Serios, nu-i nicio exagerare. Exact așa mă simt, iar cei care sunt familiarizați cu universul de la Hogwarts mă vor înțelege cu siguranță.
După ce am terminat cel de-al șaptelea - și ultimul volum - din serie, am răsuflat adânc și m-am uitat în jur: era ca și cum re-plonjasem (pardon, Apărusem 😉) în camera mea și-n lumea altminteri banală în care trăiesc și nu-mi doream decât să mă întorc înapoi. Aseară am văzut și ultimul film, după care m-am simțit parcă și mai dezorientată.
”Ce-a fost asta?” m-am întrebat retoric și după ce-am reflectat adânc preț de 3 secunde, am purces la singurul lucru care-mi rămăsese de făcut: am reluat lectura, de la primul volum. Nu sunt deloc de părere că ar fi prea devreme pentru acest pas. În lumina tuturor celor întâmplate de-a lungul seriei, văd multe lucruri din cu totul altă perspectivă și înțeleg mult mai bine reacțiile și deciziile unor personaje. Afară de asta, e foarte plăcut sentimentul ăla de ”ahh, de unde era să fi știut atunci că....”.
Simt că... doresc să-mi umplu și mai mult sufletul de magia lui Harry Potter. Vreau să citesc mai mult despre vrăji, baghete și poțiuni, vreau să știu cât mai multe ”inside-uri”. (Apropo, eu mustăceam când se plângeau copiii ăia de teme și lecții, că mie absolut toate cursurile lor mi se păreau fascinante 😃). Îmi doresc colecția de cărți în engleză (sunt convinsă că nu e nici pe departe ultima dată când o recitesc), setul de Blu Ray-uri, precum și o mascotă de pluș. Pe Hedwig, draga de ea 🙂 De fapt, cred că și pe Dobby.
Realitatea este că s-a scris atât de mult despre ceea ce a devenit ”fenomenul Harry Potter”, încât nu prea văd ce-aș mai putea adăuga eu. Voi scrie, totuși, câteva idei (eventual, postări) cu impresiile mele, mai mult pentru a-mi cristaliza mie însămi câteva aspecte.
Aș începe, așadar, prin a spune că această serie ar trebui să fie lectură obligatorie la gimnaziu. Nu mai devreme; cel puțin de la cartea a treia încolo, vârsta minimă ar trebui să fie zece ani, pentru a putea înțelege cu adevărat subtilitățile poveștii.
De ce spun că ar trebui să fie lectură obligatorie - pentru că-ți îmbogățește lumea interioară așa cum nu știu ce alte cărți o pot face și te învață multe, enorm de multe, de care nici nu-ți dai seama decât ulterior.
De la Ron și Hermione aflăm că unul dintre cele mai prețioase daruri ale vieții este prietenia adevărată, care supraviețuiește inclusiv celor mai dificile teste.
Profesorul Albus Dumbledore ne învață că măreția se obține uneori cu sacrificii foarte dure, pe care trebuie să fii pregătit să ți le asumi.
Voldemort ne face să înțelegem adevăratul preț al alegerilor greșite, care ne distrug în primul rând pe noi înșine.
Profesorul Severus Snape (unul dintre personajele cele mai interesante și complexe, în opinia mea) este un exemplu a ce poate deveni un om supus bullying-ului și care nu a avut șansa de a se vindeca prin dragoste împărtășită. Și tot de la el aflăm că iubirea adevărată este pentru totdeauna.
Draco Malfoy are și el o lecție de predat: nu banii sunt ceea ce te face om adevărat (exemplul cu măturile performante e foarte relevant, dar nici pe departe singurul). De altminteri, și Harry deține o mică avere (fapt de care e conștient) și e foarte interesant de urmărit cum se poziționează fiecare în raport cu această realitate. Aparte de asta, personajul Draco a avut o evoluție destul de surprinzătoare, aș spune.
De la părinții lui Harry aflăm că iubirea transcende moartea și oamenii care ne iubesc nu pleacă niciodată de lângă noi, nici măcar după ce au murit. Scena din ultima carte, în care - aflat într-un moment crucial - Harry își revede părinții și încă doi oameni foarte apropiați care de asemenea muriseră, mi s-a părut una dintre cele mai încărcate din punct de vedere emoțional.
