Nu e prima dată când citesc îndemnul ăsta și de fiecare dată când am dat de el m-a pus pe gânduri, dându-mi seama cât adevăr se află în aceste cuvinte.
Și da, îmi amintesc.
Îmi amintesc de multe.
- de perioada când nu aveam serviciu, primeam refuzuri după refuzuri și mă-ntrebam dacă mă va angaja cineva, vreodată;
- de cele două zile în care m-am dus la probă de lucru într-un supermarket, unde trebuia să așez marfa pe rafturi. Cu o zi înainte fusesem inclusiv să mă documentez la fața locului, ca să mă pot orienta cât mai bine cum sunt dispuse produsele în raft. Atât de disperată eram. Nu m-au primit, șefa țâțâind disprețuitor din buze că nu sunt ”țac-țac”;
- de căutările unui apartament de închiriat și de refuzurile pe care le încasam și acolo, pe motiv că nu prezentam suficiente garanții;
- de sentimentul ăla absolut oribil de ”nimeni nu ne acordă nicio șansă”;
- de nenumăratele semne de întrebare, incertitudini, temeri, ”încotro”-uri care nu păreau să-și afle răspunsul.
Și altele, multe altele.
La mai bine de-un deceniu de la momentele descrise mai sus avem servicii bune, calificate, ne asamblăm mobila și săptămâna viitoare - după ce mă-ntorc dintr-un team building de două zile la Paris - urmează să ne mutăm în apartamentul nostru.
Ceea ce ni se întâmplă e o minune. Dincolo de faptul că am muncit amândoi ca disperații pentru a fructifica șansele care ni s-au dat, avem parte de un miracol. Cuvintele nu pot descrie sentimentul de recunoștință care-mi umple sufletul, ca un balon mare și roz 🙂
Postări
7 comentarii:
Spatiul vostru personal, casuta voastra care va va recunoaste si va va lua in brate de cite ori ii treceti pragul..Nimic nu se compara cu "Acasa". Sa fie cu noroc!
Irina
Iti multumesc din suflet, Irina :) Inca nu am ACEL fior de "acasa", cel mai probabil am nevoie de un pic de timp sa ma acomodez cu noua locatie, cu faptul ca am mai mult loc decat in orice alta locuinta de pana acum, cu noua zona…
Dar asta e ce mi-am dorit toata viata, deci n-ar trebui sa fie prea greu sa ma obisnuiesc :)
Eu de abia trec prin fazele descrise de tine. Pentru ca nu vorbesc fluent franceza si sunt doar la nivel intermediar, nu reusesc sa gasesc nimic de munca. Am fost sunata de doua tipe de la agentii de recrutare. Prima a fost ok, a inteles cand am rugat-o sa nu turuie ca na, oricum stia situatia ca discutasem intai pe mail. A zis ca trimite CV-ul clientului... Dar probabil clientul nu a fost la fel de intelegator.
A doua a facut parte dintre francezii aia care merg pe principiul ca oricine e obligat sa vorbeasca franceza perfect, altfel e egal cu 0, desi pe cv scrie clar nivelul pe care il am. Mno, asta e.
Momentan mai avem o saptamana pana ia sotul salariul si nu mai avem decat cativa euro in monede de 0.5 centi. Noroc ca eu pot manca orice, deci traiasca punga cu fulgi de ovaz de care tre sa trag 4 zile. Vineri merg la o asociatie care ofera cursuri de franceza gratuit sa vedem daca "ma incadrez", ce o mai fi inseamnand si asta habar nu am. Oricum, sunt dezamagita pentru ca spre deosebire de UK, unde vedeai angajati care nu ca nu stiau engleza, da efectiv nu intelegeam ce spun, aici daca nu bagi franceza cu 100 de cuvinte pe minut esti rebut,chit ca postul respectiv presupune extrem de putina relationare. Am vazut cateva firme din Paris care cautau engleza fluent dar si franceza la fel, chiar daca tu trebuia sa vorbesti in engleza. Aveau n review-uri negative si mai vechi si mai noi, ca nu au angajati care vorbesc engleza :)). Cu toate astea oamenii se incapataneaza sa ceara si franceza fluent mno, ce sa mai zic. Problema e ca acasa nu am cum sa exersez, am nevoie sa vorbesc, sa fiu corectata, sa interactionez, numai ca aparent e ceva imposibil. O sa trecem si peste asta, da e nasol sa ajungi sa te simti inutil in ciuda celor 11 ani de experienta de pe CV doar pentru ca esti din alta tara.
Ioana, imi pare tare rau ca treci, ca treceti de fapt, prin asta.
