le luaţi la serviciu sau să i le puneţi copilului în ghiozdan.
Deja-mi ies ochii din cap ca la melci. De parcă n-ar fi destul că stau să ”porționez”, pe lângă asta acum trebuie să pregătesc în avans cinci mic-dejunuri și cinci gustări (dacă aș avea copii, numărul s-ar multiplica).

3. Organizarea congelatorului: aveţi nevoie de proteine pe durata săptămânii. Puneţi în faţă puiul pe care vreţi să îl gătiţi, scoateţi cârnaţii, şunca sau brânzeturile pe care vreţi să le consumaţi în următoarele zile.
De ce adică aș ține șunca și brânzeturile în congelator?! Doar nu mă aflu în stare de asediu.  

4. Reciclarea alimentelor: cina de duminică seara ar trebui să fie de cursă lungă. Fiţi creativi şi reciclaţi folosind sosuri, mirodenii sau garnituri ce vă rămân. Luni seara, toată familia se va linge pe degete...
N-am înțeles ce vrea tanti de la mine la faza asta. (Articolul nu e semnat, dar in all fairness, numai o femeie putea scrie așa ceva). Cum vine asta, cină de cursă lungă (eu am cinat cu niște cireșe azi, apropo). Și de ce lumea se va linge pe degete luni seara? De la ce rămâne de duminică? Foarte apetisant, nimic de zis.

5. Garnituri inteligente: o porţie generoasă de pilaf poate fi împărţită în două şi băgată la congelator. E bine să vă pregătiţi de azi garniturile pe care le veţi folosi pe durata săptămânii.
E clar, destoinica autoare are o fixație pe congelator. Deci să vedem dac-am înțeles: porționez fructe și legume, pregătesc cinci gustări și cinci mic-dejunuri și pe lângă astea mai prepar și garnituri pentru toată săptămâna. Asta zic și eu relaxare și încărcat bateriile, cum îndruga în primul paragraf. Ah, și de ce-ar fi garniturile alea inteligente, că eu n-am înțeles.

6. Mic dejun, până miercuri: dacă fierbeţi zece ouă şi le ţineţi în frigider puteţi fi liniştiţi că micul dejun este rezolvat pentru câteva zile. Iar dacă aţi cumpărat dulceaţă, lapte şi margarină, meniul e complet.
Cred că m-a auzit bombănind mai sus. Cred că sigur. Altfel nu se explică faptul că mi-a propus o variantă de mic-dejun. Cam multe ouă însă, opinez. Tot e bine că nu mi-a zis să le pun și pe ele în congelator. Păi da, că n-au loc de puiul, cârnații și brânzeturile de la punctul 3. 

7. Program pe zile: anticipaţi neprevăzutul. Înainte de culcare, notaţi-vă într-un carnet ce evenimente vă aşteaptă în săptămâna următoare, ce facturi sunt de plătit, ce şedinţe aveţi şi ce întâlniri trebuie programate.
Toate ca toate, dar asta chiar sună a încărcat bateriile. Curat relaxare, coane Fănică. Mai ales partea cu plata facturilor. Nu știu voi, dar pe mine mă relaxează ceva de groază să mă gândesc la ce mai am de plătit. 

Na poftim, acuma mi-am adus aminte că joi am o ședință de care depinde un update destul de important, iar de ceea ce-o să spun eu (în calitatea mea complementară de Key User) depinde felul în care va fi implementat un nou proces în sistem. Pfua, acuma chiar că-s relaxată. Decât atât, vorba ceea.

2 comentarii:

Carmen spunea...

Been there done that! Adica gatitul pentru intreaga saptamana. Pe vremuri, cand era interesant. Acum nu mai e, e mai fain sa stai degeaba, dar e si mai scump. Pranzul, la serviciu, ma costa undeva la 220€, in fiecare luna. Doar pranzul. Daca gateam acasa, pemtr toata saptamana, ma costa o treime, din suma asta. Insa acum sunt mai batrana si am si joaba mai stresanta. Si mult mai bine platita. Asadar, nu mai gatesc, decat de placere.
Fierb oua, cate 10 si le pastrez in frigider, pentru micul dejun, pen' ca se halesc iute si sunt pline de proteine. We like!
In rest, imi folosesc duminica pentru sport si jocuri pe calculator. Nu stiu despre cocoana asta, dar eu gasesc aceste activitati, mult mai relaxante, decat statul in picioare, langa un aragaz incins, in miros de chiftele!

Greta spunea...

Dar știu că ai ceva răbdare...! Adevărul e că mie nu mi-a plăcut niciodată să bucătăresc, deci în niciun caz nu m-ar fi putut relaxa :))) nici când eram mai tînără ca acum.
Problema e că acum mi s-a făcut poftă de chiftele :D