miercuri, 1 februarie 2023

Din meandrele recruiting-ului

Cu toate că nu sunt o prezență activă pe piața muncii (altfel spus, nu caut, fiindcă deocamdată consider că sunt bine unde sunt), îmi mențin profilul actualizat pe site-urile de job-uri, în ideea că nu se știe niciodată de unde sare vreun iepure. Pân-acum n-a sărit niciun urecheat, în schimb am colectat câteva experiențe care mi-au lăsat un gust cam searbăd - una dintre ele de dată foarte recentă, că de-asta am și purces să scriu.

Măgaru-n ceață
Acum vreun an și jumătate m-a contactat un recruiter (prin intermediul unui portal). Că oportunitate nemaivăzută, wow ce calificări și ce experiență, profilul meu e deosebit de atrăgător și se potrivește mănușă cu antemenționata oportunitate nemaivăzută șamd. Am acceptat să vorbim la telefon, mi-a trimis în aceeași zi job description-ul și într-adevăr, suna foarte interesant. Nu-mi doream musai o schimbare și nu eram convinsă că mă potrivesc, dar pe sistemul ”nimic de pierdut, eventual doar de câștigat”, am fost de acord să trimită CV-ul meu la compania cu pricina (una foarte prestigioasă, în treacăt fie zis).
O săptămână mai târziu am fost contactată direct de respectivii în vederea programării unui prim interviu pe Zoom, care-a decurs foarte bine. Recruiterul m-a sunat ulterior și era în al nouălea cer - ”excelent, în momentul ăsta ești candidata lor preferată, i-ai impresionat, bravo, felicitări, urmează al doilea interviu la sediu, dar după cum a fost azi și având în vedere feedback-ul lor sunt convins că ai toate șansele” - și toooot așa a ținut-o minute-n șir, de începusem să mă entuziasmez și eu.

A venit invitația la următorul interviu, recruiter-ul mi-a dat telefon cu o zi înainte, am mai dezbătut diverse. Dar la al doilea interviu se duse pe pustii amorul, în principal din cauza unor neconcordanțe între cerințele descrise în profil și așteptările exprimate prin viu grai. Ar fi urmat să călătoresc destul de mult, ceea ce nu se specificase în job description, iar capacul a fost pus de întrebarea referitoare la copii. ”Știu că asta nu se întreabă, dar totuși, pot să vă întreb dacă aveți copii?”. 🤨 ”Aveți dreptate, nu se întreabă, însă fie, puteți: nu am copii, dar am un soț”. ”A, păi dacă nu aveți copii înseamnă că sunteți flexibilă, puteți călători oricând”. Ce vorbești, Franz? Adică dacă n-am copii se presupune că nu am o viață proprie și sunt la dispoziția companiei și-n culcare și-n sculare? Al doilea intervievator a încercat să dreagă busuiocul (”și bărbații sunt ca niște copii”), dar eu eram deja pe modul ”how f*cking fascinating. Not 🙄”.
Ieșind de la acest al doilea interviu hotărâsem deja că nu voi accepta postul, dacă mi l-ar fi oferit. Recruiter-ul a vrut să afle cum a decurs, i-am povestit, a fost foarte mirat de discrepanța dintre ce știa el că vor și ce voiau de fapt și s-a arătat siderat de neprofesionalismul celui care întrebase despre copii. Dar m-a asigurat că nu e musai să fie așa, că va discuta cu ei, că va reveni cu feedback, vedem, facem, dregem.
Câteva zile mai târziu, am primit mesajul standard de refuz din partea companiei. Nu mă potrivesc profilului căutat de ei, blabla. Păi dacă n-aveam de gând să-mi dau suflarea pe altarul companiei, cred și eu că nu mă potriveam.

Adevărata dezamăgire a fost, însă, alta. Recruiter-ul n-a mai dat absolut niciun semn. De unde până atunci fusese atât de activ, mesaje, telefoane și-mi promisese că revine cu feedback detaliat... a dispărut ca și cum n-ar fi fost. Nici vorbă de feedback, n-a mai sunat, n-a mai scris, nimic. Abia asta m-a decepționat. Da, îmi dădeam seama că individul era opărit fiindcă probabil se și văzuse primind comisionul pentru intermediere, iar eu îi stricasem ploile că mă găsisem să am fantasmagoricele pretenții la viață personală; dar chiar așa, dispari fără urmă, că nu degeaba i-am zis ”măgaru-n ceață”?

