Ce mai comit

Nu mare lucru, deși nu s-ar zice asta, judecând după ”frecvența” postărilor. Serviciu - casă în cea mai mare parte a timpului, cu unele mici - dar frumoase - abateri de la cotidian. Săptămâna trecută am fost atât de obosită și deprimată, încât nu mai aveam energie pentru absolut nimic. 

Joia trecută m-am culcat pe la 21:30 - un record absolut, în ceea ce mă privește, dar mă simțeam atât de zdrobită de oboseală, o epuizare de-aia de sfârșit de lume, încât nu mai aveam nicio dorință de-a mă trezi în dimineața următoare. Pe bună dreptate, fiindcă a doua zi m-am pomenit cu una din cele mai cumplite dureri de cap experimentate în viața asta. Cu mare plăcere mi-aș fi despicat țeasta, urmând pilda lui Zeus din mitologia greacă (deși cuget că nu era niciun pericol să aduc pe lume vreo zeiță, dacă vă amintiți povestea). 

În ordine aleatorie, așadar...

- la serviciu devine mai ok, după ce săptămâna trecută mă depresionasem crunt pentru că nu prea aveam nimic de făcut. Realitatea e că-n perioada asta (a concediilor) activitatea e destul de lentă, adică invers proporțională cu nerăbdarea mea. Acum s-a mai animat treaba, progresez și am speranțe că va fi bine. Culmea e că azi vorbea șeful meu cu cineva la telefon și-i dădea cu ”Greta va prelua asta, și aia, și ailaltă”, de-mi venea să-i zic ”da' mai ho”. Apoi am cugetat că numai cu vreo câteva zile în urmă jeleam că nu am treabă și m-am aplaudat pentru nețărmurita-mi consecvență 🙄

- ieri m-am întâlnit cu o foarte dragă prietenă, pe care o știu de nouă ani, care mi-a fost și continuă să-mi fie foarte apropiată și care mi-a stat alături în niște momente grele din viață. M-a ascultat, m-a sfătuit și-am trecut mai ușor peste niște chestii, datorită ei. Toate astea fără să ne fi văzut în carne și oase, așa e lumea-n care trăim, csf. Iată însă că acum am reușit și tare mult m-am bucurat. Emoțional vorbind a fost ca o gură de oxigen și abia aștept să recidivăm. 

- a venit noua noastră mașină, care e foarte drăguță și ochioasă, dar pe care nu am curaj să o conduc. M-a apucat durerea de cap, la propriu - în zona cefei - numai cât am contemplat ideea de-a urca la volan. Urmările accidentului, presupun. M-am luat și pe mine prin surprindere. Adevăru-i că-n momentul ăsta nu știu dacă o să mai conduc prea curând. 

- am vizionat ultimul sezon ”House of Cards” și, cu toate că începuse foarte bine, finalul a fost incredibil de dezamăgitor. Fără Kevin Spacey, n-au mai avut nimic - în ciuda eforturilor și, pe alocuri, aroganței lui Robin Wright. Urmează o cronică dedicată, vreau să pufnesc și să răbufnesc pe îndelete. Între timp, n-aș sfătui pe nimeni să-l vadă. Credeți-mă pe cuvânt: e prost, prost, prost.

- am fost la un coafor de aici, cu dublu scop - și pentru a-mi aranja cosițele, dar și pentru a testa terenul. Am ieșit de-acolo scoțând fum pe urechi (bine că nu și din păr, iaca se putea și mai rău). Servicii proaste pentru o gălăgie de bani, dar numeroasele recenzii pozitive mă convinseseră. Oi fi nimerit eu o coafeză care și-a făcut specializarea la Cocârlate, colț cu Adâncata de Vale. Never again acolo, urmează deci alt test. Cred că o să încerc la un salon deținut de turci - am avut experiențe excelente în Bayreuth, să vedem.... Dintr-un survol am descoperit vreo zece saloane turcești în Hamburg, nu pot spune că nu am de unde alege.

- de sâmbătă până duminică seara suntem la Bremen, mergem să ne aerisim creierii (eu mai ales, după o jumătate de an absolut epuizantă). Sper să fie frumos și să am de povestit lucruri drăguțe de pe acolo.

Acestea fiind zise, vă doresc un weekend liniștit și, în special, răcoros. Răcoros ca o limonadă cu mentă!