Un film cu scenariu simplu, limpede si destul de previzibil, care nu incearca sa fie mai mult decat este.
Dar care exact prin simplitatea asta pune degetul pe rana. Pentru ca ne aminteste despre adevaratele valori ale vietii, pe care de prea multe ori alegem sa le ignoram. Tocmai pentru ca ni se pare ca avem tot timpul din lume. Si daca intr-o buna zi descoperim ca nu-l mai avem?
Boala aduce impreuna doi oameni din categorii sociale total opuse si care in alte imprejurari nu s-ar fi intalnit niciodata. Edward Cole (Jack Nicholson), un magnat multimilionar si Carter Chambers (Morgan Freeman), un mecanic auto, impart aceeasi rezerva de spital si acelasi destin: amandoi sunt bolnavi de cancer si li s-au mai dat doar cateva luni de trait. Pe care hotarasc sa le petreaca impreuna, calatorind in toata lumea si facand tot ceea ce au visat candva, in conformitate cu o lista de dorinte pe care bifeaza impreuna obiectivele atinse si adauga unele noi pe masura ce se cunosc si se descopera unul pe altul.
Subiectul a mai fost exploatat de multe ori si-n multe filme, dar jocul lui Nicholson si Freeman face din filmul asta unul aparte. Freeman joaca, pur si simplu, inspaimantator de realist. Stii ca e film doar daca afli. Iar lui Nicholson i se potriveste manusa rolul bogatasului antipatic, care se umanizeaza pe masura ce petrece timp cu omul simplu, din popor, dar foarte intelept, tolerant si principial, interpretat de Freeman.
E-adevarat, filmul abunda efectiv de clisee: Edward Cole se impaca miraculos cu fiica sa, cu care era certat de ani de zile si isi saruta pentru prima data nepoata (indeplinindu-si, astfel, dorinta de a saruta cea mai frumoasa femeie din lume), Chambers este gasit fara cunostinta de sotia sa, care tocmai isi facuse aparitia in dormitorul conjugal intr-o tinuta extravaganta, Cole intrerupe o sedinta pe care o prezida pentru a alerga la capataiul prietenului sau, desi se certasera... De fapt, insasi ideea care sta la baza filmului e un cliseu in sine: sa ne bucuram de timpul ramas, sa traim fiecare zi ca si cum ar fi ultima, carpe diem etc.
Dar toate aceste clisee, care in mod normal m-ar fi enervat, sunt anihilate de jocul extraordinar si pe alocuri dureros de convingator al celor doi, care duc singuri tot filmul si il salveaza de la mediocritate. E una din situatiile cand distributia face totul. Cu alti actori, filmul n-ar fi fost la fel si n-ar mai fi avut acelasi farmec.
Un film usor, care pune probleme grele.
Postări
3 comentarii:
am vazut filmul aproape cand a aparut. dincolo de ideile clieseiarde, cred ca filmul da ocazia oricaruia dintre noi sa-si intocmeasca propria lista. sau nu?
Cu siguranta :) Dar cred ca transmite si ideea ca, in lipsa banilor, lista aia va ramane doar... pe hartie. Si asta mi se pare trist. Cred ca ar fi trebuit sa faca in asa fel incat sa induca sentimentul ca exista si alte cai de a-ti implini visele, si fara sa fii multimilionar...
De acord Gretel, cu treaba cu banii, insa eu, am descoperit (si vazusem si filmul inainte) ca banii nu inseamna nimic. Da, avem nevoie de ei, dar, putem fi fericiti si fara ei. EU una pot.
Trimiteți un comentariu