Povestea nu se încheiase: mi-a scris anul trecut, în toamnă. Trecuse mai bine de un an de la întâmplarea de mai sus și tipul găsi de cuviință să-mi dea un sms: ”Bună, Greta, sună-mă te rog” - se semnase, că altfel n-aș fi știut de unde să-l iau.
Ia te uită la ăsta, m-am gândit, cică să-l sun eu. Da' ce, n-are minute? 😂 Evident că l-am ignorat, drept pentru care mi-a scris pe portal, să-mi prezinte altă ofertă. Lucru cert, tupeul nu-i lipsea. I-am elucidat că având în vedere comportamentul lui, nu pot îmbrățișa cu negrăit entuziasm și nețărmurită încredere noua ofertă, pe scurt nu mă interesează. ”Vai, dar eu ți-am scris atunci, cred că mesajul meu a aterizat în Spam”. Serios, chérie? 🤥 Mai precis în care Spam, ăla inexistent de pe portal? Al naibii, cum numai mesajul de după respingere a dat buzna bezmetic în Spam, toate celelalte de pân-atunci nu (și nici ăsta nou cu oferta n-a nimerit Spam-ul, ca să vezi).

Pișpirică și merele de aur
(disclaimer: nu-i niciun măr de aur implicat în poveste, dar am dat-o la impresie artistică).
Acum vreo 2 săptămâni mă pomenesc din nou cu un mesaj, de la alt recruiter. Ceva mai protocolar în exprimare decât confratele, dorea să-mi prezinte ”o oportunitate interesantă”, aș fi interesată să discutăm? Nici acum nu caut activ un alt job, dar sunt deschisă la eventuale oferte, ceea ce i-am și spus în răspunsul în care i-am dat numărul de telefon și am agreat asupra zilei și orei când să mă sune. ”Splendid, vă mulțumesc pentru încrederea acordată, dar am o rugăminte. În ziua aceea voi fi ocupat cu un training, dacă vedeți că nu vă sun puteți să mă sunați dumneavoastră că știți cum e, când ai multe de făcut mai uiți, iată numărul meu de telefon xxxxxxxxxx”.

Cred că aș fi râs, dacă nu m-ar fi apucat dracii. El mă caută, el vrea să mă recruteze, el are interes, dar să-l sun eu dacă e, că poate el uită. S-aștepți tu să te sun, mi-am zis, mult și bine să aștepți - și-n ziua respectivă mai că-mi doream să fi uitat.
N-a uitat și era foarte mândru de sine. ”Iată, am ținut cont de appointment, fac progrese cu organizarea personală”. Bravo, Pătrățel! 😂.
Discuția care-a urmat ar fi putut constitui un număr de stand up comedy.
- Așaaaaa... deci dumneavoastră căutați activ un nou loc de muncă?
- După cum v-am scris, nu. Sunt, însă, deschisă la oferte (Geez, cum sună asta în română 🙈).
- Da da, am citit. Deci dumneavoastră dețineți în prezent postul de manager la Departamentul de Scos Cărbuni cu Furculița... și ce faceți acolo, mai exact?
- Mă gândeam că mi-ați parcurs profilul de pe portalul cutare, unde am detaliat ce responsabilități am la serviciul actual (😒). 
- Daaa, sigur că l-am parcurs. Așa, deci vreau să vă prezint o ofertă care cred că vi se potrivește nemaipomenit, este exact profilul dumneavoastră, minunat, sublim.
În continuare, cotcodăcește la fel de entuziast despre un post care, deși asemănător cu ceea ce fac eu acum, este foarte tehnic și cel puțin din ce-a înșirat Pișpirică, pare că-mi depășește aptitudinile și nivelul de cunoștințe. I-am spus asta.
- Aaaa, nu, nu vă subestimați. Compania aceasta caută 70% personalitate și 30% cunoștințe.
La punctul ăsta, l-am întrebat de salariul estimat. Cifra pe care mi-a zis-o era atât de mare, încât în niciun caz ”30% cunoștințe” nu ar fi fost de ajuns. Absolut în niciun caz.
A rămas că mă mai gândesc și eventual îi trimit CV-ul, dacă ajung la concluzia că aș încerca. Reflectând, i-am scris a doua zi și i-am cerut un job description (pe care de fapt ar fi trebuit să mi-l fi trimis el după ce-am vorbit, dar în fine...).
Nu mi-a răspuns aproape o săptămână și-mi luasem gândul de la el, când ce să vezi, alt mesaj. Își cere scuze, a avut un deces în familie (aici nimic de comentat, Doamne ferește)... și ”voi încerca să fac rost cât mai curând de o descriere a postului și vă trimit de îndată ce am ceva”. Până acum n-a trimis.
Deci să recapitulăm. E recruiter. Vrea să fie sunat, în caz că uită. Nu pare să fi citit profilul candidatului pe care-l curtează. Nu are un job description pentru postul pentru care caută candidați, dar ”va încerca să facă rost”.
Chiar te simți încurajat să-ți lași cariera pe mâna unui tip ca ăsta, nu? 🙄

13 comentarii:

Anonim spunea...

Cunosc situatii similare. Se intampla si “la case mai mari” traiesc dincolo de ocean.

