Pana la noi ordine, niciun edificiu nu m-a impresionat mai mult. Il mai vazusem in fotografii, mi se povestise despre el… dar acum cinci ani, cand m-am aflat prima data acolo, m-am simtit cu adevarat coplesita. Si mica-mica, asa cum se simt probabil cei mai multi oameni cand ajung in fata Domului din Köln. A treia biserica din lume ca marime, construita de-a lungul a sute de ani.
Ca sa ajungi in turn, urci 504 trepte. Nu exista lift, dar exista in schimb niste mici firide, in care iti poti trage sufletul. Scara este in spirala si destul de ingusta, daca esti claustrofob nu e un sentiment prea placut. Dar odata ajuns in varf, iti dai seama ca a meritat. Privelistea aceea nu poate fi descrisa si nu se compara cu nimic. Face parte din categoria “seeing is believing”.
L-am revazut in weekend. La fel de maiestuos si eu la fel de impresionata. Era in asfintit, racoare, iar un baiat canta la pian in fata Domului. Clipocitul unei fantani din imediata apropiere se suprapunea peste sunetele pianului care, totusi, ramaneau distincte. Si curate.
Cu adevarat, o clipa de magie.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu