Salată de weekend (XXX)

Iar au trecut niște săptămâni bune de la ultima salată, dar având în vedere că asta e prima salată din Hamburg (mă gândeam să pornesc un nou serial cu titlul ăsta, dar pân' la urmă am zis să nu izbutesc, totuși, un borș), se poate spune că a meritat așteptarea. 

1) Ingredientul principal al salatei este, ce altceva decât extazul meu față de marele oraș. În caz că nu v-am zis până acum (aha, numai de câteva zeci de ori cred c-am zis 🙄), sunt absolut îndrăgostită de Hamburg. E tot ce-mi puteam dori și chiar mai mult decât atât.

2) Ajung foarte ușor în centru - cu metroul de suprafață. În cel mult jumătate de oră sunt la Primărie. Dar am coborât de multe ori mai devreme, din pura plăcere de-a merge pe jos și de-a vedea. Nu mă mai satur de bulevardele largi, de forfotă, de culoarea, efervescența și energia orașului. Metroul vine la intervale rezonabile - în condiții normale, la fiecare 7 minute (în timpul săptămânii), iar acum, că se fac niște lucrări pe tronson și până la începutul lui august au deviat câteva trasee, la 10 minute. 

3) Intru cu o plăcere nebună prin magazine, chiar dacă nu cumpăr mare lucru, dar îmi place să mă uit și să mă toooooot minunez de cât de bogată și variată este oferta. Am descoperit și două standuri cu produse Ordinary, așa că mă pot aproviziona oricând cu ”materia primă”, fără ca pentru asta să fie nevoie să comand. 

În naivitatea mea (care este) am intrat într-un centru comercial numit Alsterhaus și am avut surpriza să constat că face parte din aceeași rețea ca și KaDeWe - pe care-l vizitasem la Berlin, descoperind că e de fapt un centru de produse de lux. Mi-am permis s-arunc un ochi la raionul de lenjerie intimă. Am plecat vorbind singură, după ce-am contemplat un compleu de satin de 790 de euro și un sutien de dantelă de 450 😲 Ce-i drept, splendide, brodate manual, dar... să rămânem în parametrii normalității. Mă mai întorc acolo doar pentru marafeturile Ordinary.

(Nu e, de fapt, nimic de mirare. Hamburg este considerat cel mai bogat oraș din Germania și aici fiecare a treia locuință se cumpără ”cu banii jos”. Așa stând lucrurile, sunt convinsă că există destule cliente pentru dantelăriile alea de multe sute de euro). 

4) Am descoperit un magazin Godiva și mi-am adus aminte de cea de-a doua călătorie a mea în străinătate - în 2003, când am ajuns și la Bruxelles. Pe vremea aia nu existau decât 3 magazine Godiva în toată lumea - la Bruxelles, Tokio și New York. De-atunci s-au mai schimbat lucrurile și-n mod sigur s-a schimbat și percepția mea, adică am mâncat destulă ciocolată foarte bună, încât să nu mă mai las atât de ușor impresionată. Dar totuși, Godiva rămâne Godiva, așa că mi-am permis un dezmăț culinar pe terasa lor. 

Ce se vede în pahar e o combinație pe cât de ingenioasă, pe atât de gustoasă - o bilă de înghețată de vanilie, pusă în suc de portocale. Am să fac și eu acasă, e un deliciu răcoritor foarte la îndemână.

5) ”Parcă erai la dietă, Greto, la desfrâuri de-astea te dedai tu?”. Păi să vedeți, adevăru-i că-mi permit din când în când. Am slăbit aproape 6 kilograme, așa că mai e loc pentru câte-o deviere ocazională. 

6) Probabil nu vă mai aduceți aminte, la celălalt ”domiciliu în deplasare” al jupânului aveam.... oi. Bine, nu noi aveam, ci vecinii de vis-à-vis. Vi le-am și arătat o dată, mai de la distanță, așa.

”Aici poți să-ți iei gândul”, mi-a zis jupânul, ”suntem la câțiva kilometri de unul dintre cele mai mari orașe din Germania, de unde oi?”. Mda, asta e, era drăguț cu ele, dar csf. 

Și-ntr-o seară, cum stăteam eu binișor în cameră și scriam ceva, aud un.... behăit. Nu c-o iau razna și-ncep să halucinez de dorul oilor, mi-am zis. 

Dar m-am dus să mă uit. 

Și cine era pe pajiștea casei vecinilor? Cumetrele, ele erau: 

(Chestia turcoaz de pe spatele oii din prim-plan cred că e vreun fel de marcaj). De vreo două zile nu le-am mai văzut, dar sper că sunt numai într-o deplasare temporară.

7) Mi-am luat bilet la un spectacol de balet (doar eu, că dumnealui nu prea se dă în vânt după asta). E abia în luna decembrie, dar nu contează - e și normal să fie așa, având în vedere că este vorba de ”Spărgătorul de Nuci”. Vai, abia aștept, iubesc baletul și n-am mai fost de când locuiam în București. Adică de foarte, foarte mult timp. Cât despre ”Spărgătorul de Nuci”, nu l-am văzut niciodată live și e o poveste superbă, cum nu se poate mai potrivită pentru Crăciun. 

Nu, bilete la Filarmonica din Hamburg nu am ”prins” încă, dar nicio grabă. Cu ajutorul Lui Dumnezeu, ne vom trăi restul vieții aici, deci avem tot timpul din lume 🙂 Poate-o să ne facem și abonamente, cine știe. Între timp, aștept baletul - și până la el, un anume concert în toamnă... 🙂