Anonim spunea...

Hai ca acum ca funcționează comentariile, zic sa profit, că deși vorbim noi în privat, e mai la subiect aici.
Eu nu știu exact cum funcționează treaba asta, fiindcă nu am avut ocazia sa intru în acest domeniu al recrutarii, unde ți se cere experienta de minim 100 de ani, experienta pe care nu știu de altfel cum ai putea-o dobândi tinand cont ca nimeni nu te vrea fără...
Ma rog, ideea e, ca la fel ca și în imobiliare, vad foarte mulți care au la fel de mult talent ca un topor și cu toate astea, uite că oamenii, cum necum, reușesc sa intre pe meseriile respective. Nu ma pot gândi decât ca au norocul neprofesionistului.
Uite un exemplu personal, agentul imobiliar prin care am închiriat casa, la mutare era obligat sa facă un document de constatare, aka bă aia nu merge, aia e zgâriata etc... E dar nu, nu à făcut-o, noroc ca am avut niște amici cu noi, dansa fiind, culmea, agent imobiliar. Ca atare l-a luat pe asta de urechi, care ăsta urma sa ia dăcât 600 de euro comision....
Si stai ca respectivul nu e doar agent, ci chiar e asociat în firma respectiva...
Una peste alta, eu tot cred ca la momentul potrivit se va ivi pentru tine acel "THE job". Doar ca între timp mai dai și de d'alde de-ăștia, ca na sunt câtă frunză câtă iarbă...

Unknown spunea...

Nu mi-am exprimat niciodata parerile si experientele cu firmele de recrutare fiindca probabil as fi fost categorisita imediat la "vulpea" care nu ajunge la struguri, dar cu mici exceptii (ca peste tot, de altfel), oamenii care lucreaza in acele firme sunt slabi.
Pe de alta parte, reducand, si firmele de recrutare sunt tot firme de vanzari, nu conteaza ce vand si cui vand, comisionul sa iasa.
Am fost o vreme in pozitia de a lucra cu astfel de firme in calitate de client si de aceea mi-a pierit si mai mult cheful de a fi candidat.
Partea buna este atunci cand iti poti da seama din interviuri ca nu este jobul dorit sau oamenii cu care ti-ar face placere sa lucrezi, "machiajul" este atat de gros in general incat vezi realitatea de sub el cand este prea tarziu.

Greta spunea...

@Anonim de la 05:34, sunt sigură că se întamplă pretutindeni, inclusiv ăștia 2 recrutau pentru companii mari, cu renume în domeniu. De fapt despre primul nu pot spune că era incompetent, doar lipsit de bun-simț...

@Anonim de la 07:22, nici eu nu-mi pot da seama cum pătrund unii în domenii de-astea considerate exclusiviste și mai ales, cum se mențin acolo. Despre unul ca Pișpirică de exemplu, nu-mi imaginez că ar fi din cale-afara de productiv pentru compania care l-a mandatat. Si totuși, cumva se strecoară.
Sper să ai dreptate și să apară THE job. Sau să devină actualul THE job, deși ar avea destul de multe criterii de îndeplinit :D
Cat despre imobiliare, ce faună și acolo. Sunt foarte buni de gură, problema fiind că de multe ori doar de gură sunt buni. Iau o gălăgie de bani pentru că descuie o ușă și îți arată o pivnită.
Eu cred că-n viata asta n-am citit cărtile care trebuie :)))))

@Unknown, îmi dau seama că eu am fost prea naivă și am avut asteptări mult prea mari, în capul meu fiind că, dacă firme atat de mari te angajează să le cauti personal, se numește că ai aptitudinile necesare. Cred că ai rezumat la fix: tot firme de vânzări sunt, și cele mai multe se comportă ca atare.

Mmmaria spunea...

Scuze, abia acum vad ca apar ca "unknown" desi nu imi place sa fiu nepoliticoasa. Am ales sa comentez cu contul google si credeam ca apare totusi vreun nume.

Greta spunea...

@Mmmaria, dar nu e nevoie de scuze și nu ai fost deloc nepoliticoasă! :) Îți mulțumesc pentru că ești aici :)

Ioana spunea...

Știi care e faza? Ca și dacă VREI (prin "vrei", referindu-mă la mine) sa faci meseria asta din placere, efectiv nu ți se permite.
1. Pentru ca, după cum spuneam mai sus, nici măcar nu știu cum poți ajunge în domeniu, eu încercând sa aplic inclusiv la postul care ierarhic e înainte de recrutor si degeaba.
2. Pentru ca, bănuiesc ca și dacă ajungi și vrei sa fii etic, nu ți se permite din cauza lăcomiei angajatorului.
Taman acu câteva zile am mai încercat o data sa aplic la un astfel de post, am scris o ditamai scrisoarea de intenție, unde am avut grija sa arunc indicii ca ma duce capul etc. Probabil însă că sinceritatea mea mi-a dat iar la gioale, în momentul în care am afirmat ca în meseria asta nu e de ajuns o diploma și experienta... Evident deci, ca nu am primit nici un răspuns. Nici măcar un mersi bai proasto ca ți-ai bătut capul sa ne scrii o compunere....ceea ce în definitv spune destule despre respectivii și ca, as usual, descrierea firmei "suntem umani" bla bla, era un mare rahat...

