luni, 11 octombrie 2021

”Te-am și cultivat Paraschivo,/ Te-am dus la chermeză și meci…”

Vinerea trecută m-a scos omul la Iunion, vorba  unui mare clasic. Adică, mă rog. Nu chiar la Iunion, ci pe stadion, dar m-am simțit neașteptat de bine.

Așadar. Partida dintre naționala României și cea a Germaniei, în preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal din 2022.
Ultima dată când m-am dus cu dumnealui la meci (cred că era prin 2006), am dormitat pe scaun și-am numărat oi, așteptând să se termine bâlciul. Steaua - Politehnica Iași, parcă. Serios, cum să n-adormi la așa ceva? Numai cât am scris echipele și simt că-mi vine să casc.

Ei, dar vineri a fost cu totul aaaaltceva. 


La intrare s-au controlat certificatele și s-a solicitat un act de identitate, apoi fiecare a primit o brățară. Niște sute de metri mai încolo, se verificau biletele + control corporal și în genți. Aici te întrebau și de brățară.

Stadionul are capacitate de 57.000 de locuri și meciul era sold out, dar după cum se vede și din imagine, eram foarte răsfirați. Deloc de mirare: s-au pus în vânzare doar 25.000 de bilete, deci mai puțin de jumătate.
Nu ne-am simțit deloc expuși. Masca era obligatorie până îți ocupai locul pe scaun, apoi puteai să o dai jos - dar era în aer liber și locurile erau ocupate pe sistem 2 da/2 nu, așa că nu ne înghesuia nimeni.

Atmosfera? Senzațională, așa cum te-ai aștepta să fie la o partidă internațională și cu un DJ care mixa, credeți-mă, nu se-ncurca băietul cu howdoyoudo. Am cântat ambele imnuri, că doar ambele țări sunt ale noastre 🙂, iar galeriile au fost extraordinare. Nu înjurat, nu fluierat, nu huiduit (în afară de faptul că ai noștri au ”mugit” nițel când arbitrul a vrut să dea un penalty nemeritat nemților la începutul meciului, dar s-a răzgândit după VAR). S-a scandat frumos și motivant, eu încaltea strigam alternativ ba ”Deutschland”, ba ”România”, în funcție de galeria care se auzea mai tare. 😂

Două vorbe și despre celebrul, nu-i așa, joc ”prea tehnic și fără spectacol” al nemților. Parol, asta a fost o surpriză, și-ncă una mare de tot. Eu însămi, și jupânul de asemenea, eram de acord cu toată lumea care zicea că nemții sunt seci, tehnici, alea. Chestia e că așa se vede numai de la televizor, fapt de care ne-am dat seama abia vineri seară. În realitate, a fost un show de uitai să și răsufli urmărindu-i. Pase mișto date, driblinguri faine, ai noștri bieții au legat o singură dată 5 (numărate de mine) pase consecutive, în rest nu prea au ajuns la minge. Și ne-au călărit nemții de practic ajungeam să ne minunăm când se mai juca și la jumătatea terenului; în cea mai mare parte a timpului erau în careul nostru :))

Posesia a fost de altfel de 75% pentru ei, ceea ce zice totul. Nu ajungem la minge, că nu ne-o dau și nouă să ne jucăm cu ea 🙄, dar aparte de asta jocul lor de aseară a fost oricum, numai plictisitor și exagerat de tehnic nu. Admit însă că, de la televizor, percepția e diferită.

În concluzie, ne-a plăcut foarte mult. (Și nu, nu ne-am mirat că am luat bătaie. Ne-am bucurat că nu ne-am făcut de râs). Ne mai ducem. 

PS: am știut care-s românii și care-s nemții fără să întreb. Feeling mândră de mine 😀

4 comentarii:

Anonim spunea...

Am ajuns si noi la un meci, acum mai multi ani, tocmai in Barcelona, pe stadionul Camp Nou. Juca Messi, ceea ce explica de ce ne-am dus. Ba chiar a trecut la mai putin de 1 m de noi, cel putin asa cred: era o mare de oameni, o masina cu geamuri fumurii incerca sa-si faca loc, cunoscatorii strigau entuziasti "Messssiiiii", asa ca banuiesc ca el era inauntru. Era un meci de "Copa del Rey", o atmosfera extraodinara cind a marcat Messi, a fost 1-0 sau 1-1, nu mai stiu.
Jual

Greta spunea...

Wow, l-ați văzut pe Messi live... și pe Camp Nou! Da, asta e o experiență pe care mi-aș dori-o și pentru noi.

Anonim spunea...

Greta, daca vreti sa-l vedeti pe Messi, nu ezitati, acu' ca-i mai aproape de voi. Da' e drept ca nu-l mai vedeti pe Camp Nou ci pe Parc des Princes ;-)
Jual

Greta spunea...

Da, da, știu că e la PSG acum, dar n-am nici cea mai vagă idee când om ajunge și noi la Paris...