Inspirata dintr-o intamplare adevarata, actiunea in sine este simpla: intr-o dupa-amiaza, doi indivizi jefuiesc o banca micuta din Brooklyn si iau ostatic tot personalul. Sonny (Al Pacino) si Sal (John Cazale, mai cunoscut pentru rolul lui Fredo Corleone din seria “The Godfather”) isi facusera planul sa ia rapid toti banii incasati de banca in ziua respectiva si sa fuga. Toata treaba n-ar fi trebuit sa dureze mai mult de zece minute.
Dar seiful este aproape gol, intrucat banii fusesera ridicati mai devreme, iar daca putea fi ceva mai rau de atat, politia a aflat deja de jaful in desfasurare si a inconjurat banca. In aceasta situatie, lui Sonny nu-i mai ramane decat sa incerce sa negocieze – ceea ce, pana in ultimele minute ale filmului, pare sa fi facut cu succes.
Un scenariu liniar, lipsit de rasturnari spectaculoase de situatie, dar exceptional de bine scris si fara elementele care fac dintr-un film unul comercial (pelicula a castigat, de altfel, premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original). Al Pacino interpreteaza nu numai personajul principal, ci si singurul personaj adevarat: duce singur filmul de la inceput pana la sfarsit, iar toate celelalte personaje par sa nu existe decat pentru a-l pune pe el in valoare.
Indiscutabil, este unul dintre cele mai mari roluri ale sale, pe care initial il refuzase, dupa cum chiar el povesteste in cartea “Al Pacino in dialog cu Lawrence Grobel”. Ocupat cu filmarile pentru partea a doua a seriei “The Godfather”, a declinat oferta, iar rolul ii fusese oferit lui Dustin Hoffman. Dar dupa ce a citit scenariul, realizand ce potential urias ofera personajul lui Sonny, a decis sa accepte.
Filmul este pur si simplu credibil si reprezinta o “radiografie” foarte plauzibila a unui jaf. Nu-si propune sa fie comedie, dar are cateva momente in care nu-ti poti stapani rasul – “I had a plan! I had a plan!” sau “Attica! Attica!”, acesta din urma punand in lumina si felul in care Sonny stabileste o relatie cu multimea de gura-casca adunati in fata bancii. Din personajul negativ, infractorul bisexual, pana la final Sonny ne devine simpatic – asta mai ales datorita interpretarii lui Pacino, care a stralucit in fiecare rol de “bad boy” pe care l-a jucat.
M-a intrigat intr-o oarecare masura personajul lui John Cazale si asta pentru ca Sal mi-a adus aminte foarte bine de Fredo: acelasi individ sters, lipsit de orice initiativa, care face numai ce i se spune si are mereu o privire ratacita, de parca ar privi prin sticla. Nu stiu daca e un actor atat de bun sau daca pur si simplu asta e felul lui de a fi. Ar trebui sa-l vad in mai multe filme ca sa-mi fac o parere.
In concluzie – un film excelent atat prin prisma scenariului, cat si (mai ales) a interpretarii lui Pacino, care constituie o adevarata lectie de actorie. Chapeau bas, maestre!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu