La pas prin Cetatea Eternă (VI)

E adevărat că una dintre marile mele dorințe legate de Roma fusese aceea de-a vizita Bazilica Sf. Petru, însă în afară de ea mai voiam să vizitez niște biserici papale (adică unde slujește uneori Papa) și mai voiam să-l văd în realitate pe Moise de Michelangelo, despre care citisem că se află într-o biserică micuță, localizată în spatele Colosseum-ului. 

De asemenea, îmi doream să urc Scala Sancta 🙂 despre care-mi povestise o prietenă. 

Mi-am dus la îndeplinire toate aceste obiective. Și dacă Moise și Scala Sancta m-au emoționat și mi-au adus o mare bucurie, despre biserici pot spune că, într-un fel, au constituit pentru mine o decepție. 

Basilica Santa Maria Maggiore

Aceasta a fost, de fapt, cea dintâi biserică din Roma pe care am vizitat-o. Aici este înmormântat sculptorul Gian Lorenzo Bernini, ale cărui opere de artă i-au adus nemurirea. Un alt aspect interesant este că e proprietatea Vaticanului și se spune că ar fi fost construită în urma unui semn divin (o ninsoare căzută vara, zăpada trasând perimetrul viitoarei construcții).

Interiorul, deși somptuos, nu m-a impresionat foarte mult. N-am reușit să simt acel ”ceva” intim, specific apropierii de Divinitate, pe care-l căutam.

Am vrut să aprind o lumânare mamei și bunicii. Dar ceea ce-am găsit reprezintă, cred, cea mai tristă butaforie pe care mi-aș fi putut-o imagina în context. 

 

Ceea ce vedeți în imagine sunt un fel de lumânări, dar nu din cele pe care m-aș fi așteptat să le găsesc, adică nu din ceară; lumânările din imagine sunt electrice. Niște beculețe, ca s-o spun mai pe șleau. Undeva în suportul în care erau instalate se afla un mic buton, la apăsarea căruia se aprindea o lumânare un bec. Practic le puteai aprinde pe toate, dacă voiai. Prin fanta sub care scria ”Offerte” puneai monede (cred că nu e o sumă fixă, că n-am văzut pe nicăieri vreo precizare în acest sens). 

Dar să fim serioși, asta nu înseamnă că aprinzi o lumânare. Ce să le spun mamei și bunicii, ”v-am aprins un bec”? Pricep eu că ăsta e un mijloc de menținere a curățeniei - în definitiv, de pe becuri nu curge ceară - dar prețul este alunecarea în derizoriu a simbolisticii gestului. 

Am sperat că e un caz izolat. Nu e. Așa am găsit în toate bisericile vizitate. 

Basilica San Pietro in Vincoli

Mai puțin cunoscut și doar ocazional menționat în ghidurile turistice, micul lăcaș de cult situat foarte aproape de Colosseum adăpostește una dintre cele mai de seamă comori ale Renașterii: statuia lui Moise, despre care Michelangelo considera că este cea mai ”vie” sculptură a sa. 

Citisem  despre ea și despre felul în care a fost creată și a fost ceva deosebit să o văd. Moise este reprezentat ținând în mâna dreaptă Tablele Legii. De ce poartă ceea ce pare a fi o pereche de coarne am explicat în recenzia unei cărți despre opera lui Michelangelo.

Tot aici s-ar afla și lanțurile în care a fost încătușat Sfântul Petru (de unde și denumirea bisericii), dar când am vizitat-o nu știam asta, prin urmare nu le-am căutat. Din ce am citit ulterior, sunt păstrate într-o raclă lucrată din bronz și cristal, aflată sub altar.

Basilica di San Giovanni in Laterano

 

Una dintre cele mai cunoscute biserici papale, aceasta este considerată ”adevărata catedrală a Romei”. Este o construcție grandioasă, adăpostind mormintele mai multor papi și aici găsindu-se, printre altele, și statuile celor 12 Apostoli. 

Sf. Petru

Matei

Pavel

Nu mai rețin foarte multe din această biserică, deși e o construcție impresionantă. Am căutat lumânările. Am găsit tot becurile. 

Scala Sancta (Scara Sfântă)

Cum spuneam mai sus, despre ea mi-a povestit o prietenă și mi-am dorit să ajung și acolo. Întâmplarea face să fie chiar lângă Basilica di San Giovanni in Laterano. 

Scala Sancta e alcătuită din 28 de trepte din marmură (acoperite cu lemn pentru a fi protejate), pe care se spune că ar fi urcat Iisus pentru a fi judecat de Pilat din Pont. Treptele au fost aduse la Roma din Ierusalim de către Sfânta Elena (mama lui Constantin cel Mare) în secolul al IV-lea și se urcă numai în genunchi. De coborât, cobori normal, dar pe altă parte.

Am ales să o urc și am rostit o rugăciune în gând.

Nu știu dacă acestea sunt într-adevăr acele trepte - de fapt, chiar citisem pe undeva că ar fi un duplicat, adevărata scară nefiind expusă din motive de siguranță - dar asta n-a contat pentru mine. Cred.

Ca o concluzie, bisericile din Roma sunt grandioase, adevărate opere de artă în sine. Dar problema lumânărilor știrbește mult din... cum să spun, din ceea ce poate că ar simți altminteri un creștin.