Gânduri la grămadă: amărăciuni, admirație, temeri...

Aveam în plan un alt articol pentru astăzi, dar a scrie despre orice altceva decât raportându-mă la ceea ce se întâmplă în Ucraina mi se pare absolut nepotrivit.

Războiul acesta a intrat în toate casele. Ne culcăm cu gândul la el și de cum ne trezim, dăm buzna pe telefoane să aflăm ce s-a întâmplat în cursul nopții. Mai rezistă Kiev? Mai trăiește președintele Zelensky? Abia după ce aflăm că răspunsul e ”DA” la ambele întrebări, putem răsufla ușurați și începe ziua propriu-zis. 

Mobilizarea întregii lumi este copleșitoare. Dacă n-ar fi un descreierat obsedat de presupusa-i măreție, un robot programat să ucidă și lipsit de cel mai mărunt sentiment omenesc, Putin și-ar fi zburat demult creierii. Cred că așa ar face oricine văzând că omenirea întreagă îi este potrivnică. Dacă până și Australia trimite echipament militar în Ucraina? Neletal, dar orișicât - reprezintă un statement puternic.

În România, societatea civilă este mai mult decât impresionantă. Oamenii fac ceea ce politicienii au refuzat să facă - declarând în primă fază, cu o nesimțire care te lasă pur și simplu mut, că ”nu facem invitații ca refugiații să vină în România”. Din fericire, populația a dovedit mai multă minte și incomparabil mai mult suflet decât bravii conducători. Nu că ar fi pentru prima dată. Și asta mă aduce la subiectul care m-a amărât și revoltat de vreo două zile - atitudinea românilor, păreriști de Internet, referitoare la Germania și in extenso, la poporul german. 

Exceptând Rusia, nu cred că a fost o altă țară mai înjurată zilele astea. Uitat e subiectul pandemiei, s-a așternut praful de două degete peste el. Din virusologi, românii au devenit peste noapte experți în politici economice și balistică. Au făcut un curs rapid pe Google, ca de obicei și le grăiesc adânc. Și cum tot urăsc ei Germania în general, ilogic și-n mai toate privințele (chestiune despre care am mai scris și n-o reiau acum), le-a picat mănușă ezitarea acesteia de-a accepta excluderea Rusiei din SWIFT.

Că mulți s-au revoltat din cauza asta, pot spune că înțeleg. Excluderea din SWIFT a fost prezentată de mass media drept arma supremă, bau-baul care l-ar determina pe Putin să cedeze și să comande retragerea trupelor. Fapt care nu-i exclus să se întâmple (sper), inclusiv ca urmare a presiunii oligarhilor ruși ce se văd în imposibilitatea de a-și accesa imensele averi. Nu reprezintă, din păcate, și o garanție că așa se vor petrece lucrurile. Dar orice măsură care strânge Rusia în chingi reprezintă un plus.

Să ne-nțelegem. Nici eu nu sunt entuziasmată de faptul că nemții nu s-au preocupat să-și asigure surse alternative de gaz. Dacă nu începând din 2006, când Putin a început să se cocoșească și să pună presiune pe Europa, măcar în al 12-lea ceas s-o fi făcut, adică după anexarea Crimeei din 2014. Este o chestiune elementară că nu se țin toate ouăle în același coș, cu atât mai mult cu cât coșul e controlat de un tip megaloman și în mod evident instabil psihic. Cum bine scrie cineva pe Facebook, ”interdependența economică generează leverage strategic”.

Dar. Ajungându-se în situația actuală, trebuie jucate cât mai bine cărțile pe care le ai la dispoziție. Olaf Scholz a devenit cancelar după alegerile de anul trecut din septembrie, practic el s-a trezit cu un cartof fierbinte în mână, pe care trebuie să fie foarte atent cum îl ține. Mentalitatea din categoria ”i-haaaa, la luptă, oștenii mei!” e cool numai în filmele lui Sergiu Nicolaescu. În realitate, când sunt atât de multe în joc, o decizie presupune analiză a posibilelor implicații ulterioare, pentru poporul de care ești direct responsabil.
(Bine, presupune analiză pentru factorii decidenți, nu pentru românii ultraspecializați în politici economice. Ei știau de la bun început ce trebuie făcut, dom'le - și mai ales, când).