Cât despre Harry însuși... ce-aș putea spune, care să nu se fi spus deja? Dar câte lecții și principii nu ne însușim de la el! Dacă ar fi să aleg unul.... hai, două dintre ele, astea ar fi:
1) Adevărații demoni (și, prin extensie, cele mai mari temeri) trebuie să-i înfruntăm de unii singuri;
2) Magia există 🙂.
Ar mai fi multe, multe de spus, ce am scris nu reprezintă decât un infim procent din ceea ce-mi trece prin minte. Încercând să descriu cum mă simt după această fabuloasă experiență, aș spune că mă simt mult mai bogată interior și mai... împlinită sufletește. Mă bucur foarte mult că mi-am învins prejudecățile (”sunt prea bătrână să mai citesc așa ceva, mie oricum nu-mi place fantasy” etc etc) și am citit această bijuterie de poveste.
Serios, cum să fii prea bătrân pentru universul magiei? Pentru numele izmenelor lui Merlin, păi oare ce-ar zice domnul profesor Dumbledore de-așa năzbâtie? 🙂
Postări
7 comentarii:
oh de abia astept sa o citesc impreuna cu micutii mei cand se vor face mai mari. sau sa le-o citesc, cine stie :)
transmiti bucuria si magia, ma faci sa ma duc sa cumpar volumele :))
Cris
Un sfat: nu te apuca sa citesti "HP and the cursed child", piesa de teatru pe care JK Rowling, in mod rusinos, a aprobat-o. Distruge magia mai ceva ca Dementors-ii. Sau cel putin nu deocamdata, cit esti in starea de gratie. Pe urma, ma rog, daca ai chef sa te enervezi...
Jual
Eu am vazut filmele de cateva ori bune. Nu stiu, nici un alt film nu reuseste sa imi dea starea aia de caldurica. Asta ca sa nu o dau pe engleza sa zic coziness :). Bine, aici ma refer la primele parti cand nu devine totul asa dramatic.
Dar n-ai cum sa egalezi decorul ala din Hogwarts, atmosfera aia.
E o creatie incredibila si tin minte ca atunci cand apareau cartile la noi, le primeam cadou de Craciun sau de ziua mea fiindca erau scumpe. Doaaaamne si ce isterie cand o vedeam pe tarabe si trebuia sa astept inca n luni sa o pot citi. Si dupa aia nu stiam cum sa fac sa nu o termin prea repede :))
E cel mai frumos lucru pe care mi l-ar putea spune cineva, Cris :) Mulțumesc din suflet!
Și da, citește-o... e absolut fermecătoare, ca să zic așa :)
Da, m-a mai avertizat o prietenă în privința ei și nu am de gând s-o citesc. Nu vreau să stric magia :)
De altfel, cărțile astea scrise de altcineva în continuarea unei serii fabuloase sunt sortite eșecului, mă gândesc eu. Mai cunosc exemple - Sophie Hannah care încearcă să-l recreeze pe Poirot, sau David Lagercrantz care a scris volumul 4 din ”Millennium”, dar în ambele cazuri a fost un eșec, din punctul meu de vedere.
Într-adevăr, atmmosfera e absolut magnifică și cred că de asta mi-e atât de greu să mă despart de ea, să ies din lumea aia extraordinară :)
Cred că e una dintre cele mai remarcabile povești care se vor fi scris vreodată.
Aterizez si eu in discutie. Abia v-am descoperit blogul si imi place ce citesc.Lumea lui Harry Potter va ramane cu siguranta reprezentativa pentru generatia copiilor anilor 2000, din care si eu fac parte. Cu toate acestea, cartile si filmele nu le-am descoperit decat la maturitate.Iar pentru Profesorul Snape/Alan Rickman am plans prea tarziu. Am o singura amintire din copilarie legata de Harry Potter pe care o pretuiesc foarte mult, si care atarna de mine cum atarna Ron de usa masinii atunci când au pierdut trenul in anul 2.
Aveti dreptate in ceea ce priveste magia: niciodata nu e prea tarziu sa credem in ea. Viata insasi este o magie. :) Cea mai puternica dintre toate.
Trimiteți un comentariu