Scurt tratat despre nunțile minunate și lipsite de stil, eleganță și rafinament

Paradoxal titlu, nu? Stați să vedeți. A venit toamna, cad frunzele, se numără bobocii, nunțile și oamenii cu stil. Da, ce vă uitați așa? Au mai rămas aproximativ două luni până la Postul Crăciunului, drept pentru care e coadă la pirostrii. Așa se întâmplă în fiecare an și e perfect în regulă, de altminteri. Personal, mă amuză că, tot în fiecare an în perioada asta, apar pe bloguri articole din categoria ”câh, ce lipsă de stil și de eleganță e să faci cutare lucru la nuntă...”.

E inflație de lume rafinată, vă zic. Mă și mir cum de putem viețui în asemenea ignoranță.... norocul nostru de-atâția oameni cu stil, dornici să ne împărtășească din ambrozia și nectarul înțelepciunii lor și să ne lumineze pe nestilații de noi. 

”Vai, e așa de lipsit de eleganță să fii furată la nuntă!”. 

Stați să-mi pun mănușile de dantelă, ca să pot răspunde. Adică dacă n-am stil, măcar mănuși să am. Argumentele contra ar fi că e penibil să faci pe surprinsa, pierzi timp din propria ta nuntă, riști să te murdărești pe unde te duc răpitorii și momentul răscumpărării e de obicei penibil. 

Ca fostă mireasă - furată și nestilată - ce mă aflu, zic așa:

- N-am făcut pe surprinsa. Ar fi fost și greu, în condițiile în care fetele au venit la mine și mi-au comunicat sec: „te furăm. Treci”. 😃

- Ne-am distrat de era cât pe-aici să ne pierdem echilibrul din cauza hohotelor de râs, dându-ne în leagăne și balansoare într-un părculeț din apropierea restaurantului. Încă mă amuz să mă uit la poze și să ne văd pe toate cu gura până la urechi.
Momentul a fost plănuit astfel încât să fie între mâncăruri, să nu dispărem când se aduce un fel sau altul, lumea a dansat și am lipsit vreo 45 de de minute, pe care nu le consider în niciun caz pierdute.

- N-am băgat de seamă să mă fi murdărit, și la cât de bine mă simțeam ce mai conta, oricum? 

- Jupânul mi-a cântat ”Trandafir de la Moldova”, atât vocal (cu acompaniament), cât și la orga electronică. Fără moment de striptease, fără declarații de dragoste desprinse din telenovele, fără stat într-un genunchi (bine, el n-a stat nici când m-a cerut de nevastă, opinia lui fiind că suntem pe poziții de egalitate, deci de ce să stea-n genunchi). Un moment frumos și emoționant, nah. 

Cam atât de lipsit de eleganță a fost episodul furatului. Văleu, ce rușine, stați că-mi scot mănușile, nu mă calific pentru ele 🙄

”Vai, ce lipsit de eleganță e să ai țuică pe masă și sarmale în meniu!”. 

Eu și cu onorabilul nu bem țuică, însă invitații noștri au zis că de bună a fost excelentă (niște nestilați și oamenii ăia, deși nu s-a îmbătat nimeni, dar ce pretenții poți să ai de la niște miri ca noi), iar cât despre sarmale... cică se topeau în gură. Eu nu știu, că-n afară de-o ciupercuță umplută la aperitiv și 3 lingurițe de tort n-am putut mânca nimic - dar am înțeles că oricum nu prea s-a pomenit mireasă care să mănânce la nunta ei, deci eram în grafic.
În tot cazul, încerc să mi-l imaginez pe unchiul, de vreo 75 de ani la vremea aia, consumând sushi cu wasabi sau foie gras cu dulceață de ceapă și *ce-o_mai_fi_mâncând_lumea_stilată”. Not. Adică știu că se spune că nunta n-o faci pentru invitați, dar dacă nu ții cont de ei și le dai să mănânce numai ce-ți place ție, riști să iasă foarte prost. Părerea mea, evident complet lipsită de stil.

”Vai, ce penibil e să dansezi pe Meneaito, Brașoveanca și Pinguinul”.

Serios, eu nu-mi pot imagina cum să NU fi avut Meneaito :))) pe care inclusiv bărbații au dansat. În ce privește”Pinguinul”, sărmanul... o fi devenit penibil acum, dar cu nouă ani în urmă (pe vremea mea, când nici nu se povestea) era foarte simpatic. Eu habar nu aveam să-l dansez, de altfel îl și auzeam pentru prima dată, dar un invitat mi-a arătat pașii, m-am prins în joc și, în totala mea lipsă de eleganță, m-am amuzat la culme. Acuma na, știu că rafinamentul începe de la Aerosmith și Led Zeppelin, dar am stabilit deja că la lecția de stil eram plecată să ud buretele. 

Iar ”Brașoveanca” e una din preferatele mele since ever. Nu există nuntă la care să merg și să n-o joc, deci cum să n-o fi jucat la nunta mea? Și l-am avut partener pe tata 🙂 Perfecțiune, cu toată, hmm... lipsa, asumată, de stil. 

”Vai, ce jignitor e pentru mireasă ca invitatele să poarte alb sau culori deschise!”. 

Toate ca toate, dar la asta chiar că m-am împrăștiat de râs. Ultimul lucru pe care l-aș fi observat în ziua nunții mele ar fi fost cum s-a îmbrăcat Ginuța sau Getuța. Cică e jignitor, strici ziua miresei fiindcă-ncerci ”să-i iei fața” și dacă o confundă lumea cu tine? 🙄 Serios acuma... dacă prioritatea unei mirese, în ziua nunții ei, este să nu-i „ia fața” o altă invitată, cred că are o mare problemă.... și aia nu e culoarea rochiei respectivei. Probabil ar trebui să reconsidere adevăratul motiv pentru care se mărită, de fapt.

”Vai, ce ridicole sunt obiceiurile”. 

Ce pot spune, chestie de percepție. Nici eu n-am vrut să mă conformez tradiției locale cu ”mireasa la râu”, care presupunea să scot apă sau ceva de genul ăsta - un fel de sport extrem, în tot cazul. Dar mi-a plăcut să mi se cânte la acordeon ”Ia-ți, mireasă, ziua bună”, obiceiul colacului miresei, scrisul pe pantof și aruncatul buchetului (ultimele două nici nu-s obiceiuri românești, prin urmare se poate spune că mi-am dat cu firma-n cap de-a binelea). 

Uh, am obosit de-atâta rafinament. Concluzionând, există o singură nuntă perfectă pe lume și aceea este a fiecărei mirese 🙂

Viitoarelor mirese care poate se-ntâmplă să citească aici, am un singur lucru să le spun: pe cât posibil, faceți la nuntă exact ce vă place. E nunta voastră, nu a celor care decretează că neeleganță, că lipsă de stil, că.... plouă, că... Revoluție 🙄 (între noi fie vorba, raportat la subiect, nu prea-mi dau seama unde se trage linia între stil și snobism).

Ah, și mai am ceva să le spun: Casă de Piatră! 🙂