Mărturisesc, și pe mine mă iritase inițial ezitarea asta, dar apoi am citit și am înțeles mai bine. Eu de exemplu, până acum două zile habar n-avusesem ce e SWIFT. Mă enervasem în principal fiindcă, la rându-mi, fusesem influențată de articolele care prezentau excluderea Rusiei drept o metodă infailibilă de-a pune capăt conflictului. Nu este însă așa, oricât de mult ne-am dori să fie.

Dincolo de toate acestea însă, ceea ce cu adevărat m-a ... n-am cuvânt exact să descriu ce-am simțit; să spunem că m-a șocat este impropriu, dar fie: ceea ce m-a șocat a fost valul de ură la adresa întregului popor german. Crezusem că m-am obișnuit, dar nu. Din păcate și aici - ca pretutindeni - populația e privită prin prisma conducătorilor ei. Ce-am citit în ultimele zile, m-am îngrozit. De la înjurături la adresa nemților ca popor, până la urări de ”să vină războiul peste ei”. Și când te revolți citind asemenea sălbăticie, ți se spune, pe un ton condescendent, să ”n-o iei personal”.
Serios? Dar cum altfel decât personal pot lua o chestie gen ”sper să vină războiul la voi acasă”? Eu, cetățean german, ajut cum pot, trimițând bani. E tot ce pot face, de aici. Așadar nu înțeleg înjurăturile și urările de război, fiindcă într-o asemenea eventualitate cumplită, nu Olaf Scholz ar avea cel mai mult de suferit. Ci oamenii simpli, ca mine.

Mă rog, știu că asta e parte tot din ura irațională a românilor față de Germania, numai că de data asta mi se pare că s-a ajuns mult prea departe. Pentru ce să pui semnul egal între populație și politicieni? Iată, cum spuneam mai sus - în România, politicienii au zis inițial că ”nu facem invitații pentru refugiați”, cu un cinism de care nici măcar pe ei nu i-aș fi crezut în stare. Societatea civilă i-a ignorat și s-a mobilizat fabulos, cu alimente, spații de cazare (inclusiv în propriile locuințe), produse neperisabile, hrană pentru animalele de companie etc. Ei, cum ar fi să înjuri românii și să le dorești toate relele din cauza a ceea ce-au zis niște politicieni? Cam nedrept, nu?

(Da, sigur că știu despre cele 5.000 de căști, unul dintre motivele de înjurătură, de altfel. Dar știați că, până azi-dimineață, tot ce trimisese România ca sprijin Ucrainei în lupta cu dezaxatul erau doze de dezinfectant și medicamente?).

Acum 4 zile, Germania a sistat autorizarea Nord Stream 2, ieri și-a dat acordul pentru excluderea Rusiei din SWIFT, și, într-o decizie istorică de politică militară, furnizează armament Ucrainei. Având în vedere toate astea, poate că românii or lua o pauză din înjurat poporul neamț, care - d'ohhhh - nu are nicio putere de decizie în aceste privințe. Știu însă că sunt prea optimistă. În treacăt fie zis, România a făcut cunoscut că trimite arme abia după ce Germania a anunțat că face asta... dar desigur, acesta este un detaliu irelevant. Important e să înjurăm nemții, nu ne mai deranjați cu informații care ne-ar putea opri din acest demers.

Nu pot încheia fără să menționez imensul meu respect pentru poporul ucrainean și pentru președintele Zelensky. Curajul acestor oameni este extraordinar, personal mă simt mică și umilă în comparație cu ei. Nimeni nu s-a așteptat la asemenea eroism - și-n primul rând, dementul rus a fost luat prin surprindere.

În timp ce scriam acest articol-la-metru, s-a anunțat că ”Putin își pune în alertă forțele nucleare”. Nu știu ce înseamnă, sau ce implică asta în mod exact. Sper să nici nu aflăm. Și mai sper că, deși el este turbat văzând că nimic din ce-a plănuit nu-i iese și poate chiar ar fi în stare să apese pe acel buton, cei din jurul lui, oligarhii, nu sunt. Și vor acționa.

Dumnezeu să ne ajute pe toți.

Edit: la Berlin a avut loc astăzi cel mai mare protest împotriva invaziei militare ruse în Ucraina, dintre toate cele organizate din momentul primului atac. Peste 100.000 de oameni au fost pe străzi, în semn de solidaritate cu Ucraina. Mulțimea de protestatari de pe străzile Berlinului a purtat pancarte pe care scria „Opriți războiul”, „Ultimul război al lui Putin” și „Suntem alături de Ucraina”, alături de steaguri ucraineene și ale Uniunii Europene.

Asta așa, la categoria ”și altele”.