Team building în Palma de Mallorca (I)

A fost exact cum anticipasem că va fi - inedit și extrem de obositor. Am revenit, am dormit în neștire, mă simt oarecum ca o ființă umană funcțională. Așa că am zis să purced la povestiri - din ce-mi dau seama, s-a strâns material pentru vreo trei articole. Și asta în numai 4 zile, ceea ce spune destul despre cât de ”condensat” a fost programul. 

Luând-o cu începutul, condițiile de zbor impuse de Spania în context pandemic au fost destul de lejere. Cu 48 de ore înainte a trebuit să completăm un chestionar (al cărui link îl primisem la achiziționarea biletului). Chestionarul conținea întrebările standard: în ce țări am călătorit în ultimele 14 zile, dacă am avut contact în ultimele 2 săptămâni cu persoane confirmate a fi bolnave, dacă avem simptomele cutare și cutare. Ultima întrebare se referea la documentul pe care îl vom prezenta la sosirea în Spania (certificat de vaccinare, test PCR negativ sau adeverință de vindecare nu mai veche de șase luni) și apoi trebuia să încarci pe site documentul respectiv. După acest pas final se genera un cod QR, pe care urma să îl arăți la aterizare. Și gata, feliz viaje. 🇪🇸

(Uitasem să menționez: de data asta și-n mod absolut surprinzător, am reușit să trec de controlul bagajelor fără să mi se înșire chiloții suspecți pe masă, pentru verificare. Să nu fie de deochi, ptiu, ptiu).

Formalitățile la sosire au fost rapide: prezentai codul QR și un act de identitate, verificau, scanau codul și bună ziua. De acolo ne-a preluat un autocar care ne-a dus la hotelul Punta Negra, unde urma să fim cazați. 

În prima zi n-am făcut prea multe; ne-am instalat, am mâncat de prânz și am încercat să lucrăm ceva, iar seara ne-am reunit pentru ”welcome dinner”. Asta a fost chiar drăguț, fiindcă între timp sosiseră și colegii din Franța și Marea Britanie și m-am bucurat să-i revăd pe mulți dintre ei. (Bine, au fost și vreo câțiva pe care m-am străduit să-i evit cu destul de mult succes și cu un zâmbet strepezit, dar să nu intrăm în aceste amănunte nu tocmai politically correct 🙈). 

Despre seminarul organizat de HR precum și despre ce-am făcut în Palma timp de câteva ore, voi povesti în postări separate. A fost pe alocuri interesant, pe alocuri obositor și pe alocuri parțial previzibil, dar în ansamblu distractiv și o binevenită ieșire din rutina zilnică. 

Două vorbe referitoare la hotel, mai întâi. Este un complex mare și foarte bine organizat, dar destul de vechi și îndrăznesc să spun că ar trebui investit ceva mai mult în renovare.
Spre exemplu, clanța ușii de la balconul meu era de-o mobilitate surprinzătoare. În traducere, cădea la cea mai mică atingere, așadar deschiderea și închiderea ușii constituiau un demers cu deosebire aventuros 😀. Unul dintre inginerii noștri mi-a făcut o improvizație ca să mă pot descurca mai ușor, drept pentru care l-am promovat în funcția de Facility Maintenance Manager.
(Aș fi putut face gălăgie la recepție și să cer o altă cameră, dar mi s-a părut ceva gen ”Prințesa mofturoasă”. Nu e stilul meu).
Alți colegi au avut probleme la duș - apa curgea fie în rafale reci, fie fierbinți, dar calea de mijloc era inexistentă. La mine a fost ok dinspre partea asta, apa a fost călduță și potrivită pentru cele 24-25 de grade care erau afară.

În ceea ce privește mâncarea, a fost multă (retrospectiv, aș spune că prea multă) și gustoasă, iar pentru yours truly nu au lipsit surprizele. Cu ochi, tentacule și clești (ele, surprizele 🦐 🦞🐙). 

Cum ar fi de exemplu în cea de-a doua seară, la un restaurant situat în apropiere de Catedrala din Palma, cu un view pe măsură.

