Proverbiala căruță s-a răsturnat la Paris

Mare-i Grădina și mulți (pretind că) muncesc prin ea...

Băi, și eu care ziceam că niște unii de la fosta firmă sunt bătuți în cap, dar cei de-aici le cam dau caramele. 

Astăzi la amiază, un coleg boscorodea bibilicile de la Contabilitate. Între timp am ajuns și eu să-mi dau seama cât de blonde sunt respectivele (două la număr), mânca-le-ar mama de inteligente. Deja fac alergie la mail-uri care încep cu ”dear Greta, I don't understand this very well” (biroul lor fiind la sediul central din Paris, toată comunicarea e-n engleză). Ce să zic, dacă don't understand, dă-ți în judecată strămoșii... 🙄 În tot cazul, momentul de azi a fost epic. 

Ce se întâmplase - compania noastră fusese deja de două ori somată în scris să plătească o factură către un furnizor, ceea ce încă nu s-a întâmplat. Nu că n-ar avea de unde (și oricum suma era derizorie, comparativ cu alte facturi), dar s-a întârziat cu plata pentru că, v-am zis... bibilici. Azi, furnizorul a trimis cea de-a treia somație, redactată pe un ton mult mai categoric decât primele două și comunicând că, dacă banii nu intră-n cont în 10 zile lucrătoare, urmează citație la proces. În somație se menționa, de asemenea, că trebuie să plătim și penalități ca urmare a întârzierii - ceea ce mai adăuga niște sute de euro la suma finală.

Colegul meu, responsabil de relația cu furnizorul respectiv, a mormăit ceva de bine la adresa bibilicilor și le-a scris, poftindu-le să proceseze factura și să o achite, de preferat înainte să ne dea ăia-n judecată. 

În ovațiile publicului, intră-n scenă o Bibilică.

”Ceea ce ne scrii mă miră foarte mult, pentru că eu personal nu-mi amintesc să mai fi văzut factura asta până acum”, scrie ea cu demnitate. 

Păi dacă ți-oi fi pus ochelarii invers? Că pe mail ai primit-o, poftim dovada. 

”Dar bine, înțeleg că e urgent...”.

Aplauze.

”... așa că vom vira suma, dar fără penalități”.

Stai, ce? Păi alea sunt din vina noastră, ca urmare a întârzierii plății - normal că trebuie să le plătim.

”Noi nu achităm penalități”, veni răspunsul prompt.

Stop-cadru! Colegul ne-a arătat mail-ul Bibilicii și pe loc am decretat că, logic, asta înseamnă că suntem mai presus de lege. Păi cum altfel, din moment ce ”noi nu achităm penalități”? 

Drept pentru care. Colegul, care tocmai luase un radar ieri dimineață, a decis că nu va plăti amenda. În fond, dacă nu achităm penalități, rezultă că nu achităm nici amenzi. 

Noi ceilalți am început să ne gândim ce-am putea să nu plătim. Încă nu ne-am hotărât, dar sunt încredințată că vom da dovadă de nețărmurită creativitate. 

Poftim cultură, ”noi nu achităm penalități”... 😳