Salată de weekend (XXXII)

Mă pot gândi la cel puțin vreo trei motive pentru care-ar trebui să vă placă salata asta:

a) E chiar ”de weekend”, având în vedere că azi e duminică;

b) N-am mai făcut una de când era lupul cățel (din iulie, dacă e să respectăm adevărul istoric).

c) Habar n-am când va fi următoarea, dat fiind că eu și mâncatul sănătos tindem tot mai mult să devenim ca două drepte paralele - care nu se-ntâlnesc niciodată, adică....

Acestea fiind zise, să amestecăm cu dibăcie în castron.

1) Săptămâna asta am avut vizite la nivel înalt la serviciu - de la Paris, s-a pogorât în mijlocul nostru însăși Cruella, de care vă povesteam acum ceva vreme. (Era cât pe ce să scriu că s-a pogorât ”în sânul nostru”, da' am renunțat, din motive evidente).  A fost o prezență relativ discretă, în cea mai mare parte a timpului a lucrat singură în sala de ședințe sau a avut întrevederi cu aceia care aveau de clarificat chestiuni complexe legate de contracte și alte detalii. Vizita ei a fost însă prilej pentru mine să observ nivelul de pupat în dos la care pot ajunge unii dintre colegi.

Nu că n-aș fi anticipat asta, dar oricum... S-o văd pe Vitex, care de obicei apare pe la 9, ivindu-se înainte de 8, a fost într-un fel. Aceeași Vitex se interesa slugarnic dacă să închidă sau nu fereastra, ”nu e prea curent, Cruella?”, deși - ați ghicit - pe noi nu ne întreabă niciodată :)) Un altul i-a oferit o sticlă de apă, ”vai, am remarcat că ești ușor răgușită, cred că ai nevoie să te hidratezi”. Eu eram gen 🤢 A, și bineînțeles că Vitex era deosebit de amabilă cu mine, ”ce bine ne-nțelegem noi”, cum ar veni. 🤢 la pătrat.

2) Aseară am fost la un concert susținut de ansamblul de suflători din localitatea unde stăm. Truth be told, am fost mai degrabă din considerente din categoria ”noblesse oblige”, dar la finalul serii nu mi-a părut rău că am mers. Admir foarte mult tradiția aceasta a nemților de a înființa - și de-a menține - orchestre și coruri locale, alcătuite din amatori. Activitatea nu este remunerată, dar oamenii își iau treaba foarte în serios: vin la repetiții (dirijate de cantorul din parohia locală), studiază piesele, își dau silința, sunt dornici să învețe lucrări mai complexe și mai solicitante. Comunitatea sprijină corurile prin faptul că vine la concertele acestora - pentru care nu se vând bilete, dar se organizează o colectă și fiecare donează ceva. Mi se pare un hobby minunat și un excelent mod de a socializa. 

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult aseară nu a fost concertul în sine, deși a avut un repertoriu foarte variat (incluzând câteva uverturi celebre: ”Nabucco”, ”Wilhelm Tell”, ”Bărbierul din Sevilla”, dar și o piesă de de Gerswin, una de Sousa - care mie-mi place foarte mult, cu toate că altminteri nu mă dau în vânt după compozitorii moderni, precum și alte piese din diferite epoci), cât mai ales discuțiile ulterioare cu membrii ansamblului, la un pahar de vin. 

E absolut încântător să discuți cu bătrânei despre Bach, Mendelssohn, Mozart și monumentalul Recviem al celui din urmă 🙂 (și da, știam și cât a apucat să compună din Lacrimosa înainte de-a muri: primele 8 măsuri).  

3) Că tot vă ziceam că nu prea mai mănânc din cale-afară de sănătos. Ziceți și voi, cine-ar putea rezista acestor ispite?

Să se noteze că jupânul e vinovat, el a apărut cu toate acasă (dar în apărarea lui, nici eu nu le-aș fi rezistat). Le-am testat pe fiecare și găsesc M&Ms absolut cri-mi-na-le. Să pună careva lacăt pe ușa de la bucătărie... să pornească o furtună care să mă oprească de câte ori mă-ndrept spre bucătărie, ca pe Ana lu' Manole... mulțumesc anticipat 🙄

4) Vă mai aduceți aminte de ”Cavit”? Asta era demult, când nici nu se povestea...  În seara asta m-a pocnit o poftă nebună de tabletele alea delicioase. N-am idee ce m-a apucat. Poate de unde încerc vitejește să mă țin departe de bucătărie...