Nu sunt familiarizata cu situatia de pe piata de munca din Franta si-mi cer scuze daca deja ai epuizat variantele astea, dar:
1) Ai avea posibilitatea de a lucra in logistica, adica intr-un depozit? Eu asa am inceput, la banda. Salariul era desigur mic, munca era grea si in schimburi epuizante, dar aveam un venit sigur si, dupa cateva luni, am fost promovata. Am ramas 8 ani in firma aia si m-am calificat, practic, la locul de munca. De studiile mele din tara nu le-a pasat nici lor. Cred ca asta e simptomatic - daca nu esti IT-ist, cadru medical sau inginer, nu prea tine nimeni cont de diplomele romanesti.
2) Cum e in Franta cu firmele de intermediere personal? Ma refer la cei care cauta oameni pentru job-uri unde franceza la nivel avansat nu e obligatorie (de genul celor in depozit, de exemplu). Poate acolo sunt mai flexibili, totusi… Cei de la oficiul de somaj ce spun?
Bonne chance! Nu va pierdeti curajul si, esential, nu va pierdeti pe voi insiva. Tineti-va aproape, incurajati-va. Veti depasi momentele astea, aveti incredere.
Altminteri, nimic de zis, nemtii au fost si sunt in general rabdatori cu strainii, daca-i vad ca vor sa munceasca si sa invete.
Francezii, pe de alta parte, au o reputatie nu tocmai buna in sensul asta si imi pare rau sa vad ca se confirma :(
Eu i-am spus agentei de la Adecco faptul ca ma intereseaza orice job care nu necesita franceza avansat. Si am trimis CV-ul la mai multe agentii.
Din pacate in zona asta unde locuim, nu geme piata de locuri de munca, sau in orice caz nu de din astea cum mi-ar trebui mie. Sunt multe posturi de vanzator ori la restaurant, insa acolo clar trebuie vorbit cu clientii. De aia caut chiar si in Paris, chit ca ar inseamna 2 ore pe drum dus si 2 intors. Iti dai seama ca nu am pretentii la momentul actual, dar chiar si asa e greu din cauza locatiei, basca, faptul ca nu avem transport in comun, deci depinzi de masina proprie. Si da.. Citisem inainte de a ne muta aici ca sunt chititi pe franceza, dar nu chiar in halul asta. Ma scoate din pepeni ipocrizia asta tip "vrem engleza, da engleza e cah si vrem si franceza, chiar daca o sa o sa ai nevoie de ea doar la interviu sau sa intelegi ce se barfeste".
Dupa toate semnele, daca mi-as pune franceza la punct, as reusi sa gasesc rapid un loc si chiar bunicel. Am fost sunata pentru patru posturi in nici doua saptamani, limba fiind singura problema in toate cazurile, dupa parerea mea.
Vorba aia, in Londra de abia am gasit un job ok si acolo nici nu se punea problema cu engleza. A durat cam 4 luni, in care efectiv nu primeam nici un raspuns ori doar refuzuri. Naiba sa ii pieptene daca mai stii cum sa o iei.
Cat despre greutati, suntem obisnuiti cu ele, vorba aia, pana in 2018 am locuit in tara. Dar e drept ca acolo se mai estompau cu ajutorul prietenilor, al familiei. Aici in schimb le cam primesti direct in plex sa zic asa. Sincer, prefer insa chinul de aici, fiindca stiu ca si cand o fi sa fie, apai o sa mearga treaba altfel, spre deosebire de cei 11 ani pierduti acasa, in care am strans doar frustrari si am platit facturi. Sunt convinsa ca va merge, trebuie, fiindca efectiv nu vreau sa iau in calcul intoarcerea.
Ma uit la sotul meu care de la salariu de nimic de acasa, adica 2600 de lei, in Londra a fost angajat direct pe 2900 de lire la una dintre cele mai cunoscute firme de acolo si program efectiv de lucru de 7 ore.
Ne-am mutat aici fiindca i-a fost fost oferit un post de manager, insa e cumva proiect de viitor sa zic asa, salariul nefiind grozav pentru moment, service-ul fiind la inceput, plus ca a venit si o casa la pachet cu postul, pentru care platim doar 250 de euro chirie. Bonus un motan abandonat de cretinii care au locuit aici inainte. Da mai bine pentru el, ca acum e ditamai burtosul. Plus ca e si pe post de cocos, la 7 fix are concert, ca na, poate om fi uitat ca exista si trebuie sa ne anunte.
Imi pun sperantele in cursul ala de la asociatia unde voi merge vineri si poate ca ma vor ajuta si cu un loc de munca fiindca au si consiliere.
Postarea asta mi-a dat un imbold.
M-am bucurat sa vad ca ati reusit in sfarsit sa mai bifati ceva pe lista vietii chit ca nu a fost usor.
Mă bucur tare! Știi, nu? :)
Știu :) Mulțumesc că-mi ești >:D<
Trimiteți un comentariu