Marea panselizare (II)

Constat că s-a scurs aproape un an de când am scris un articol oarecum comparabil, de unde și titlul celui de astăzi, pe care am fost ”stârnită” să-l scriu tot de o discuție în Social Media.
(După cum v-am zis de multe ori, oi fi eu antisocială offline, dar viața mea virtuală e-o revărsare de bogăție și mai multe nu 🤓).

Subiectul inițial fusese ”săracii copii” și, așa cum se întâmplă de multe ori, s-a divagat și nu după mult timp s-a ajuns la eternele smiorcăieli pe tema bacalaureatului și a evaluării naționale: subiectele sunt prea grele, copiii sunt ”terorizați”, ”pe vremea noastră nu era așa”, ”de ce ziceți că-s superficiali” etc etc etc. Unii dintre interlocutori îmi aminteau la marele fix de mamițicile din schițele lui Caragiale, care se plângeau că odraslele sunt ”simțitoare”. Panseluțe care leșină când tună, aș adăuga eu 🤭.

Eh, și-n context mi-am amintit de-o tipă de la mine din liceu (și din generația mea) care, încă din luna aprilie, spunea oricui voia s-o asculte că ea va copia la una dintre probele scrise de la bacalaureat. Ca să mă-nțelegeți, o spunea cu o infatuare și cu un aer de ”sunt în sfere prea înalte și sunt prea Sue Ellen ca să învăț eu materia aia” care efectiv te călca pe nervi. ”Nu am eu timp să învăț așa ceva, eu am aspirații mai înalte, eu mă pregătesc pentru admitere!”. De parcă noi restul, amărăștenii, nu aveam alt obiectiv în afara bacalaureatului... și deh, ea, cu aspirațiile ei înalte cu tot nu se putea coborî la nivelul nostru, respectiv al prostimii.
Nu părea s-o impresioneze nici faptul că urma să fie prima sesiune de bacalaureat cu profesori din alte localități și nici că eram permanent avertizați că va fi mai dur ca-n alți ani (am dat bac-ul în 1998, când în prima sesiune au luat doar vreo 35%). ”Eu copiez”, parcă o și văd cum pufnea disprețuitor când ne auzea discutând despre posibilele subiecte care s-ar fi putut da la materia cu pricina.

Deznodământul e lesne de anticipat: au prins-o. Nu eram în clasa respectivă, dar din ce se povestea ulterior, au prins-o în ultima clipă, fiindcă se ambiționase să copieze tot și probabil pe fondul fojgăielilor cauzate de faptul că unii candidați terminaseră și începuseră să își predea lucrările, vigilența i-a slăbit și a fost surprinsă cu fițuicile.
Dacă s-ar fi oprit din copiat cu numai câteva clipe mai devreme, ar fi scăpat basma curată. Dar aroganța și lăcomia au fost prea mari.
Bocetele și rugămințile ei nu au impresionat și a fost eliminată. A dat bac-ul din nou, în sesiunea de toamnă (pe-atunci nu pierdeai dreptul de a te înscrie timp de mai multe sesiuni, ca acum). A luat examenul (îi trecuseră aerele de ”nu stau eu de așa ceva” și învățase și materia aia, pesemne... 🙄) și-a intrat la facultate, dar nu la București unde spusese tot anul că va merge, ci într-un centru universitar mai mic. A rămas în orășelul nostru, ceea ce desigur e ok, dar cumva am senzația că nu în asta au constat înaltele ei aspirații din ultimul an de liceu.

Cum ați cataloga voi toată chestia asta? Din punctul meu de vedere a fost o combinație de aroganță, lene și lipsă de bun-simț. Iar la 19 ani, cât avea atunci, nu se poate spune că nu ar fi știut foarte bine ce face.

Eh, dar credeți că nu mi-au sărit prea-cucernicii de pe Facebook în cap? Ba da - și mulți. Cu negrăit interes am aflat că nu a fost vina ei, ci a adulților din jur care ”nu i-au explicat ce înseamnă etica” și a societății care ”nu i-a insuflat valori”.
”A fraudat într-o societate unde furtul este la ordinea zilei”, s-a zburlit careva, de parcă... dacă X și Y fură, e absolut în ordine și justificat să fure toată lumea. Alții au dat vina pe școală, pe ”traume”, pe familie, practic oricine și orice era vinovat, mai puțin personaja (sic). N-au lipsit onorabilele care mi-au explicat că de vină pentru lipsa mea de înțelegere este ”copilul interior” (al meu copil, sau din mine, sau whatever, care copil era, cum altfel decât frustrat) și nici cunoscuta dulcegărie ”Ce vrei să devii când vei fi mare? -Fericit. -Nu ai înțeles întrebarea. -Nu ați înțeles răspunsul” (pe care habar nu am cum ar fi trebuit s-o interpretez, dar așa-s io, mai limitată, csf).
Deci nu fusese vina ei că a fraudat, fiindcă nu i s-a explicat și nu i s-a spus și nu i s-a insuflat. Booon, dar dacă e așa, de ce n-a copiat la toate examenele? De ce nu avea de gând să copieze la admitere? Avea valori insuflate cu porția, sau cum 🤔.

Mă rog, ați prins ideea. Oricine altcineva a fost vinovat, mai puțin o persoană de 19 ani care a decis să fraudeze - selectiv însă și cât se poate de conștientă de ceea ce face - un examen crucial.

Eu știu că sistemul de învățământ e învechit, mâncat de corupție și necesită să fie reformat din temelii; dar atâta vreme cât elevilor va continua să li se găsească scuze pentru absolut orice și vorba lui Caragiu ”nu e el de vină, săracul, dracu' l-a pus”, nu se poate anticipa o evoluție pozitivă în acest domeniu. După cum nu este o soluție nici coborârea permanentă a ștachetei, doar-doar va crește numărul celor promovați. Bine că nu s-a ajuns la cerințe gen ”colorați acest triunghi în culoarea galbenă”, candidații primind pentru soluționarea cerinței un singur creion. Galben, desigur, ca să nu fie stresați cu alegerea culorii corecte 🙄.

PS: ca să ne înțelegem - și eu am copiat la lucrări de control, ba și la teza de istorie o dată. Uneori mi-a mers, alteori nu. Însă niciodată n-am ”premeditat” copiatul cu mult timp înainte (a fost spontan, când a fost, la inspirația și conjunctura de moment) și niciodată n-a fost de vină societatea, sau mama, sau tata că nu mi-au zis ”Greta, nu e tocmai în regulă să faci asta, de fapt e fraudă”. Știam foarte bine (cu mult înainte de-a împlini 19 ani, de altfel) că este greșit să fac așa ceva. Și în niciun caz nu fusese vina societății sau a părinților sau a oricui altcuiva, că nu avusesem eu chef să învăț.