Un gardian public din Palma de Mallorca și o lecție de principialitate

Articolul ăsta ar fi trebuit să fie de fapt despre workshop-ul în care ne-am petrecut mai bine de 5 ore; gândindu-mă mai bine însă, am realizat că nu ar fi prea multe de povestit: în primul rând n-a fost cu mult diferit față de cel de anul trecut și-n al doilea rând, poate că mă înșel, dar nu cred că v-aș captiva prea mult 🙂 Adică data trecută nu mi-a ieșit și nu cred că ar fi fost altfel acum. 

Totuși, mi-ar plăcea să vă povestesc despre o lecție de principialitate pe care, fără să-și fi propus, ne-a dat-o un gardian public din Palma de Mallorca.

Pasămite, în cea de-a treia zi, am fost împărțiți în grupe mixte de câte șase persoane (adică fiecare echipă includea colegi și din Germania, și din Franța, și din Marea Britanie) și-am pornit într-o veritabilă ”vânătoare de comori” prin centrul orașului. Ni s-au dat câte-o hartă și-un caiet de sarcini pe care trebuia să le îndeplinim, urmărind un traseu la capătul căruia echipa care ajungea prima și rezolvase cel mai bine sarcinile urma să fie declarată câștigătoare.

Probele fuseseră gândite astfel încât să-i determine pe membrii fiecărei echipe să lucreze împreună (de-aia îi zicea team building, mno): identificarea vreunui anume obiectiv turistic mai puțin cunoscut, găsirea unei anume patiserii celebre - unde mai trebuia și să afli care sunt umpluturile de plăcintă preferate de localnici, fapt care te obliga să discuți cu vânzătorii -, determinarea numărului de șuruburi care fixau arcada unei anume uși, traducerea unor expresii din jargonul local, scrierea unui rezumat de 2 rânduri despre o legendă locală, găsirea a trei anume clădiri și identificarea stilului arhitectural căruia aparțineau... Pe parcurs am avut și două check point-uri unde a trebuit să rezolvăm câte o problemă pe loc, fapt de natură să ne ajute să acumulăm puncte.

A fost pe cât de obositor, pe atât de distractiv și chiar am lucrat bine împreună. Un coleg din echipă vorbea spaniolă și, fiind un veritabil francez (adică un charmeur 🙃), și-a asumat responsabilitatea de-a rezolva sarcinile care țineau de comunicarea cu localnicii. De fapt localnicele, mai bine-zis, pentru că aborda numai fetele tinere și drăguțe, cu un ”Hola, señoritas” cu accent franțuzesc și-un zâmbet de se topeau copilele și-i spuneau tot ce voia să știe 😀. Noi ceilalți luptam cu sarcinile din caiet, o colegă se îndeletnicea cu harta, un coleg inginer se preocupa să ne țină laolaltă (echipa era descalificată dacă nu ajungeau toți membrii în același timp la check point-uri și la finish), ce mai - muncă de echipă în toată regula. Chiar a fost frumos și ne-am distrat pe cinste.

Ziceam așadar de gardian. Una dintre sarcini presupunea să răspundem la câteva întrebări despre un muzeu și caietul de sarcini menționa clar ”nu veți găsi răspunsul corect pe Google”. Am identificat muzeul, ne-am învârtit, am întrebat câțiva trecători care nu știau și-apoi am văzut un gardian public, care păzea intrarea.
L-am abordat, i-am spus  că suntem din țările cutare și cutare - deci habar n-avem de amănuntele locale -, i-am povestit că jucăm un joc pe echipe și l-am rugat să ne ajute. Omul ne-a răspuns bucuros la întrebări, i-am mulțumit și, pe când să plecăm, am văzut că tocmai sosea o altă echipă (traseul de concurs fiind comun, era inevitabil să ne întâlnim la un moment sau altul).
- Vedeți că mai vin și alte echipe în urma noastră. Ei sunt concurența, să nu le dați răspunsurile!
- No worry, compañeros, ne-a asigurat gardianul, voi ați fost primii, nu le spun!

Ulterior, când ne-am reunit după încheierea concursului, i-am chestionat pe cei pe care-i văzuserăm în urma noastră:
- L-ați întrebat și voi pe gardianul de la muzeu?
- Da, și nu ne-a spus nimic. Cică ”I am sorry, but a promise is a promise!”.

🙂🙂🙂
Nu că ar conta, dar echipa noastră a câștigat. Premiul a constat într-un calendar de birou pentru fiecare. Însă cel mai important câștig îl reprezintă amintirea experienței în sine, amuzamentul de care-am avut parte și lecția de onestitate dată de gardian. Pentru că niciunul dintre noi nu crezuse că nu-i va ajuta și pe ceilalți, cu toate că ne făgăduise că n-o va face.