Anonim spunea...

Chiar sint curioasa ce insemnau "deplasari frecvente". O data pe luna, pe saptamina si pentru cit timp? Cind eram la facultate, idealul meu de job era unul cu "deplasari frecvente" (cit de dese!) in strainatate. Dar cum acuma locuiesc in strainatate "deplasarea" si-a pierdut scopul initial, acela de a face turism (ha, ha!). Acuma, cind am ocazia de cite-o sedinta in satul de alaturi, scot sampania, ca ma scoate din rutina.
Jual

maya spunea...

In Germania sunt experientele mai dese caci spre deosebire de Ro aici iti si raspund la mailuri.
Pe vremurile cand cautam un job nou ma suna unu sa urle ca trebuie cu scrisoare de intentie ca scrie doar si apoi a inchis. Ce sa zic profi om. Bine ca am ratat firma cu asa angajat.
Apoi anul trecut mi-au scris unii ca ui un job ce ti se potriveste. Cam 80% din ce au trimis nu aveau mai mult de 20% legatura cu ce fac eu. Evident ca dupa ce le spun ca nu ma intereseaza si ca nu are legatura cu munca mea nu mai spun nimic.
Cu un recruiter am vorbit la telefon ca a insistat ca vai e perfect job si ca vrem bla bla. Ghici ce jobul era de agent vanzari, cred ca asa se traduce vertrieb. Nici o legatura cu ce fac eu.
Sincer cam toti nu citesc profilul ori CV daca trimiti. Adica cam toate interviurile sunt povestit ce scriu in CV si scrisoare de intentie (btw cel mai inutil lucru dupa mine).

Anonim spunea...

Mie mi-a scris cineva ca mi-a gasit profilul pe Linked In si ca as fi “a good fit” la oferta lui de vanzare a unei franchise cu care sa-mi deschis salon de coafura pentru copii. I-am scris ca din pacate acum nu ma intereseaza saloanele de coafura, dar daca vrea sa ii imbunatatesc aplicatia de screening a profilurilor de pe Linked In, l-as putea ajuta. Eu sunt software engineer. 😂

Anonim spunea...

@anonim 2:57 hahaha.
vio

Ioana spunea...

Bine ca nu ți-a răspuns să te tragă de urechi că în loc să apreciezi bunăvoința lui și că a vrut sa acorde o șansă cuiva care nu are nici o experienta în domeniu, tu te apuci sa faci pe arogantul... Ntzntzntz, clar nu știi sa profiți de oportunități...

Greta spunea...

@Ioana, pfff... dacă urăsc ceva mai mult la firmele astea de recrutare (în afară de refuzurile alea mai seci decât un puț uitat de lume de la începutul veacurilor), fix asta e: faptul că nu-ți răspund deloc. Exact cum zici: tu te străduiești să scrii ceva deosebit, să atragi atenția și ei nu binevoiesc nici măcar a răspunde. Este pur și simplu mizerabil.

@Jual, teoretic o dată pe lună, timp de câteva zile. În descrierea postului, pe care o primisem, scria ”de 3-4 ori pe an”, ceea ce mi s-a părut o diferență semnificativă. La asta se adăuga faptul că aceste deplasări urmau să fie inclusiv în regiuni izolate (unde sunt localizate atelierele), fără acces la transport public, deci aș fi avut periodic și stresul unei mașini de închiriat. Ar fi putut fi dream job pentru multe persoane, dar pentru mine nu era, nu în condițiile astea. Și când l-am mai și auzit pe ăla că ”aaa, dacă nu aveți copii puteți să călătoriți oricând” mi s-a rupt filmul de tot...

@Maya, îți dau dreptate și te aplaud: nu există pierdere de timp mai mare decât scrisorile de intenție. Sper că există un loc rezervat în iad pentru ăla care-a inventat chestia asta. Și pedeapsa veșnică e să scrie scrisori de intenție personalizate pentru absolut toate meseriile existente pe lumea asta: de la prelucrător prin așchiere la profesioniști care stabilesc sexul puilor proaspăt eclozați, în incubatoarele mari.

@Anonim: asta a fost bună :))))))) și răspunsul tău, genial. Deși, vorba Ioanei, în loc să apreciezi că omul a vrut să-ți dea o șansă.... :D Te pomenești că asta o fi înțelegând el prin ”thinking outside the box”.