Despre ketchup, cu pasiune autohtonă (text interzis minorilor)

 (Îmi cer scuze anticipat pentru limbajul licențios, tributar însă notei de autentic...). 

În seara asta, la un supermarket. Se aud vorbe răstite în românește, voci amestecate de bărbați, parcă și o femeie. Instinctiv, ciulesc urechea.
- Hai, uă, la ketchup, n-auzi că vrea ăsta, zice ea.
- Lasă-mă, fă, în p*la mea cu ketchup-ul lui. Bag p*la-n el.
(Nu s-a elucidat unde-și băga p*la, în celălalt tip sau în ketchup).
- Nu fi cârnat, frate, se bagă amatorul de ketchup.
- Dă-te, bah, de-aici și lasă-mă-n p*la mea cu ketchup-ul tău. 

Apar căutătorii de ketchup, doi bărbați și o femeie, toți purtând geci cu sigla Hermes (un serviciu de distribuție).
- Hai, uă, să căutăm, tre' să fie pe aici, intervine femeia din nou.
- Bah, da' nu se poate așa ceva, da-mi bag p*la, chiar sunteți culmea, ce p*la mea are ketchup-ul ăla de nu mai puteți acuma fără el?
Se enervează și doritorul de ketchup.
- Da' mai dă-te bă, în p*la mea, gata, nu-mi mai trebe, hai să plătim. 

- Ce vrei, bă boule, că io am glumit, în p*la mea. 

 Zboară p*lile prin magazin ca niște vrăbii pe etnobotanice.  Lumea din jur se uită ciudat și trece mai departe.

- Mai taci bă în p*la mea, nu vezi că se uită toți la noi.

- Dacă nu mai vrei ketchup, io mă duc să caut mazăre, zice femeia.

M-am îndepărtat înainte să-i aud cum își bagă diverse și-n mazăre....