Aperitivul a fost gustos și deeeeestul de inocent (deși buletele de homar s-ar fi cuvenit să mă avertizeze asupra a ceea ce urma), iar vinul alb, aromat și nu foarte puternic, s-a potrivit de minune. Mă aflam, prin urmare, într-o dispoziție trandafirie când mi s-a pus în față chestia asta:

Hai că m-am aranjat, am cugetat eu, inspectând lighioanele și încercând să iau o decizie legată de abordarea situației. Cu mare plăcere aș fi aruncat farfuria pe geam, dar n-aveam niciun chef să mă simandicoșesc ”vaaai, nu pot să mănânc așa ceva”, prin urmare pe cai, Greto - și m-am aplecat spre colegul din dreapta mea.
- Auzi, îi zic. Eu n-am mai mâncat niciodată de-astea, dar dacă mă ajuți și-mi explici cum să fac, mă aventurez.
Omul s-a uitat la mine de mai să-i sară ochii din cap ca popcornu-n tigaie.
- Cum, niciodată? Deloc?
- Pas du tout, l-am asigurat, cotrobăind în amintiri după franceza pe care-am uitat-o din anii de liceu.
- Mon Dieu, și dacă ești alergică la ele? Fructele de mare pot declanșa reacții alergice destul de urâte...
Am ridicat din umeri. Csf, n-ai csf.
- Eh, o să aflăm imediat. Și dacă se întâmplă asta, să știi că v-am iubit 😀.
Colegul nu părea deloc amuzat, ba chiar dimpotrivă. Ca să-l încurajez, am înșfăcat tacâmurile cu un aer războinic.
- Deci, mai întâi spune-mi ce avem aici.
- Păi: langustină, scoici, crevete și păianjen de mare.
- Păianjen-cum?!! 😳
- Sea spider, repetă colegul îndatoritor.
Și eu care sperasem că nu am înțeles corect. Pentru numele lui Belzebut.
- Ok, cu scoicile și crevetele mă descurc. Explică-mi cum să procedez cu ăștialalți doi.
- Simplu, zice. Langustina - îi tai capul, îndepărtezi părțile cartilaginoase și mănânci carnea din interior. Cu păianjenul, cam la fel - rupi partea de sus și ”sugi” conținutul.
Splendid. 🙄

Concluzionând: scoicile - banale, crevetele - trece clasa, păianjenul sau orice-o-fi-fost-lighioana-aia - plictisitor și agresiv, langustina - cea mai bună dintre toate, cu o carne foarte fragedă, însă tot nu aș comanda vreodată așa ceva din proprie inițiativă.
De ce spuneam că păianjenul a fost agresiv - în timp ce mă opinteam cu el, m-am zgâriat într-un cartilaj. După ce că e urât, dificil de mâncat și nu din cale-afară de gustos, mai e și recalcitrant. Ce jivină dubioasă. 😒

Evident, nu am avut nicio reacție alergică, dovadă că soiul rău nu piere 😀. A doua zi, luând prânzul la alt restaurant, am ridicat din umeri nepăsătoare în fața aperitivului constând în inele de calamar și tentacule (tot de calamar) pane. Ce dubioșenie o veni după, o caracatiță întreagă? 

Mare ne-a fost surpriza (și bucuria) când ni s-a adus un grătar de vită. Excelent făcut, un deliciu. Unui coleg nu-i venea să creadă și l-a cercetat mai întâi suspicios: n-o fi cumva un file de cine știe ce pește?
E clar, eram traumatizați din seara precedentă. 😂

Cea din urmă surpriză a fost o salată cu creveți, ca aperitiv la cina din ultima seară - dar aici am trișat, în sensul că am plimbat creveții prin castron și am ciugulit doar din verdețuri. Nu mai aveam niciun chef de eroisme cu lighioane de mare și oricum era doar aperitivul. La felul principal am avut pește cu legume, foarte bine preparat și gustos.

În încheierea acestui prim articol, vă las cu niște poze de pe faleza hotelului. Vis de albastru și de Mediterană... 🙂

E atât de frumoasă și ce dor îmi fusese de ea... 🙂

Ne recitim în episodul următor, când vom povesti despre un workshop.