Periplu pe scaunul stomatologic (II)

Odata ajunsa in Germania, nu aveam dentistul pe lista de prioritati. Mi-am zis ca sunt altele mai importante si mai urgente de facut si ca am tot timpul din lume. Dar ele, prioritatile, au binevoit sa se reorganizeze singure si mi-am dat seama de asta intr-o dimineata de sfarsit de noiembrie cand, luandu-mi micul dejun compus din cereale si lapte, am simtit in gura ceva ciudat si anormal de tare. Initial mi-am zis ca am patit ca-n bancul ala cu tipul care, mancand pricogmidale cu nuci, si-a rupt dintii intr-o coaja de nuca. Partial adevarat, mai putin chestiunea referitoare la coaja de nuca. Altfel spus, o masea se rupsese pur si simplu in doua - si daca nu-mi provocase niciodata dureri, era pentru ca medicul la care fusesem in adolescenta ii scosese nervul.

De ce, de ne-ce... nu mai avea oricum nicio importanta. Fapt era ca trebuia sa rezolv problema si, dintr-o data, am realizat ce departe sunt de orice inseamna mediu familiar. Abia sosisem, totul era nou pentru mine, nici patrunjel nu stiam de unde sa cumpar, nu stiam limba germana nici cat sa dau buna ziua, si chiar daca la dentist nu se vorbeste prea mult, din motive obiective, tot trebuie sa indrugi una boaba... Si nu puteam amana prea mult rezolvarea problemei, in concluzie o cam sfeclisem.

O prietena mi-a recomandat medicul ei si mi-a facut si programare: peste fix 7 saptamani. Am cascat ochii cat cepele (de-alea mari), dar iata ca aflam lucruri noi: daca esti la prima vizita la medicul respectiv si nu reprezinti vreo urgenta, nu obtii programare mai devreme de-o luna, doua.

Ce-mi ramasese de facut decat sa astept. Si-am asteptat, iar maseaua si-a vazut de treaba, deteriorandu-se mai departe in tihna. Am preferat sa nu ma gandesc la asta (desi periodic verificam la oglinda si mi se parea ca arata tot mai rau, dar se prea poate sa fi fost doar imaginatia mea) si-am asteptat ziua respectiva crosetand idei dintre cele mai diverse, care variau intre "o sa ma fac de ras ca nu stiu germana", "totusi, medicul ar trebui sa stie ceva engleza" si "tot aia e, oricum probabil n-o sa fiu in stare sa scot nici doua vorbe".

In ziua respectiva am ajuns destul de timorata la cabinet, despre care-mi imaginam ca ar trebui sa semene cu un soi de nava spatiala la scara mai redusa. Deh, probabil ma uitasem la prea multe filme. Luasem si sotul cu mine - si bine-am facut, pentru ca primul pas a constat in completarea unui formular stufos, din care nu intelegeam decat primul rand ("Name und Vorname" - deosebit de complicat, intr-adevar). Am asteptat o ora si jumatate peste programare, meditand la de-acum proverbiala punctualitate germana, al carei mit tocmai se spulberase. Dar aflasem ca medicul vorbeste engleza, asa ca aveam macar o problema mai putin. Temerile disparusera si lasasera loc unei anumite curiozitati; in formular se cerea, printre altele, sa bifez daca doresc sau nu sa ascult muzica in timpul tratamentului... Mi se parea ceva suprarealist de-a dreptul.

Cand mi-a venit, in fine, randul, am urmat-o pe foarte prietenoasa asistenta pe un coridor scurt si elegant. Cabinetul (unul din mai multele) era mic, imi parea ca singura piesa de mobilier existenta era scaunul stomatologic, dar avea un aer sic datorita picturilor moderne, sugerand in doar cateva linii si pete de culoare etapele insertiei unui implant. Original si stimulativ, pot spune. Le-am contemplat pe indelete de pe scaunul cel impozant in timp ce asteptam sa vina medicul si simtindu-ma ciudat de relaxata.

Doctorul mi-a inspirat incredere din primul moment. Un barbat frumos, respirand calm si profesionalism prin toti porii. Cu radiografia in fata, mi-a explicat detaliat de ce trebuie sa extraga ce-mai-ramasese-din-masea si mi-a rezumat situatia celorlalte sapte carii pe care le acumulasem in anii in care nu mai dadusem pe la control. Nimic surprinzator, dupa atata vreme.

Ciotul de masea avea si el mandria lui si nu s-a predat cu usurinta, asa incat extractia care-a urmat a fost un chin. La sfarsit medicul avea broboane de transpiratie pe frunte, iar eu descoperisem ca expresia "a vedea stele verzi" nu e doar o figura de stil si-n acelasi timp as fi putut interpreta cu succes rolul lui Dracula. Va las pe voi sa va dati seama de ce.

"You were good", mi-a zis el si, marturisesc, in alte imprejurari lauda asta mi-ar fi facut mare placere. Dar in clipa aceea nu-mi mai trebuia absolut nimic, incercam sa-mi recapat suflul normal si eram doar usurata ca se terminase.

Cu toate acestea, faptul ca a doua zi nu am avut voie sa beau cafea mi s-a parut inca si mai chinuitor decat interventia.

Tinand cont de frecventa programarilor (sa nu uitam, nu eram urgenta) nu-i de mirare ca se-ncheiase luna iulie cand am terminat tratamentul celor sapte carii din poveste. In timp, am "bifat" toate cabinetele si am vazut toate tablourile.

Au trecut doi ani de-atunci. Periodic revin la control, de fiecare data se gaseste ceva de facut/ reparat / curatat si am deprins, in sfarsit, obisnuinta unei igiene dentare riguroase - care implica ata dentara, periaj constiincios, apa de gura. De doua ori pe zi, fara exceptie. Daca sunt foarte obosita prefer sa renunt la demachiat, niciodata insa la spalatul pe dinti.

N-as sti sa spun exact ce s-a intamplat de mi-a venit mintea la cap. Poate faptul ca medicul acesta a fost primul care-a avut bunavointa si rabdarea sa-mi explice, pentru prima data in viata mea, beneficiile unei igiene dentare corecte si constiincioase?